– Înainte de acest interviu, mă gândeam prin ce se deosebește Unirea lui Chirtoacă de cea a lui Țîcu. Poate mă ajutați dvs. să găsesc un răspuns?

– Noi cu toții suntem ostași ai Unirii și asemenea legături de cuvinte nici n-ar trebui să existe. Unirea este idealul în slujba căruia ne aflăm de la ocupația sovietică din 1940 sau, dacă ne ducem mai departe, de sute de ani. Cât privește proiectul de reunificare, pe partea ideologică, lucrurile au fost spuse încă în 1990 de către liderii Mișcării de Eliberare Națională. Mai departe, în toți acești ani, s-a venit cu unele aspecte ce țin de punerea în aplicare a programului de Unire. A făcut-o și regretatul Nicolae Dabija prin „Sfatul Țării-2” și Forul Democrat al Românilor, și Consiliul Unirii, și diaspora, și dnii Petrișor Peiu și Dan Dungaciu de la București. Noi, după ce am format Mișcarea Politică „Unirea”, am sintetizat toată această informație și am prezentat-o detaliat în premieră, sub formă de mecanism și plan de implementare a Unirii, cu toate costurile bilaterale ale Chișinăului și Bucureștiului. Ce au prezentat cei de la PUN nu cunosc.

„Europa de Vest este împotriva reunificării statelor românești”

– Îl întreb pe nepotul lui Gheorghe Ghimpu: de ce Unirea nu a avut loc imediat după căderea imperiului sovietic?

– Din păcate, mai mulți factori au influențat eșuarea planului Unirii, care exista atunci la nivelul Frontului Popular (FP) și al Mișcării de Eliberare Națională. La Chișinău, FP avea doar 30 la sută din mandate în legislativ și, respectiv, nu exista o majoritate parlamentară unionistă. Iar la București, Frontul Salvării Naționale, care era, de fapt, partidul comunist reformat, își zicea că „n-are rost să unim două sărăcii”. Lipsind sinergia necesară pentru a mișca lucrurile, discuțiile s-au purtat prin soli și n-au avut rezultat. Nimeni nu a adus această idee la cunoștința cancelariilor europene și a marilor puteri din acea perioadă. În schimb, Statele Unite au fost deschise pentru aceasta de la bun început. Există un document al Comisiei pentru Politică Externă a Senatului SUA, care a fost adoptat, apropo, pe 28 iunie 1991, în care era încurajată negocierea Unirii dintre Chișinău și București. Dar Bucureștiul bătea în retragere, iar la Chișinău unioniștii erau în minoritate. Persista doar euforia din stradă, însă ea nu s-a materializat sub formă de mandate în parlament. În același timp, se simțea reticența Europei de Vest, care a acceptat unirea celor două Germanii, dar a fost și este împotriva reunificării statelor românești. După ce a recunoscut frontierele de după război, prin Actul Final de la Helsinki, Occidentului îi este frică de modificări teritoriale, ca să nu existe reacții în lanț. Totuși, Acordul de la Helsinki prevede că unele state pot deveni mai mari, altele mai mici, unele pot dispărea, altele se pot forma doar dacă procesul se întâmplă prin exprimarea voinței parlamentelor sau a popoarelor. O altă problemă este că noi, până să ajungem la o decizie despre Unire la Chișinău, avem de trecut și o etapă de pregătire. Cu asta, trebuie s-o spunem pe șleau, Europa de Vest nu este de acord. De ce? Nici noi nu înțelegem. Cert este că acum au devenit mai toleranți față de ceea ce era cu zece ani în urmă, când unionismul era perceput în Occident ca o chestiune extremistă și periculoasă pentru guvernările de la Chișinău. În 2010, mă aflam la Berlin și, din întâmplate, am scos pașaportul României. Oficialii germani s-au mirat că primarul capitalei unui stat are în buzunar pașaportul altui stat. Le-am explicat că, din punctul nostru de vedere, ar trebui să ne reunificăm și noi, după exemplul Germaniei. Astăzi văd că nu mai au probleme, când dna Sandu are în buzunar aceleași două pașapoarte.

– Ce piedici ar pune Europa de Vest în eventualul proces de pregătire a Unirii?

– Punctul lor de vedere îl vedem astăzi plenar prin modul în care se prezintă colegii de centru-dreapta, în special cei de la PAS. Mă refer la declarațiile privind „națiunea civică”, „poporul polietnic” sau „poporul moldovenesc”, pe care le-am auzit în ultima perioadă în discursurile dnei Sandu la Strasbourg, în mesajele de felicitare cu carențe de sinceritate de Ziua Tricolorului sau cu carențe de respect față de majoritatea populației de Ziua Podului de Flori, când au fost felicitați doar concetățenii din autonomia găgăuză cu ocazia sărbătorii Hederlez. În cazul tricolorului, am fost felicitați pentru că, în 1990, am fi avut tricolor cu stemă. Dar noi toți știm că, pe 27 aprilie 1990, unchiul Gheorghe Ghimpu a arborat tricolorul fără stemă și jumătate de an a fost așa. Era drapelul românesc, stema a apărut mai târziu. Din păcate, am observat și la europeni un fel de tendință cosmopolită, în care tot ce ține de național să fie șters și înlocuit cu tot ce este amestecat. Dar chestiunile astea n-au cum să funcționeze pe termen lung, pentru că nu duc până la urmă nicăieri. Noi vom lupta pentru a corecta această poziție a Vestului, întrucât e o problemă de demnitate, pentru care s-au jertfit generații și care nu vine în contradicție cu respectarea drepturilor minorităților. Până la urmă, este vorba de dreptul poporului român de a fi mai consolidat în cadrul UE, iar discuțiile despre națiunea civică sunt o reminiscență a comunismului sovietic. În prezent, în afară de actul din Senatul SUA din 1991, mai avem două documente importante. La 27 martie 2018, în cadrul ședinței solemne cu ocazia Centenarului Unirii, Parlamentului României a adoptat o declarație în care scrie negru pe alb că, dacă R. Moldova va dori, România este gata oricând să facă Unirea. Avem și Rezoluția Parlamentului European din septembrie 2019, cu privire la memoria istorică în Europa, în care Traian Băsescu a introdus un amendament, precum că, în 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, au fost anexate teritorii de la România, care nu au fost returnate până astăzi. Astfel, ocupația din 1940 este recunoscută la nivel european. Cu alte cuvinte, Rezoluția Parlamentului European anticipează Unirea.

„Digerarea AUR se face în stil balcanic”

Foto: Mihaela Culcinschi

– Dle Chirtoacă, la prezidențialele din 2020, dvs. ați obținut un rezultat foarte modest, după care ați dispărut din atenția opiniei publice. Cum ați decis să reveniți alături de AUR – un partid despre care se spune că ar fi xenofob, ultranaționalist, extremist, antieuropean, anti-NATO, anti-COVID, prorus etc.?

– O parte din epitetele de mai sus s-a încercat să-mi fie lipite și mie, și colegilor din PL, și celor din FP, din care au făcut parte și Mihai, și Gheorghe Ghimpu. Or, sunt chestiuni deja afumate. Acum asistăm la procesul de digerare a unui partid politic nou apărut pe scena politică românească. Întrucât digerarea se face în stil balcanic, se aruncă cu tot ce se poate asupra AUR-ului, în speranța că ceva se va lipi de ei, după care vor opri creșterea, se vor plafona și va începe erodarea partidului. Când nu-s argumente, se trece la metode care nici nu au legătură cu realitatea. Se încearcă contestarea AUR și în R. Moldova, din frustrare și incapacitate de a digera concurența. Chestiunea asta inevitabil va trece atunci când cei care au lansat retorica respectivă își vor da seama că este una păguboasă și are efect de bumerang. De ce ne-am alipit de AUR? Pentru că PL, de ani de zile, a căutat să consolideze curentul unionist. Creând Mișcarea „Unirea”, am reușit să transmitem un mesaj de credibilitate unioniștilor, că suntem contra dezbinării. Chestiunea asta avea nevoie de continuitate, care a venit prin intermediul AUR, partid pentru care au votat 600 de mii de alegători la parlamentarele din România. Între timp, PPR, unul dintre partidele componente ale Mișcării „Unirea”, și-a schimbat numele în AUR Moldova și a făcut parteneriat cu AUR București, iar un alt partid, USB, a fuzionat cu AUR. Și atunci a fost firesc să participăm împreună la aceste alegeri. Pentru a obține o mobilizare cât mai mare a cetățenilor, formula cea mai eficientă a fost să mergem pe lista AUR. În felul acesta, vom avea pragul electoral de 5% și oamenii vor înțelege că pentru noi primează interesul național.

– Oamenii își pierd încrederea în partidele unioniste, pentru că le promiteți că veți uniți doi state, dar nu vă puteți uni între voi. Cum s-a ajuns la această dezbinare?

– Și în 1918, au fost mai multe partide și asociații, care și-au delegat oamenii la adunarea de pe Câmpia Libertății din Alba Iulia. Acum realitatea e mult mai simplă. Până la 4 aprilie 2005, când s-a developat cine este de fapt „omul cu ochi de sticlă” (Iurie Roșca – n.r.), am avut în R. Moldova două partide unioniste: Frontul Popular, care s-a transformat în PPCD, și PFD, care a dispărut. De atunci PL a preluat drapelul Unirii și l-am dus înainte, până spre 2019, cât eram în parlament. Am fost acuzați pe nedrept că am fi fost în cârdășie cu PD, însă noi am intrat în acea alianță doar pentru ca lucrurile să meargă spre Vest. Din cauza acestor complicații, începând cu 2013, din PL s-au desprins mai multe grupuri: PLR, Partidul „Dreapta” (astăzi PUN – n.r.), USB. Partidul Liberal nu a dorit să adâncească această criză și a căutat o cale pentru a uni iarăși forțele unioniste. Mai există PNL, care de la început a avut calea sa aparte, dar sperăm că pe viitor vom conlucra și cu ei. Scopul AUR este ca alegătorii să-și recapete motivația de a vota unioniștii.

– De ce PNL și Partidul „Democrația Acasă”, componente ale Mișcării „Unirea”, nu s-au alipit proiectului AUR?

– Activitatea Mișcării „Unirea” este suspendată până după alegeri. Noi am păstrat PL, iar pentru a participa pe lista AUR, eu mi-am suspendat temporar calitatea de președinte și membru al partidului. Dar PNL a fost de acord să meargă cu noi doar în cadrul unui bloc. Cât privește „Democrația Acasă”, ei au plecat din „Unirea” de mai bine de un an. Din retorica lor politică, se înțelege că au cam renunțat și la obiectivul unionist, nu-i clar de ce. Pentru că nu poți renunța la acest ideal, dacă pledezi pentru el.

„PUN a respins vehement orice colaborare cu noi”

– Cei de la PUN afirmă că v-au propus să creați împreună un bloc, dar voi ați refuzat. Cum au decurs negocierile cu ei?

– De când am format Mișcarea „Unirea”, PUN a respins vehement orice colaborare cu noi. Mai mult, ne-au făcut în toate felurile, au sărit la bătaie și multe alte lucruri de netolerat atât în politică, cât și în viață. Un an și jumătate și-au șters picioarele de noi, dar noi am lăsat ușa deschisă pentru ei. Și după toate acestea, în seara de 14 mai, mă aflam într-o ședință la partid, când dl Anatol Șalaru mi-a trimis la telefon următorul mesaj: „Bună seara, dle președinte. Ai timp să bem o cafea?”. L-am telefonat și el s-a interesat despre modul de participare a PL în campania electorală. Când i-am spus că am putea merge singuri sau într-un bloc, sau pe lista AUR, el m-a întrebat ce am putea să facem împreună. I-am propus să intre și ei în dialog cu AUR. Eram gata să creăm un bloc AUR-PL-PUN. Și dl Ghimpu a vorbit apoi la telefon cu dl Șalaru. S-au implicat și colegii noștri din Consiliul Municipal (CMC) și am așteptat aproape două zile o reacție din partea PUN. În cele din urmă, consilierul lor municipal Corneliu Pântea i-a transmis colegului nostru Ion Cebanu că nu se reușește să facem ceva împreună. Și au dispărut. Dl Ghmpu urma să se vadă cu dl Șalaru, dar acesta nu a venit la întâlnire. Peste câteva zile, pe 17 mai, copreședintele AUR din România Claudiu Târziu s-a întâlnit cu cei de la PUN. Ei au spus că nu vor să participe în alegeri împreună cu noi, decât în cazul în care unii dintre noi – doar cei pe care ei îi vor accepta – ar merge pe lista lor. Doar Ana Guțu a menționat într-un mod pasager despre constituirea unui bloc cu o denumire neutră, însă Octavian Țîcu a tăiat discuția și a revenit la retorica inițială. Iar după ce noi am anunțat public că ne unim sub stindardul AUR, cei de la PUN au aruncat sub formă de justificare o minciună, și anume că ei ar fi propus bloc și noi am fi refuzat, și din cauza asta ei merg aparte. O săptămână mai târziu, am fost gata să cedăm și, riscând s-o luăm de la zero, am anunțat că acceptăm constituirea unui bloc unionist, cu denumire neutră, alături de PUN. Refuzul lor a venit în aceeași zi.

– Octavian Țîcu vă acuză întotdeauna că aveți dosare penale. La ce etapă se află acestea în prezent?

– Este exact ca în situația cu epitetele atribuite AUR-ului – când n-ai argumente, treci la chestiuni supte din deget. După patru ani de la arestarea și scoaterea mea ilegală din funcție, precum și de la preluarea prin atac raider a Primăriei, cred că toată lumea a înțeles că cele trei dosare mi-au fost fabricate politic. În caz contrar, nu aș fi avut cum să apar astăzi în fața dvs. Dosarul cu privire la achitarea salariilor către funcționarii primăriei a fost închis, după ce acuzatorii a ajuns la concluzia că plata salariilor nu este o infracțiune. Altul, care ține de tranzacțiile de împăcare în cazul acordării spațiului locativ către procurori, polițiști și judecători, adică de executarea unor hotărâri judecătorești pe baza jurisprudenței CEDO, se află la faza urmăririi penale. Al treilea dosar, cel cu parcările, este în primă instanță, dar la fiecare ședință le solicit procurorilor să renunțe la învinuire, pentru că ei nu pot susține acuzarea din lipsă de probe. Au creat martori fantomă, au inventat prostii care nu au nicio legătură cu realitatea.

„Singurul din gruparea PD care mi-a venit în audiență a fost Andronachi”

Foto: Mihaela Culcinschi

– Prin ce l-ați supărat atât de mult pe Plahotniuc?

– Chestiunea cu Plahotniuc datează de la începuturile activității mele la primărie. În 2010, eu primul am ieșit în public și am povestit despre furtul celor două insule din Parcul „La Izvor”, și am menționat firma „Finpar Invest” (firma aparținea fostului lider PD – n.r.) și numele Plahotniuc. Se întâmpla după ce am văzut cum Dodon cu Grecianîi i-au dat lui Plahotniuc o jumătate de hectar de pământ și restaurantul „La Izvor”, în condițiile în care legea spune negru pe alb că nu ai dreptul să privatizezi nici un metru pătrat dintr-un parc. Valoarea acelui teren este de cel puțin 2 mln de euro. Pe lângă toate astea, ei au obținut și o hotărâre judecătorească, prin care noi, Primăria Chișinău, eram obligați să dăm în arendă SRL-ului „Finpar Invest”, adică lui Plahotniuc, cele două insule, care cuprind un hectar și jumătate de pământ. În acea hotărâre se spunea că doar de pe terenul lui Plahotniuc se poate de pus un pod plutitor până la insule. Era o aberație! Am scris și la procuratură despre privatizarea ilegală a acelui teren. Un alt episod a fost cafeneaua „Guguță”. Primeam note informative de la Direcția Arhitectură că acolo se propune ridicarea unui imobil cu 16 nivele. Nu venea cineva anume la primărie, ci doar cereri și demersuri din partea „Finpar Invest”. Poziția mea a fost că lucrurile trebuie să se desfășoare legal, indiferent de proprietar. În locul cafenelei, legea permitea construcția unui alt imobil cu destinația: alimentație publică, sport, agrement, cultură, dar nu birouri, hoteluri sau blocuri locative. Iar regimul de înălțime putea fi de două, trei etaje, cu o terasă sus, dar să nu depășească înălțimea arborilor. Mă conduceam de practica orașelor europene. E bine că a apărut cu proteste „OccupyGuguță” și atunci firma lui Plahotniuc nu și-a permis să înceapă construcțiile. Pentru că, după ce m-au arestat, primăria i-a dat firmei „Finpar Invest” și certificat de urbanism. Mai este și episodul trei, cu turnul care a crescut ca o ciupercă după ploaie la intersecția străzilor București cu Pârcălab, în locul fostului conac Rîșcanu-Derojinschi. A fost singura dată când cineva din gruparea PD mi-a venit în audiență. Era deputatul Andronachi, care s-a prezentat drept beneficiar și se interesa de regimul de înălțime a ceea ce voiau ei să construiască acolo. Eu îi spuneam ferm că media în acel cartier nu poate fi mai mare decât parter plus patru etaje, dar el cerea 15 etaje. Era în toamna lui 2016 și, în mai 2017, am fost arestat. Peste câteva luni, viceprimarul Grozavu le-a eliberat certificat de urbanism și autorizație de construcție pentru parter plus 14 etaje. Iar societatea fiului său a și proiectat clădirea în cauză… După ce m-au arestat, mi-au transmis să nu-mi dau demisia, că tot ei mă vor ajuta cu dosarele penale. Le-am spus: „Plecați la plimbare, nu discut cu voi. Sunteți niște bandiți”. Ei voiau ca Silvia Radu să rămână primar interimar până în 2019 și eu să devin indirect complicele lor. Pentru a le răsturna planurile, mi-am dat demisia. În același timp, dl Ghimpu, fiind cu partidul în Alianță, era tot timpul presat de ei. Relațiile lor niciodată nu au fost bune, însă modul în care s-a relatat despre asta în presă este o istorie aparte… A făcut-o tot PD, mai întâi în cârdășie cu Filat, apoi cu Dodon, care veneau și își băteau joc de noi, aducând pește, mămăligă și glod la ședințele Primăriei și ale CMC.

„Vom încerca să transpunem legislația din România în legislația R. Moldova”

– Ce rezultat credeți că va obține AUR la aceste alegeri?

– Ne dorim să luăm toate mandatele unioniste și ne propunem următorii pași. Pasul unu, să fim în legislativ, sub stindardul AUR. Pasul doi, să avem o majoritate parlamentară proeuropeană și unionistă, fără Usatîi, fără Șor, fără…

– Asta când se va întâmpla?

– Acum, imediat după alegeri. Vă spun ce mi-aș dori, dar să vedem unde ajungem. Depinde și de poziția PAS-ului, și a celorlalți. Pasul trei este ca, la următoarele parlamentare, să vorbim deja despre posibilitatea obținerii unei majorități unioniste și la Chișinău, și la București, astfel încât să votăm Unirea în ambele parlamente.

– Cum veți apropia Unirea, fiind în opoziție? Doar și PL a fost mult timp în opoziție.

– Și în opoziție, și la guvernare, noi am reușit să facem pași prin care să apropiem Unirea: am condamnat crimele comunismului, limba română a venit în Constituție cu ajutorul Curții Constituționale, am desecretizat arhivele KGB-ului, a fost emis decretul prezidențial cu privire la ziua ocupației. O sută de milioane de euro au venit din partea României pentru lichidarea consecințelor inundaților, pentru grădinițe și multe altele. Inclusiv Acordul de Asociere la UE și libera circulație în spațiul european este tot o apropiere a Unirii. În continuare, vom încerca să transpunem legislația din România și Europa în legislația R. Moldova, așa ca oamenii să simtă schimbarea.

– Totuși, cum anume ar putea face acest lucru o minoritate parlamentară? Și din ce bani veți achita aici salarii și pensii ca în România?

– Împreună cu România, trebuie să creăm fonduri speciale pentru dezvoltare. De exemplu, anual să vină 100 mln de euro în primăriile din R. Moldova. E un proiect mai vechi, pe care l-am propus tuturor guvernelor de la București în cei zece ani cât am fost primar. Trebuie să implementăm proiecte investiționale în toată țara, să introducem alocații pentru copii, subvenții în agricultură, căci agricultorii noștri sunt condamnați la sărăcie. Vom propune proiecte de legi în această privință. Dacă le vor susține, foarte bine, dacă nu, vom câștiga puncte electorale la următoarele alegeri. Este lupta democratică clasică.

– Cât ar constitui toate voturile unioniste în R. Moldova?

– Anterior, PL a acumulat 10-15 la sută voturi unioniste. Ne-am dori același rezultat, dar obiectivul este să ajungem în parlament. De aceea vom fi bucuroși de fiece vot.

„În privința regiunii transnistrene, avem precedentul Ciprului”

– Dle Chirtoacă, în absolut toate campaniile electorale de la noi, absolut toți candidații promit să vor soluționa diferendul transnistrean, dar nimeni nu mișcă un deget în această privință. Se înțelege că și Chișinăul trage foloase din contrabanda și alte scheme criminale din regiune. Ce s-ar întâmpla cu Transnistria în cazul Unirii?

– Există Misiunea EUBAM, care în mod normal trebuie să aibă rezultate mai bune pe partea de control a contrabandei la frontiera cu Ucraina. Dar acum este necesar ca și pe linia administrativă dintre regiunea transnistreană și autoritățile noastre constituționale să existe un control suficient. Asta depinde de voința Chișinăului, care nu a existat niciodată. Toți au mers la înțelegeri cu Tiraspolul, pentru a-și face interesele. Și Voronin, și până la el, și după el. Nu e vorba doar de contrabandă, dar și de chestiuni politice cu vot măsluit, și de corupție pe energie, și multe alte lucruri murdare. Condiția numărul unu este ca Chișinăul să nu mai fie implicat în chestiuni ilegale cu Tiraspolul. Doi, să avem o dezvoltare proeuropeană, conform Acordului de Asociere cu UE și regulilor statului de drept. Același lucru trebuie să se întâmple și în Ucraina. Atât timp cât Ucraina nu avea Crimeea și Donbasul, ei tolerau situația din Transnistria, însă acum înțeleg că nu pot ține sub coasta lor regimul ăsta neconstituțional, cu origine tot la Moscova. Din momentul în care Transnistria ar rămâne izolată, oamenii de acolo ar înțelege că nu au șanse cu alde Krasnoselski și că trebuie să găsească o soluție pe termen lung. Această soluție este renunțarea la separatism. Atunci lucrurile se vor mișca în direcția bună. Mai mult, din momentul în care Ucraina își consolidează independența, chiar și comunitățile cu mentalitate sovietică de pe malul drept al Nistrului vor înțelege că peste Ucraina nu poți să sari. Orice alte soluții sunt artificiale atât timp cât Moscova se află în spatele separatiștilor. Noi astăzi achităm pentru energia electrică cumpărată de la Cuciurgan, iar Tiraspolul nu plătește Rusiei pentru gazul consumat, prin care produce această energie. Astfel banii achitați de noi rămân în bugetul Transnistriei, din care ei plătesc pensii și salarii. La rândul său, Rusia spune că factura pe care o are de plătit R. Moldova este de șase-șapte miliarde de dolari, care în mare parte este datoria Transnistriei. Cât privește Unirea, avem precedentul Ciprului și al regiunii separatiste Ciprul de Nord, unde se presupune că se ascunde Plahotniuc și care e controlată de Turcia. Cipru a aderat la UE, iar frontiera Ciprului de Nord este controlată de trupe NATO. În cazul nostru, ca să nu fie atât de mare sperietoarea, punem trupe ONU sub egidă internațională, în locul trupelor de ocupație ale Rusiei. Și atunci R. Moldova poate să adere la UE sau să se unească cu România. Dacă rușii nu-și retrag armata, se pot dubla forțele de pacificare cu trupe ONU în așa fel, încât să existe încredere că acele forțe fac un mandat cu adevărat civil, dar nu au drept scop menținerea ocupației și promovarea intereselor militare ale Rusiei imperialiste.

„Guvernul Grecianîi era, de fapt, guvernul Plahotniuc”

Foto: Mihaela Culcinschi

– Ce părere aveți despre mariajul electoral dintre Voronin cu Dodon?

– Dodon, Voronin, Șor reprezintă crima organizată, alături de Plahotniuc. Ei sunt o apă și-un pământ de 15 de ani, de când Voronin i-a dat toată puterea lui Plahotniuc, iar acesta a plasat în guvern cel puțin 20 de oameni de-ai săi, pe care apoi i-a ridicat din șefi de agenții și viceminiștri la nivel de miniștri și șefi de parlamente. I-am văzut în toată splendoarea în anii 2016-2017. Faptul că periodic s-au mai distanțat nu înseamnă că nu găsesc posibilitatea de a colabora din nou. Astăzi ei conlucrează ca și odinioară.

– Vreți să spuneți că Plahotniuc i-a unit pe Dodon și Voronin?

– Da, indiscutabil. Tot timpul Plahotniuc a fost legătura dintre cei doi și el l-a adus pe Dodon la Voronin. Prin 2005, Dodon era funcționar la Comisia Națională pentru Valori Mobiliare și a fost făcut viceministru al Economiei, ca „soluție de îmbunătățire a actului de guvernare”. Cum se întâmpla? Plahotniuc comanda articole negative despre guvernare, care îi erau prezentate lui Voronin sub formă de revistă a presei. Or, el crea artificial probleme și băga în mintea lui Voronin ideea că are o vechitură de garnitură guvernamentală, care trebuie întinerită. După care tot el venea cu candidații săi. În asemenea mod, Dodon, Ion Ceban, Vasile Botnari, Vadim Ceban și mulți alții au fost numiți în funcții prin hotărâri de guvern. Așa au fost aduși oameni noi într-o mulțime de ministere. Voronin era emblema și conducea aparent cu toate, dar în realitate conducea deja Plahotniuc. Guvernul Grecianîi era, de fapt, guvernul Plahotniuc. Tot Plahotniuc l-a băgat pe Dodon în PCRM și, în 2011, l-a pus să candideze la Primăria Chișinău, după care i-a dat indicații să facă PSRM-ul.

„În Rusia, lucrurile se mișcă în funcție de înțelegerile de tip mafiot”

– Ce rol ar putea să aibă Renato Usatîi în viitorul Palament?

– Ca personaj, fără supărare, Usatîi este la fel de periculos ca și celelalte forțe proruse: comuniști, socialiști, Șor. El a lucrat pentru Rusia, a făcut afaceri cu Calea Ferată a Moldovei în Rusia, și-a făcut acolo o serie de legături și proprietăți. În 2016, a prestat oficial servicii Moscovei prin susținerea lui Dodon la prezidențiale. Se vorbește și despre dosarele penale legate de Laundromat sau altele. Dacă într-adevăr a ajuns la o relație tensionată cu Rusia, nu-i exclus să se încerce umanizarea sa în Moldova, pe direcția centristă, proeuropeană. Însă lucrul ăsta ar putea să ne coste foarte scump. Căci, pe de altă parte, dosarele lui de la Moscova ar putea fi o legendă și, din momentul în care el va avea influență politică, să se termine cu ele. Și Erdogan a fost dușmanul numărul unu al Rusiei, când forțele aeriene turcești au doborât un avion rusesc în Siria, după care s-au împăcat și au mers înainte. Situații similare au fost și cu Plahotniuc, și cu Șor. În Rusia, lucrurile se mișcă până la urmă nu în funcție de lege, dar în funcție de înțelegerile de tip mafiot. Dacă te opui, ți se fac dosare, dar dacă te duci înapoi să îi servești, se ajunge iarăși la o prietenie fără margini. Iată Voronin, după ce s-a alipit de Dodon, a primit felicitare de la Putin cu ocazia zilei de naștere, în condițiile în care a refuzat anterior să semneze Planul Kozak.

– Dacă e așa cum spuneți, ar putea fi și Plahotniuc prieten cu Rusia?

– Plahotniuc este mafie. El este crimă organizată. Mafia de multe ori are reglări de conturi, se ajunge la cuțite și se omoară între ei, după care fac armistiții. Deci, oricând se poate întâmpla orice.

– Ar fi putut Maia Sandu să-i promită lui Usatîi funcția de premier, când el a susținut-o în turul doi la prezidențiale?

– Nu știu, dar din partea PAS se vede clar o deschidere în ceea ce privește colaborarea cu Usatîi. Noi considerăm că acest lucru reprezintă un mare pericol. AUR trebuie să fie în parlament, ca să existe o alianță între partidele proeuropene și cele unioniste și să nu ne trezim cu Usatîi în garnitura guvernamentală. Noi vrem să facem ordine la noi acasă și asta are legătură directă cu cine suntem noi. Fără identitate, ne transformăm în necuvântătoare, într-o masă amorfă, care va fi manipulată și folosită fie de Vest, fie de Est. Nu putem admite așa ceva, căci pentru asta s-a vărsat sânge și s-au jertfit generații. Sunt unele lucruri pe care deja le-am obținut în an ii ’90, de ce le-am călca acum în picioare? Demnitatea noastră trebuie apărată cu orice preț.