Eveniment

Dosarul „Casa Presei”: Trei foști directori au fost condamnați la șase ani de închisoare

Potrivit deciziei Curţii de Apel, cei patru au fost recunoscuţi culpabili de comiterea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) lit. d) din Codul penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari statului. În decizie se mai menţionează că inculpaţii vor fi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere sau de a exercita o anumită activitate în domeniul administrării publice pe un termen de 3 ani, pentru fiecare, din momentul reţinerii.

Potrivit rechizitoriului prezentat de procurori, directorii complexului „Casa presei” sunt învinuiţi că, în complicitate cu contabilul-şef, au acordat ilegal (fără acordul fondatorului), premii personalului de conducere şi altor angajaţi ai întreprinderii. În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 2 mln lei. Astfel, prin depăşirea în mod vădit a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, inculpaţii au provocat urmări grave intereselor publice.

Anterior, prin sentinţa Judecătoriei Centru a mun. Chişinău din 31.01.2014, atât directorii „Casei presei”, cât şi contabilul-şef, au fost achitaţi, pe motiv că fapta acestora nu ar întruni elementele infracţiunii prevăzute de art.42 alin.(5), art.328 alin.(3) lit. d) din Codul penal. Sentinţa însă a fost casată şi pronunţată o nouă hotărâre prin care cei patru au fost recunoscuţi vinovaţi.

Potrivit Centrului de Investigații Jurnalistice, în anul 2012, pe numele a trei foşti directori şi a contabilei Î.S. „Casa Presei” a fost deschis un dosar penal privind fraudarea instituţiei cu milioane de lei. Potrivit materialelor din dosar, Anatolie Dubrovschi, numit în funcţia de director în anul 2006, a acordat ilegal ajutoare materiale angajaţilor companiei, în sumă de peste 900.000 de lei, timp de trei ani (2008-2010). Mai mult, în aceeaşi perioadă el şi-a acordat sie şi contabilului-şef al instituţiei, Dina Timofti, premii de 81.000 şi, respectiv, 86.000 de lei.

Nicolae Lungu, care a venit în funcţia de director după Dubrovschi (februarie-aprilie 2010), în doar două luni a reuşit să prejudicieze statul cu mai mult de 119.000 de lei, dintre care aproape 60.000 de lei au fost acordaţi angajaţilor drept ajutor material, peste 25.000 de lei – premii pentru sine, iar 35.000 de lei – pentru contabilă. Cel de-al treilea director, Gheorghe Iuteş (aprilie-decembrie 2010), contrar legii, potrivit anchetatorilor, a acordat angajaţilor ajutoare de peste 480.000 de lei, sie şi-a luat aproape 13.000 de lei drept premii, iar contabilei i-a dat peste 20.000 de lei. În total, prejudiciul ce ar fi fost cauzat de acesta se estima la peste jumătate de milion de lei.

Dina Timofti, contabilul-şef, fusese învinuită de complicitate, pentru că ar fi executat ordinele ilegale ale superiorilor săi. Astfel, prejudiciul total ce ar fi fost cauzat de ea şi cei trei foşti directori se estimează la peste 1,7 milioane lei.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *