Dosarul Kuliok: Ce ascund dispozitivele lui Plahotniuc și de ce nu pot fi accesate

Informațiile stocate pe telefoanele, laptopurile și dispozitivele de memorie ridicate din vila din Grecia în care locuia Vladimir Plahotniuc nu pot fi accesate deocamdată. Procurorii susțin că acestea au un nivel avansat de securizare și sperau ca datele să ofere noi probe în dosarul „Kuliok”, în care fostul președinte Igor Dodon este judecat pentru corupere pasivă și finanțarea partidului politic din partea unei organizații criminale.
Ședințele de judecată în dosarul „Kuliok” au fost reluate după o pauză de peste două luni. Acuzarea a solicitat anexarea mai multor probe despre care susține că ar demonstra vinovăția lui Igor Dodon.
Printre acestea se numără un briefing susținut de fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, în iunie 2019, în care acesta vorbea despre negocierile purtate cu Dodon pentru formarea unei coaliții între PDM și PSRM.
„Confirm personal negocierile pe care le-am avut cu Igor Dodon. El în numele Partidului Socialiștilor, eu în numele PD. Timp de trei luni de zile am avut multe discuții, am încercat să găsim o formulă de parteneriat tehnic între socialiști și democrați dar a căzut în ultimul moment când nu am acceptat să semnez documentul legat de federalizare și alte cerințe care erau împotriva Republicii Moldova”, declara atunci Plahotniuc.
Procurorul Petru Iarmaliuc a explicat că înregistrarea a fost prezentată după ce acuzarea a încercat să obțină audierea lui Plahotniuc în instanță, însă acesta ar fi refuzat.
„Plahotniuc confirmă că a avut acele întâlniri personal cu Igor Dodon referitor la formarea coaliției dintre PSRM și PDM, confirmă acele negocieri, acele cerințe”, a declarat procurorul.
Instanța a acceptat anexarea înregistrării la dosar.
Acuzarea a solicitat și acces la informațiile de pe telefoanele, laptopurile și dispozitivele de stocare ridicate din vila în care locuia Plahotniuc în Grecia, după reținerea acestuia de către autoritățile elene.
Deocamdată însă, datele rămân inaccesibile, întrucât dispozitivele nu au putut fi deblocate din cauza nivelului avansat de securizare.
Procurorii sperau ca analiza acestora să scoată la iveală informații care ar putea constitui noi probe în dosarul în care este judecat Igor Dodon.
Magistrații au admis și alte probe prezentate de acuzare. Procurorii susțin, între altele, că au identificat nereguli în documentele contabile ale organizațiilor teritoriale ale PSRM.
„Am prezentat documente prin care am arătat că conducătorii organizațiilor teritoriale ale PSRM au achitat în aceeași zi cu persoanele decedate sau plecate peste hotare, figurează în actele contabile”, a declarat Petru Iarmaliuc.
Avocații lui Igor Dodon urmează să asigure prezența a încă șase martori, însă la ședința de judecată niciunul dintre aceștia nu s-a prezentat. Potrivit informațiilor prezentate în instanță, unii ar refuza să depună mărturii deoarece figurează în alte cauze penale.
Apărarea a depus și o cerere privind ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, însă aceasta nu a fost admisă.
Avocatul Petru Balan contestă competența Curții Supreme de Justiție de a examina cauza, argumentând că, în momentul în care dosarul a fost pornit și trimis în judecată, Igor Dodon nu mai deținea funcția de președinte al Republicii Moldova.
„Atunci când a fost pornit și trimis în judecată acest dosar, Dodon nu era președinte al Republicii Moldova, era fost președinte. […] Prin urmare, urma să fie judecat la Judecătoria Buiucani”, a declarat avocatul.
Apărarea susține că competența CSJ ar trebui să fie determinată de calitatea de președinte a persoanei la momentul examinării cauzei, nu de perioada în care ar fi fost comise presupusele fapte.
Dosarul „Kuliok” a fost inițiat în primăvara anului 2020 și trimis în judecată în 2022. Igor Dodon este primul președinte al Republicii Moldova judecat pentru o presupusă infracțiune comisă în perioada exercitării mandatului. Din acest motiv, cauza a fost trimisă direct la Curtea Supremă de Justiție.
Procesul a fost reluat de la zero la sfârșitul lunii noiembrie 2025, după înlocuirea unuia dintre cei trei judecători din complet.
Potrivit acuzării, Igor Dodon ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600.000 și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat.
Fostul șef al statului pledează nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare.