Dosarul Lukoil a ajuns în instanţă pentru evaziune fiscală
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni după-amiaza, de Tribunalul Prahova, “prin încheierea nr. 160, pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova, la data de 18 aprilie 2016, îm baza art. 364, alin 4, Cod Procedură Penală, s-a dispus începerea judecăţii”
Potrivit sursei citate, inculpaţii pentru care s-a dispus începerea judecăţii sunt Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Vointsev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan şi SC Petrotel Lukoi SA Ploieşti. "Împotriva încheierii se poate formula contestaţie în termen de 72 de ore de la comunicare” se arată în comunicatul de presă.
Dosarul Lukoil a fost demarat în luna octombrie a anului 2014, atunci când procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ofiţeri de poliţie, inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale şi inspectori din cadrul Direcţiei Naţionale Antifraudă au efectuat 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale S.C. Petrotel Lukoil SA Ploieşti, S.C. Lukoil Energy&Gas România SRL, S.C. Lukoil Lubricants East Europe SRL, S.C. Agenţia Lukom-a-România SRL, S.C. Tp Log Service SRL, toate situate în municipiul Ploieşti.
La acea dată, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa că “ în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În această fază a procesului penal, prejudiciul estimat este în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani”.
Pe 3 august 2015, conform unui alt comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, “procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Bogdanov Andrey Iurevici, cetăţean rus, director general şi membru în Consiliul de Administraţie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, pentru folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare de ban, SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pentru complicitate la folosirea cu reacredinţă a creditului societăţii, şi complicitate la spălare de bani, Raţă Andrei, cetăţean moldovean, membru în Consiliul de Administraţie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, şi spălare de bani".
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi Dan Dănulescu, director general adjunct în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, fiind acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, Voinstev Alexey, cetăţean rus, director general adjunct în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, pentru complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi Kuzina Olga, cetăţean rus, director general adjunct în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, pentru complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, şi complicitate la spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2011-2014, inculpaţii, în calitate de administratori şi directori generali ai S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, au favorizat alte societăţi comerciale în care aveau interes, prin încheierea în numele şi pe seama S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti a unor contracte de achiziţie de materie primă (ţiţei) precum şi prin încheierea unor contracte de livrare de produse finite în condiţii de preţ dezavantajoase societăţii comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preţuri de livrare situate sub costurile de producţie.
De asemenea, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în aceeaşi perioadă, au dispus şi ordonat transferuri de sume de bani cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunii de utilizare cu rea credinţă a creditului societăţii, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani.
Tribunalul Prahova a întors însă dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, motivând anumite “neregularităţi” din dosar. Astfel, pe 22 ianuarie 2016, conform unui alt comunicat emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus o nouă trimitere în judecată. Ulterior, în luna martie 2016, Tribunalul Prahova a constatat din nou neregularitatea rechizitoriului întocmit de procurori şi a întors dosarul.
Sursa: Mediafax.ro