M-am pronunțat cândva asupra termenului „depolitizare”, demonstrând că, în plan strict semantic, e vorba nu de depolitizare, ci de departinizare. Haideți să vedem de unde vine această „depolitizare” și unde a ajuns.
Ideea depolitizării guvernării s-a născut în ajunul morții URSS. Precum se știe, în Constituția URSS exista faimosul articol 6 care proclama rolul conducător al PCUS. În toate instituțiile existau organizații de partid, în frunte cu un secretar de partid, care în multe privințe era mai important decât directorul unității. După eliminarea acestui articol din Constituție, apoi după dispariția URSS, depolitizarea presupunea interdicția partidelor politice de a avea organizații de partid în instituțiile statului. În acest sens, se vorbea atunci despre depolitizarea învățământului, științei și culturii.
Iată însă că, în ultimii ani, sensul acestei noțiuni a fost extins nepermis de mult. Astfel, se vorbește despre depolitizare în condițiile unei guvernări de coaliție, unde demnitățile se împart conform algoritmului, adică în funcție de mandatele obținute de partide în alegeri. Actualmente, toate ministerele, departamentele, agențiile ș.a.m.d., inclusiv Procuratura Generală și SIS-ul sunt… „politizate”, fiindcă altfel nu pot fi, decât politizate. Partidele a căror rațiune de a fi este lupta pentru putere, ajungând la guvernare, folosesc funcțiile ca instrumente de realizare a programelor lor politice. Ce rost ar avea ca niște oameni să lupte pentru putere dacă, câștigând alegerile, ar trebui, în numele… depolitizării, să ofere… puterea unor oameni care nu reprezintă partidul lor?
În toată lumea democratică există politizarea funcțiilor. Problema, evident, există, dar trebuie formulată corect. Astfel, când optăm, de exemplu, pentru „depolitizarea” Procuraturii trebuie să optăm pentru un om care, devenind procuror general, ar avea drept carte de căpătâi Constituția, nu programul partidului care l-a recomandat în funcție. Problema, deci, e în cultura politică a celui numit în funcție, în bunul lui simț, în conștiința că servește interesul țării, nu al șefului lui de partid.
Iată de ce e o curată aberație opinia că în funcții politice trebuie numiți oameni… apolitici, pardon, depolitizați!
Aceasta e prima mică tâmpenie moldovenească. Cea de-a doua e așa-zisul „guvern tehnocrat”. Nu vă mai rețin atenția cu acesta, fiindcă toate argumentele de mai sus vizavi de „depolitizarea guvernării” sunt valabile și pentru „guvernul tehnocrat”…
