Moldova

Două milioane pe apa… „statalităţii”

 „N-am semnat şi nici nu voi semna vreun decret de conferire a acestei distincţii „politizate” de comunişti. Să nu ne batem joc de istorie şi strămoşi!”, a spus Ghimpu. Astfel, 500 de ordine, comandate în martie anul trecut la Monetăria din Moscova, care au costat Bugetul de stat 1,5 mln. lei – 3000 de lei fiecare – stau acum la păstrare la Banca Naţională.
Vorba e că ordinul a fost instituit cu ocazia a „650 de ani de la întemeierea Ţării Moldovei”, aniversare ce urma să fie marcată cu mult fast în 2009, dar care a fost contestată de mai mulţi istorici, ca tentativă de falsificare şi politizare a adevărului istoric de către guvernarea comunistă şi adepţii aşa-numitului „curent statalist”. Or, aceştia încercau astfel să inoculeze ideea că Moldova ar avea o statalitate de veacuri (care porneşte de la Domnitorul Bogdan I) şi nu ar fi un teritoriu românesc. Evenimentele postelectorale din aprilie 2009 şi schimbarea Puterii în urma alegerilor anticipate au dat peste cap programul aniversar al comuniştilor. Astfel, au rămas neconferite atât cele 500 de ordine „Bogdan Întemeietorul”, cât şi 2000 de medalii jubiliare „650 de ani de la întemeierea Ţării Moldovei”. Şi pentru medalii s-a cheltuit o sumă frumuşică – peste jumătate de milion de lei. Potrivit şefului Secţiei distincţii şi heraldică a Aparatului Preşedinţiei, Vladimir Bogdan, medaliile sunt depozitate la Uzina „Artmet” din Chişinău, unde au fost confecţionate. Ce se va întâmpla cu ele nu se ştie, spune funcţionarul.
Primul şi singurul cavaler al Ordinului „Bogdan Întemeietorul” rămâne a fi scriitorul Ion Druţă. Cu două zile înainte de a lăsa pentru totdeauna fotoliul prezidenţial, pe 8 septembrie 2009, preşedintele demisionat Vladimir Voronin a semnat un decret prin care i-a conferit lui Ion Druţă această distincţie „în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la renaşterea naţională, pentru merite în dezvoltarea relaţiilor culturale cu ţările străine şi activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului Moldovei pe plan internaţional”. Dar Druţă nici până astăzi nu şi-a luat ordinul, care îl aşteaptă la Ambasada RM din Moscova.
Ordinul „Bogdan Întemeietorul”, confecţionat din argint, reprezintă o cruce în flori de crin, de aur şi cu pietre semipreţioase, care este aşezată pe o stea de argint, compusă din fascicole de raze. Crucea este încărcată cu un medalion rotund, având în relief efigia simbolică a domnului ţării ecvestru, de aur. Dat fiind faptul că nu s-au păstrat imagini cu portretul Domnitorului Bogdan I, s-a recurs la o imagine simbolică convenţională a suveranului călare, specifică pentru sigilografia şi numismatica europeană de epocă. Crucea în flori de crin e o referire la stema dinastică a Muşatinilor. Ca importanţă, Ordinul „Bogdan Întemeietorul” este a treia distincţie supremă de stat, după „Ordinul Republicii” şi Ordinul „Ştefan cel Mare”.
În jumătate de an, de când exercită interimatul funcţiei de şef al statului, M. Ghimpu a acordat 224 de distincţii de stat (104 ordine, 67 de medalii şi 53 de titluri onorifice), inclusiv „Ordinul Republicii” – 25, Ordinul „Ştefan cel Mare” – opt, „Ordinul de Onoare” – 21, Ordinul „Credinţă Patriei” – 17, Ordinul „Gloria Muncii” – 33, Medalia „Meritul Civic” – 33 etc.
Potrivit unei investigaţii publicate anul trecut de TIMPUL (articolul poate fi citit aici) , în cei peste opt ani de preşedinţie, liderul PCRM, V. Voronin, a acordat peste 2000 de distincţii de stat, toate mergând către apropiaţii săi din electoratul PCRM ori către funcţionarii oportunişti. Câteva zeci de comunişti şi simpatizanţi ai regimului au fost decoraţi, pe durata celor două mandate, de două sau chiar trei ori. În ajunul Zilei Independenţei din 2009, dar şi a plecării lui Voronin de la Preşedinţie, acesta a mai acordat un braţ de 42 de distincţii celor care l-au servit.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *