Drona căzută duminică la Crocmaz a speriat tot satul

Racheta ghidată care a explodat în după-amiaza zilei de 9 august, în apropierea satului Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, ar fi căzut la aproximativ 200 de metri de casele de locuit și s-ar fi proiectat într-un copac. Luni dimineață, rămășițele aparatului exploziv puteau fi încă găsite la fața locului, iar copacul în care acesta s-a proiectat era rupt la jumătate și avea ramurile arse.
Locuitorii satului spun că explozia a fost atât de puternică, încât s-a auzit și în localitățile învecinate. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
Vasile Mereuță este fermier în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă. Bărbatul spune că duminică, la amiază, se afla pe câmp când a auzit vuietul mai multor aparate de zbor. În jurul orei 13:20, a auzit o explozie puternică, după care a observat fum. Aparatul de zbor ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova și s-ar fi proiectat într-un copac din extravilanul satului Crocmaz.
Inițial, fermierul a crezut că obiectul a căzut pe terenurile sale agricole. Deplasându-se spre locul incidentului, a constatat că acesta căzuse pe teritoriul satului vecin.
Acești tineri locuiesc la câteva sute de metri de locul exploziei. Ei spun că se pregăteau să ia prânzul când au auzit bubuitura puternică, care a zguduit satul.
„Când s-a întâmplat totul eram afară cu privirea încoace, chiar am văzut când s-a produs explozia. A fost straniu, strașnic, o frică pe moment. Era ora amezii”, a spus un bărbat.
La fața locului s-au deplasat echipele specializate, care au descoperit mai multe fragmente ale aparatului împrăștiate pe câmpul din apropiere.
În urma exploziei a izbucnit și un incendiu de vegetație.
Populația este îndemnată să respecte măsuri stricte de siguranță în cazul identificării unor drone sau a resturilor acestora, în contextul atacurilor recente asupra Ucrainei. Autoritățile avertizează că astfel de obiecte pot reprezenta un pericol major pentru viața oamenilor și pentru bunurile acestora.
Poliția de Frontieră le recomandă cetățenilor să nu se apropie de dronele sau de resturile descoperite la sol și să evite orice tentativă de a le atinge, muta sau transporta.
În asemenea situații, oamenii trebuie să apeleze imediat Serviciul 112 și să păstreze o distanță sigură până la intervenția echipelor specializate. Totodată, este interzisă demontarea sau utilizarea componentelor provenite de la astfel de aparate. Acestea pot conține substanțe explozive, componente electrice sau baterii periculoase, care pot provoca incendii, explozii ori electrocutări.