Deputatul Nicolae Margarint, despre protestul profesorilor: Merită salarii decente

Deputatul Partidului Nostru Nicolae Margarint și-a exprimat susținerea față de profesorii și angajații din sistemul educațional care au protestat astăzi, 19 august, în fața Guvernului. Parlamentarul susține că autoritățile trebuie să-și respecte angajamentul privind majorarea salariilor începând cu 1 septembrie.
Nicolae Margarint, membru al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, a participat la manifestația organizată de sindicatele din educație.
„Astăzi suntem alături de profesorii care au ieșit în stradă pentru a cere ceea ce li s-a promis: salarii mai mari începând cu 1 septembrie. Educația nu poate fi construită pe promisiuni amânate. Profesorii merită salarii decente și condiții mai bune de lucru”, a declarat deputatul.
Parlamentarul a transmis și un mesaj de apreciere cadrelor didactice pentru activitatea acestora.
„Respect pentru munca pe care o fac în fiecare zi”, a adăugat Margarint.
Angajații din sistemul educației și științei au ieșit astăzi la protest, cerând autorităților respectarea angajamentelor asumate față de sector, inclusiv majorarea salariilor începând cu 1 septembrie.
Sindicaliștii solicită, de asemenea, venituri care să reflecte importanța muncii din educație și condiții care să contribuie la atragerea și menținerea personalului calificat în sistem.