Drum de ocolire pentru Cimișlia: Un contract de 43,3 milioane de euro, semnat

Un drum de ocolire cu o lungime de peste 7 kilometri va fi construit în jurul orașului Cimișlia, pentru a devia traficul de tranzit din zona urbană. Contractul pentru executarea lucrărilor pe acest sector al drumului M3 a fost semnat marți, 22 septembrie, de Administrația Națională a Drumurilor.
Noua șosea va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia, și va prelua inclusiv o parte din traficul greu care traversează în prezent localitatea. Potrivit autorităților, proiectul va contribui la reducerea zgomotului în oraș și la creșterea siguranței pentru locuitori, dar și la fluidizarea traficului de tranzit.
„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău-Comrat-Giurgiulești-frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
Proiectul prevede construcția a două poduri și a trei intersecții denivelate. De asemenea, vor fi amenajate elemente pentru siguranța circulației, inclusiv iluminat rutier, parapete de protecție, marcaje și indicatoare.
Investiția se ridică la 43,3 milioane de euro și este finanțată de Banca Europeană de Investiții. Lucrările vor fi executate de compania turcească ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., în baza contractului semnat cu Administrația Națională a Drumurilor.
Potrivit autorităților, lucrările urmează să fie finalizate în aproximativ doi ani și jumătate.