Ea cu ochii trişti

În linii generale, toate bune şi frumoase – un anotimp superb făcea să renască în suflet supleţea sentimentelor; prietenele sunt permanent alături – inteligente, haioase şi devotate, astfel că întâlnirile cu ele sunt adevărate revelaţii sufleteşti; afecţiunea celor din familie şi grija pe care i-o arată în orice oră de zi sau de noapte este atât de protectoare încât, uneori, pentru a-i mulţumi pe cei dragi, chiar îi face plăcere să mai cedeze din independenţa la care ţine foarte mult; are un serviciu bun; starea materială este una excelentă; starea fizică este şi mai şi – pentru că Dumnezeu a avut grijă să aşeze un suflet frumos într-un corp frumos. În linii generale toate erau bune şi frumoase şi nu ar mai exista niciun motiv plauzibil pentru acea tristeţe incomensurabilă din privirea fetei de la marginea primăverii…

…Şi totuşi, exista un motiv. Această minunată la chip şi plauzibil fericită domnişoară urma să decidă într-o problemă foarte şi foarte sentimentală, o problemă care era, pentru ea, una foarte şi foarte nouă, şi pentru prima dată pe ordinea de zi. Dar nu putea afla soluţia şi nici nu avea de cine să întrebe, pentru că cea mai dragă, cea mai intimă, cea mai de nădejde fiinţă – mama ei – era plecată demult-demult de acasă, ca să muncească departe-departe peste hotare. „Ce să fac, mamă, la această răscruce de anotimpuri, la această margine de primăvară unde înfloresc florile dragostei?”, întreabă, privind în zare fata cu ochii trişti. 2011 d.Hr.