Echivocul şi ambiguitatea
De multe ori, echivocurile apar atunci când se vrea o expunere cât mai scurtă, mai ales în anunţuri, oferte, etichete etc. Or, atunci când o întreprindere specializată în producerea obiectelor din piele afişează texte de tipul „Executăm mănuşi din pielea clienţilor” sau „Reparăm poşete de femei stricate”, s-ar putea ca acestea mai degrabă să-i sperie ori să-i amuze, decât să-i atragă pe clienţi. În general, mica publicitate este un mare furnizor în materie de echivocuri, anunţurile de vânzare, cumpărare, ofertele de servicii etc. fiind adeseori de tot hazul, căci ele spun ceea ce spun: „Vând câine: mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii”; „Cumpăr îmbrăcăminte de damă deosebită şi puţin întrebuinţată”; „Angajăm dădacă la fetiţă în vârstă şi nefumătoare”…
La fel de multe „perle” pot fi găsite în lucrările elevilor, când aceştia scriu eseuri la literatură din care, de exemplu, putem afla că „Legile nescrise ale satului sunt respectate cu stricteţe de Vitoria, Gheorghiţă şi câinele lor”; „Metoda folosită de Ion pentru a pune mâna pe pământul Anei este însărcinarea” şi multe altele.
Echivocul este o modalitate eficientă folosită de scriitori pentru caracterizarea prin limbaj a personajelor; procedeul apare frecvent la I. L. Caragiale, ai cărui eroi se exprimă astfel: „Vreau ceea ce mi se cuvine în oraşul acesta de gogomani, unde eu sunt cel dintâi… între fruntaşii politici”; „Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.
Şi scriitorul Anton Bacalbaşa a creat un personaj celebru prin agramatismele şi echivocurile sale – este vorba de Moş Teacă, ofiţer în etate şi depăşit, care scria într-un ordin: „Se aduce la cunoştinţa indigenilor turci născuţi în Dobrogea sau trecători că nimeni n-are voie să importeze tutun de contrabandă fără ştirea autorităţilor militare. Oricine îşi va permite a face contrabandă fără să fi avizat pe comandantul punctului, va fi împuşcat şi apoi dat judecăţii… Este interzis oricui să aducă tutun de contrabandă prin alte puncte decât acelea păzite de armata română”.
Nu se lasă mai prejos nici unii reporteri actuali, de la care am aflat recent că „Mandatul lui Gorincioi în fruntea CCA urmează să expire în curând, pentru că a atins vârsta de pensionare”.
Aşa că stilul lui Moş Teacă are continuatori berechet.
Irina Condrea,
doctor habilitat,
conferenţiar universitar
USM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!