Mihăiţă (numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea copilului) are opt ani. Copilăria lui însă este departe de a fi una normală: cu mama şi tata veghind la căpătâiul lui când doarme, cu jucării de diferite culori şi dimensiuni, cu alintul, îmbrăţişările şi săruturile părinţilor. El a fost nevoit să se mute la bunica, pentru că mama era violentă. Îşi dezlănţuia nervii aruncând lucrurile prin casă, ţipând, iar uneori îşi arunca furia şi asupra lui. Bunica a fost cea care a hotărât să pună punct violenţelor din această familie şi l-a luat la ea. Pentru ca să-l ajute să-şi revină din punct de vedere psihologic, în urma traumelor suportate acasă, acum cu Mihai lucrează zilnic psihologii.

50% din părinţi consideră „bătaia ruptă din rai”

Potrivit statisticilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în anul 2010 numărul total al cazurilor de abuz faţă de copii a constituit circa 653 de cazuri, unele mai grave decât altele: şantaj, acţiuni perverse, viol, ameninţare cu omorul şi chiar atragere în activitatea criminală. În ceea ce priveşte cazurile de vătămare intenţionată gravă sau medie numărul ajunge la aproape 40. În anul 2011 numărul infracţiunilor faţă de copii a crescut la peste 700. Adesea torţionari pentru copiii lor ajung să fie chiar părinţii – unii violenţi din fire, alţii prea stresaţi de problemele cotidiene, alţii ajunşi la graniţa dintre moralitate şi imoral, alţii pur şi simplu, nu percep alt mod de educare decât aplicând forţa sau violenţa psihologică asupra copiilor lor. Potrivit statisticilor oferite de UNICEF Moldova, 42% din părinţi, 50% mame şi 33% din taţi consideră că „bătaia e ruptă din rai”, aceştia raportând folosirea pedepselor fizice pentru „disciplinarea” copiilor. Situaţia este mai complicată în localităţile rurale, acolo unde 57% din mame şi 37% din taţi raportează utilizarea pedepselor fizice în procesul de educare al copiilor. „Violenţa fizică împotriva copiilor este larg răspândită în RM. O cifră alarmantă de 16,4% ne comunică o statistică a părinţilor care îşi bat copiii mai mici de un an. La vârsta de şase şi şapte ani mai mult de jumătate – 57% din copii, sunt supuşi bătăii ca formă de disciplinare”, ne comunică Silvia Lupan, coordonator programe, protecţia copilului din cadrul UNICEF Moldova. Inacceptabil este şi faptul că normele societăţii noastre ne fac mult prea toleranţi faţă de acest fenomen, explică specialista. „Numai 5% din părinţii cu copii preşcolari au raportat la poliţie cazurile în care au văzut un alt părinte bătând un copil. Fiind considerate „normale”, cazurile de violenţă rămân invizibile pentru sistem, pentru profesioniştii care ar putea interveni cu anumite măsuri de protecţie în sprijinul copiilor abuzaţi”.

Violenţa naşte violenţă

Anume pentru a nu deveni violenţi, la rândul lor, cu propriii copii şi cu cei din jur, psihologii lucrează ore întregi cu minorii care au avut de suferit din urma violenţei în familie. Restabilirea echilibrului psihologic însă cere ani întregi de recuperare. „Dacă după divorţul părinţilor specialiştii trebuie să lucreze aproximativ doi ani cu copilul, atunci restabilirea completă în urma cazurilor de violenţă cere mai mult timp”, explică Viorica Adăscăliţă, doctor în psihologie, psiholog în cadrul Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC). Potrivit specialiştilor din cadrul CNPAC, în anul 2010, la Centrul „Amicul” au fost asistaţi peste 300 de copii, victime ale violenţei în familie. Numărul lor însă a crescut în 2011, ajungând la 450, dintre care 148 de copii fiind abuzaţi fizic, iar 119 – emoţional. Violenţa emoţională nu este mai puţin dăunătoare pentru copil decât cea fizică. „Copiii cărora li se spune tot timpul că nu sunt buni de nimic, că n-au rezultate bune la şcoală, că nu sunt inteligenţi, ajung să fie introvertiţi, să evite comunicarea cu cei din jur şi să trăiască în propria lume imaginară. Dacă nu sunt ajutaţi, prin consiliere psihologică, aceştia vor ajunge la maturitate să-şi trateze copiii la fel”, menţionează Viorica Adăscăliţă. Potrivit ei, un copil afectat de violenţa emoţională are nevoie de doi sau chiar trei ani pentru recuperare.

Violenţă, generată de sentimentul de posesiune

„Practicile violente în educarea copiilor au rădăcini adânci în cultura şi tradiţiile noastre. Părinţii îşi bat copiii fără remuşcări ştiind că „bătaia e rupta din rai”, fiind şi siguri că „acolo unde dă mama, creşte”, constată Silvia Lupan. Chiar dacă explicaţiile părinţilor par halucinante atunci când îşi justifică comportamentul violent, psihologii sunt siguri că la baza fiecărui comportament, indiferent de gradul de violenţă, există un anumit motiv. „Nu va fi corect dacă vom generaliza şi vom spune că fiecare părinte îşi educă pruncul folosind bătaia. Există părinţi care încearcă să afle cât mai multe despre educarea corectă a copilului, dar există şi din acei care nu se preocupă de soarta copiilor lor. Motivele pentru care părinţii fac apel la violenţă sunt diferite. În primul rând, unii părinţi nu au alt model de comportament, decât cel al părinţilor lor. Astfel este mare probabilitatea ca părintele care fost agresat în copilărie să procedeze la fel cu propriul copil. Un alt motiv este sentimentul de posesiune al părinţilor faţă de copil. Acesta consideră că copilul îi aparţine lui şi are dreptul să procedeze cu el după bunul său plac. Sunt numeroase cazurile când copiii în sine devin cauza comportamentului violent al părinţilor. Un procent dominat de copii din RM se nasc cu diferite probleme de sănătate. Aceştia sunt de obicei copii ce manifestă un comportament diferit, pot plânge, striga etc. Părinţii însă trebuie să dea dovadă de răbdare şi să înţeleagă că micuţul nu este vinovat de nimic. Desigur, există şi alte motive, precum ar fi alcoolismul…”, menţionează doctorul în psihologie Viorica Adăscăliţă.

Prejudecăţile bat legea

Deşi, oficial, există cadru legal favorabil pentru protecţia victimelor violenţei în familie, acestea nu se simt protejate suficient. „Prevenirea şi combaterea violenţei faţă de copii implică eforturi considerabile nu doar la nivel de sistem, dar, poate şi în mai mare măsură, la nivel de societate. Cu toate că legislaţia RM interzice pedeapsa corporală a copiilor şi prevede măsuri concrete pentru combaterea violenţei domestice, deseori anume normele sociale, atitudinea oamenilor reprezintă o barieră reală pentru implementarea acestor legi. Un exemplu ar fi Legea din 2008 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie care s-a bucurat de aprecierea înaltă a experţilor internaţionali”, susţine Silvia Lupan. Există, într-adevăr, o astfel de lege. Conform prevederilor ei, victima violenţei domestice poate depune o cerere în baza căreia autorităţile judecătoreşti pot emite o ordonanţă de protecţie, un act legal prin care instanţa de judecată aplică măsuri de protecţie a victimei. „Prin aceasta ordonanţă agresorului i se vor aplica un şir de măsuri, inclusiv obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei. Or, realitatea implementării acestei legi relevă un şir de probleme ce ţin de percepţii şi atitudini care există în societate. Chiar şi în situaţiile de criză, victimele refuză să depună o astfel de cerere sau o retrag după ce procesul de emitere a ordonanţei deja a fost iniţiat”, menţionează coordonatorul de programe din cadrul UNICEF. Potrivit Silviei Lupan, desfăşurarea unor campanii de comunicare, unor activităţi adresate în mod direct părinţilor, copiilor, ar putea contribui la ameliorarea statisticilor îngrijorătoare în privinţa copiilor bătuţi de propriii părinţi.

„În cadrul centrului nostru se desfăşoară cursuri de instruire pentru părinţi. În cadrul unor cursuri de aproximativ 12 ore le oferim sfaturi părinţilor cum să-şi educe corect copiii. Însă la noi vin doar cei care conştientizează că au nevoie de o schimbare în comportament, care sunt gata să recunoască şi să accepte, mai întâi faţă de ei, că au o problemă”…

Regretabil, însă puţini părinţi sunt gata să recunoască că au multe de învăţat atunci când vorbim despre educaţie, una corectă, nu „ruptă din rai”…