Editorial

Efectele televizorului asupra minţii

Una din informaţiile importante e aceasta: în momentul în care te uiţi la televizor, mintea îşi încetează activitatea, comportându-se ca în timpul somnului, spre deosebire de lectură, care solicită partea analitică a creierului. Nu e bine să lăsăm copiii mai mult de o oră pe zi la televizor.

Însă nu aşa stau lucrurile pentru moldoveni. Eu mi-am dat seama că pentru noi uitatul la televizor e la fel de analitic ca lectura. Şi extrem de solicitant pentru creier. Asta din cauză că televiziunile noastre sunt atât de pro sau contra încât nu mai putem vorbi de obiectivism profesional. Lucrurile stau aşa: ori eşti contra Plahotniuc, ori eşti pro; ori eşti contra Filat, ori eşti pro. Dacă eşti contra, vorba unui amic, lucrezi pentru alt „bandit”, altă diferenţă nu e.

Ca să înţelegi cât de cât corect situaţia din ţară în urma ştirilor de la televizor, e nevoie de folosirea maximă a capacităţii analitice a creierului. Şi, bineînţeles, de un spirit practic şi matematic. Mai întâi e nevoie să stabileşti cine e pro şi cine contra. Asta e mai simplu decât spălatul pe faţă dimineaţa. Apoi trebuie să urmăreşti ştirile după tabere: vezi ce spun cei pro şi cei contra. Faci un rezumat cu toate ştirile, iar apoi faci o sinteză. Combini ştirile şi cauţi factorul comun din cele două mulţimi de informaţii.

Factorul comun îl iei de bun. Capacitatea analitică intră abia de acum în acţiune: dintre părţile distincte ale celor două mulţimi de ştiri (pro şi contra) pe care să le iei de bune şi pe care de rele? Dragi cititori, aici e punctul în care televiziunile moldoveneşti ne solicită gândirea, şi încă bine de tot!

Eu încă nu am reuşit, din ştirile care ni se servesc, să aflu cât de adevărate sunt unele sau altele, ce e cu Fiscul, ce e cu Interpolul. Deocamdată, îi iau de buni pe Chirtoacă şi pe preşedintele Nicolae Timofti. În rest, ridic din sprânceană şi tot fac calcule ca să determin datele corecte ale informaţiilor ce se desprind din televiziunile noastre pro sau contra.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *