Eforturile de după Vilnius

Prima conferinţă la sediul Comisiei Europene de după momentul glorios de la 1 ianuarie 2007 s-a desfăşurat la doar câteva zile de la punctul culminant al eforturilor. Într-un Bucureşti acoperit de o zăpadă murdară, mai mulţi ziarişti se înghesuiau în sala de conferinţe a Comisiei Europene şi toţi aveau priviri vesele. Până la urmă, România reuşise să devină parte a UE! Conferinţa a început pe un ton birocratic, cu prezentări de tabele şi obiective nenumărate ce trebuiau atinse repede. La doar câteva minute de la începerea conferinţei, unul din colegii jurnalişti a mârâit printre dinţi concluzia zilei: „Iar trebuie să depunem eforturi!”

Indiferent de ce se întâmplă la Vilnius, Republica Moldova va trebui „să depună eforturi” de acum înainte pe o perioadă lungă de timp. Chiar şi în varianta unui rezultat total nefavorabil, Chişinăul nu trebuie să abandoneze apropierea de UE. Alternativa reintegrării în imperiul reformat de la răsărit nu va face altceva decât să continue îndepărtarea românilor din Basarabia de matca lor naturală.

Însă eu unul sunt optimist. În primul rând, pentru că românii dintre Prut şi Nistru sunt extrem de sensibili la libertate. După decenii de totalitarism percep foarte bine ce înseamnă libertatea de circulaţie şi libertatea de exprimare. Iar cu cât mai multă vreme aceste libertăţi vor fi funcţionale, cu atât mai dificilă va fi răsturnarea lor. De fapt, singura modalitate de anulare a acestor libertăţi nu poate fi decât ocupaţia militară – ceea ce sper că nu este un scenariu luat în calcul foarte serios. Câtă vreme cetăţenii Republicii Moldova pot circula liberi şi pot spune ce gândesc fără teama de a ajunge la închisoare va exista o şansă extrem de mare pentru apropierea de UE.

Pe de altă parte, românii au demonstrat în ultimele două secole că sunt capabili să răsucească istoria în folosul lor propriu indiferent de proiectele imperiilor din jur. La începutul secolului al XIX-lea ţările române au fost permanent în pericol să devină simple provincii ale imperiilor vecine. Şi totuşi, în momentele-cheie au fost găsite soluţii prin care această soartă a fost evitată; iar la sfârşitul secolului al XIX-lea, românii au avut un stat capabil să participe la Primul Război Mondial în urma căruia au reuşit să se unească – în ciuda dificultăţilor de pe front. Această capacitate de răsturnare a istoriei este cât se poate de bine păstrată între Prut şi Nistru. Pe hârtia unor planificatori, Republica Moldova trebuia să aibă o soartă diferită de cea a ţărilor baltice. S-a ajuns şi la vărsare de sânge pentru îndeplinirea acestui plan. Şi totuşi, Republica Moldova a supravieţuit şi şi-a continuat proiectul. Indiferent ce se întâmplă la Vilnius trebuie continuate eforturile.