Ştim despre minunile pe care le făceau Sfinţii Apostoli, cunoaştem şi mărturia lor neînfricată, ştim despre credinţa lor neclintită, despre moartea martirică pe care au îndurat-o (Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost decapitat).
De aceea am ales să vorbim despre dragostea lor faţă de aproapele, exemplară în acest sens fiind Epistola către Filimon. Această scurtă scrisoare începe cu o laudă pe care Apostolul i-o aduce lui Filimon. După ce îl laudă pentru credinţă şi îi mulţumeşte pentru dragostea pe care o are către „Domnul Iisus şi către toţi sfinţii” (v. 5), îi aminteşte că în calitate de părinte spiritual (Filimon a fost convertit la creştinism de Pavel) are dreptul să îi poruncească, însă nu foloseşte o poruncă, ci vine la el cu o mare rugăminte.
Ca să ajungă la inima lui Filimon, Sfântul Apostol Pavel îi aminteşte acestuia în ce condiţii se află: „Pentru dragoste, îţi fac mai degrabă o rugăminte. Aşa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum şi pus în lanţuri pentru Iisus Hristos”, ca mai apoi să spună ceea ce vrea de la el. Sfântul Apostol îl roagă pe Filimon pentru iertarea unui sclav fugar, Onisim.
Onisim a fugit de la Filimon, dar cunoscându-l pe Pavel devine creştin. Pavel face atunci lucrurile drepte. Îl trimite pe Onisim la stăpânul său, iar pe acesta îl roagă pentru iertarea robului său. Însă modul în care Pavel îşi începe epistola, mai întâi prin laude, apoi prin invocarea datoriei morale pe care Filimon o are faţă de el, nu lasă loc de refuz.
Apostolul însă merge şi mai departe, îndemnându-l pe Filimon să îl primească pe Onisim „nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, şi după trup şi în Domnul. Deci, dacă mă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l pe el, ca pe mine.” (v. 16-17). Pentru eventuale pierderi materiale, Pavel adaugă: „Iar de te-a păgubit cu ceva, sau îţi este dator ceva, pune aceasta în socoteala mea. Eu, Pavel, am scris cu mâna mea; eu îţi voi plăti, ca să nu-ţi spun că şi tu îmi eşti dator cu tine însuţi.” (v.18-19). Adică pe de o parte îi promite achitarea tuturor daunelor cauzate de Onisim, pe de alta se foloseşte încă odată de statutul său ca să se asigure de înduplecarea lui Filimon.
Acum gândiţi-vă că apostolatul este cea mai mare treaptă ierarhică. Adică patriarhii şi episcopii erau supuşi apostolilor, Filimon însuşi era uns episcop de Pavel. Deci Sfântul Apostol Pavel, care era între cei mai de frunte ai creştinismului, scrie, se roagă, plăteşte şi se pune gaj pentru un sclav fugar, pe care îl numeşte fiul lui (v. 10), şi egal lui („primeşte-l ca pe mine”).
Aceasta este iubirea aproapelui ca pe noi înşine. Când nu mai există statut social şi nici un alt criteriu care să îl pună pe altul mai prejos decât noi.
