Actualitate

Etna, cel mai înalt vulcan din Europa, s-a mai ,,lungit” cu câțiva metri

"Activitatea înregistrată în 2021 a avut ca rezultat acumularea unor cantităţi semnificative de material piroclastic şi straturi de lavă pe conul craterului sud-estic, cel mai tânăr şi mai activ dintre cele patru cratere ale Etnei, rezultând într-o transformare considerabilă a siluetei vulcanului", s-a anunţat într-un comunicat a Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Datorită analizei imaginilor din satelit, oamenii de ştiinţă ai INGV au concluzionat că craterul sud-estic depăşeşte în prezent "fratele său mai mare" nord-estic, care a fost timp de 40 de ani cel mai înalt vârf al celebrului vulcan. Dincolo de aspectul ştiinţific, viaţa de zi cu zi a locuitorilor din zona situată în jurul vulcanului Etna este afectată de activitatea sa frenetică din ultimele luni.                                                                                                                                                              
"Din februarie, au avut loc nu mai puţin de 55 de evenimente", a spus Tania Cannizzaro, o pensionară care locuieşte în oraşul Catania.

"În funcţie de vânt, zdruncinăturile vulcanului se resimt în Catania şi fac să se mişte geamurile. Cenuşa purtată de vânt cade constant pe străzi şi balcoane, care devin complet negre", a mai spus ea, scrie Agerpres.

Etna, care se întinde pe o suprafaţă de 1.250 km2, este cel mai înalt vulcan activ din Europa, cu erupţii frecvente de aproximativ 500.000 de ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *