Eu, „marginalul” şi „odiosul” C. Tănase, AIE-2 şi ruşii

Rusia, maică duioasă şi grijulie

Mă bucur că în Basarabia există doar doi marginali care scriu „articole odioase” – C. Tănase şi N. Dabija. Vă imaginaţi ce catastrofă s-ar întâmpla, dacă de aceştia ar fi mai mulţi?! Azi, după venirea la putere a AIE-2, R. Moldova este o ţară-minune. Sub cerul ei paşnic, cu miros de infinit şi eternitate, îşi trăieşte fericit idila unui destin împlinit un popor care nu are de ce fi supărat pe istorie şi pe conducătorii lui. Conducătorii acestui popor nu sunt marginali şi odioşi, nici televiziunile nu sunt odioase, neodioase sunt şi structurile statului şi chiar mafioţii nu sunt odioşi, ci buni statalişti care apără fericirea acestui popor. Au mai rămas doar doi „marginali” care tulbură apele. Unul dintre aceştia sunt eu şi, recunosc, anume eu, subsemnatul, sunt autorul tuturor crimelor comise de basarabenii români împotriva Rusiei. Eu l-am sfătuit şi l-am ajutat pe Genghis-Han să ocupe pământurile ruseşti, eu l-am înarmat pe Napoleon şi l-am trimis asupra Rusiei, eu l-am asasinat la Sarajevo pe ducele Ferdinand, dând astfel startul Primului Război Mondial, în urma căruia s-a destrămat Imperiul ţarist, eu am asasinat familia ţarului Nikolai Romanov, eu l-am finanţat pe Hitler şi l-am asmuţat asupra Rusiei… Rusia însă s-a purtat cu noi, românii, ca o mamă duioasă şi grijulie. Nu Rusia a ocupat Basarabia în 1812, ocupaţie în timpul căreia a fost interzisă limba română în bisericile Basarabiei şi au fost arse cărţile religioase scrise în română, nu Rusia a reocupat Basarabia la 28 iunie 1940, nu Rusia a organizat deportările şi foametea din 1946-47, nu Rusia a organizat colhozurile, nu Rusia a ocupat Transnistria, iar trupele ruseşti de ocupaţie ce se află pe teritoriul Moldovei aparţin nu Rusiei, ci României.

Obsesia istorică a ruşilor

…Într-adevăr, nimic nou sub soare. Noi, moldovenii, dacă ne declarăm ceea ce suntem – români basarabeni -, imediat devenim „marginalii” şi „odioşii” care le încurcăm minorităţilor să se simtă aici mai bine decât acasă. De două secole ni se dă peste gură pentru orice încercare de a ne păstra demnitatea naţională. Kremlinul s-ar simţi confortabil, dacă pe această palmă de pământ nu ar mai rămâne niciun băştinaş, dar, deoarece acest ideal încă nu poate fi realizat, suntem prezentaţi lumii ca nişte „marginali odioşi”. O obsesie istorică a Moscovei e să declare limba rusă drept limbă oficială acolo unde îşi opreşte tancurile pentru a fi realimentate. R. Moldova nu face excepţie. Motivul e acelaşi: chipurile, limba rusă e „strâmtorată”. Limbii ruse întotdeauna i-a fost „strâmt” acasă, ea are nevoie de „spaţii vitale” pentru a-şi păstra vigoarea. Şi ca să vezi minune: reprezentanţii „coloanei a cincea” a Moscovei, care cer acest lucru, nu sunt declaraţi „marginali” şi „odioşi”. Nu este declarat „marginal” şi „odios”, de exemplu, ambasadorul Rusiei la Chişinău, Kuzmin care, săptămâna trecută, fiind întrebat la un post TV despre necesitatea de a i se conferi limbii ruse statutul de limbă oficială în R. Moldova, a deplâns faptul că aici limba rusă este „deformată” şi „chiar şi unele declaraţii de-ale mele stârnesc controverse în Moldova, pentru că se traduc din rusă în română, apoi din română în rusă şi tot aşa, până când se schimonoseşte sensul afirmaţiilor…”. Vedeţi ce „mizerii” se întâmplă, dacă există şi limba română? „Normal” ar fi, potrivit ambasadorului rus, ca în R. Moldova să funcţioneze o singură limbă oficială, limba rusă, şi atunci nimeni nu ar mai putea schimonosi sensul afirmaţiilor sale.

Nimeni, nici un jurnalist „odios”, nici un politician „extremist de dreapta” nu a simţit nevoia să-i dea replica ce se cuvine ambasadorului rus din R. Moldova. Dar imaginaţi-vă, acum, ce scandal mediatic s-ar fi declanşat în presa rusă şi filorusă, dacă o declaraţie similară ar fi făcut ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca! Şi tot noi, românii, suntem „odioşi”! Chiar că suntem odioşi!

O mărturisire deloc patetică

Închei cu o mărturisire, deloc patetică. Astăzi la putere în R. Moldova sunt moldovenii, deci, nu avem ce le reproşa ruşilor. Ruşii îşi fac politica de secole şi e naiv să credem că ei se vor schimba. Vorba veche a rusului: oricât l-ai hrăni pe lup, totuna a elefantului e mai mare… Vorba e despre noi, românii moldoveni. Personal, ca jurnalist, mi-am călcat de nenumărate ori pe inimă în numele venirii la putere a unei alianţe proeuropene şi democratice care ar pune, în sfârşit, lucrurile la locul lor… Şi iată că această Alianţă a venit cu o majoritate relaxantă care, deşi nu poate modifica Constituţia, poate face multe. Ce auzim însă de la ea? Povestea veche: că nu e timpul condamnării comunismului, că nu e cazul să discutăm problemele identitare, că nu e europeneşte să rediscutăm problema statutului minorităţilor naţionale ş.a.m.d. Îngăduit fie-mi să întreb: dar prin ce se deosebeşte politica AIE în acest domeniu de politica PCRM? Prin nimic! Atunci, ce motivaţie morală şi politică aş avea eu, dar şi restul românilor basarabeni, să susţinem o alianţă de guvernământ care, ca şi comuniştii, are grijă să nu supere Imperiul rus care, prin mentalitatea şi poftele lui, nu se deosebeşte cu nimic de fostul Imperiu ţarist?

Promisiunile Alianţei că ne va duce în Europa sunt pentru cei naivi; însă, chiar dacă admitem că vom ajunge acolo, cu ce zestre spirituală vom ajunge – cu balalaica, cu „limba moldovenească”, cu „naţiunea moldovenească”, cu sufletul plin de „ispite ruseşti” şi cu inima plină de „jale” că nici acum nu ne-a trecut durerea de pe urma „palmei jandarmului român”? Să avem pardon, dar la ce ne foloseşte nouă o asemenea Alianţă „anticomunistă” şi ce ne-ar da o asemenea „integrare europeană”? Noi, românii basarabeni, trebuie să realizăm un adevăr: întotdeauna am fost săraci şi vom fi săraci, pentru că nu poţi fi bogat, dacă accepţi să fii o turmă necuvântătoare, păstorită de baci străini sau de baci autohtoni, autorizaţi de Kremlin. Acesta e punctul meu de vedere, al unui „marginal” basarabean care, prin prezentul, am mai comis încă un articol „odios”.

În loc de P.S. Ştiind cât de abili sunt unii în arta „reinterpretărilor”, mă văd silit să fac o precizare: nu am nimic cu ruşii şi nici cu celelalte minorităţi naţionale din R. Moldova. Am ce am cu cei care ţin ostatice aceste minorităţi, le manipulează ca să-şi păstreze dominaţia. Rusia imperialistă a lui Putin-Medvedev nu se poate împăca cu gândul că nu mai este „o închisoare a popoarelor”, cum a fost Imperiul ţarist, şi încearcă să-şi redobândească acest statut. Ca să şi-l recapete, această Rusie face o mină paşnică şi democratică şi, dacă nu poate zângăni armele, zângăneşte cheile de la fosta închisoare şi de la conducta de gaz… Ca să nu uităm cine e stăpân în această parte a Europei şi „di undi ies gazâli”, vorba celebrei spicheriţe comuniste.