Eugen Carpov s-a întâlnit cu Daniel Russel, oficial din Departamentul de Stat al SUA
Vicepremierul l-a informat pe oficialul american despre acţiunile întreprinse în domeniul consolidării măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol. În acest context, Daniel Russell a salutat relansarea, pe 19 martie 2012, a activităţii grupurilor de lucru, precum şi a subliniat importanţa semnării, la 30 martie, a deciziei protocolare cu privire la principiile reluării plenare a transportului feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană.
De asemenea, Eugen Carpov a trecut în revistă recentele evoluţii în procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean. Oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea perspectivelor următoarei runde de negocieri, care va avea loc în perioada 17-18 aprilie la Viena.
Daniel Russell a apreciat eforturile depuse de autorităţile de la Chişinău în vederea sporirii încrederii între cele două maluri ale Nistrului, dînd asigurări că Washingtonul va oferi în continuare sprijinul necesar pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii şi la identificarea unei soluţii viabile pentru conflictul transnistrean.
Via Moldpres