Ex-președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase: Singura soluţie pentru R. Moldova este unirea cu România
„Un politician responsabil, care realmente este preocupat de viitorul acestei ţări şi care nu ia în consideraţie posibilitatea unirii cu România ca o soluţie pentru criza umanitară şi dezastrul care este la orizont, este un politician miop. Unionismul şi apropierea de România este un subiect care trebuie să fie pe agenda oricărui politician, din cauză că aici obiectiv nu există premize de creştere, obectiv aici nu există premize de dezvoltare”, a declarat Alexandru Tănase la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.
Tănase a menţionat că „este foarte complicat să faci un stat pe o schijă de teritoriu, unde ai oameni cu antagonisme identitare profunde, unde nu ai premize economice, unde nu ai resurse naturale, unde nu ai o poziţie geografică elementar care să-ţi permită să parazitezi pe un segment pe care să poţi face bani, precum statele baltice – ai trei porturi şi într-un fel îţi alimentează economia”.
„Nu avem nici forţa de muncă capabilă să atragă nişte investiţii”, a mai spus Alexandru Tănase.