Sănătate

Exerciţii pentru articulaţii sănătoase

 Exerciţiile specifice îmbunătăţirii şi menţinerii articulaţiilor în formă se fac pe o saltea obişnuită, în ritm progresiv. Corina Dănescu, instructor la sala Bamboo, exemplifică în detaliu aceste exerciţii.
1a Poziţia corectă – corp bine întins pe saltea, vârfurile picioarelor bine întinse, bărbia uşor ridicată, mâinile strânse la spate la nivelul mijlocului.
1b Din poziţia precedentă, se întind în mişcare rapidă braţele cât se poate de sus, ridicând doar puţin trunchiul. Bazinul rămâne lipit de podea. Repetare de 5-6 ori.

2a Aceeaşi poziţie ca la 1a, cu grijă mare pentru ridicarea bărbiei.

2b Se întind simultan, prin mişcare fermă, atât mâinile, cât şi membrele inferioare, încercând pe cât posibil reţinerea trunchiului la nivelul solului.

3a Poziţia care imită podul ca la gimnastică, făcut din picioare, mâinile cu palmele orientate spre interior, picioarele uşor depărtate.

3b Se păstrează poziţia 3a, cu aducerea unuia dintre picioare peste celălalt, apoi schimbăm, în serii de câte 5-7 ori pe fiecare.

4a Din poziţia 3a, fandăm bine picioarele, până ajungem cu posteriorul foarte aproape de podea, fără s-o atingem.

4b Din poziţia anterioară, păstrând mâinile în acelaşi loc, ridicăm un picior peste celălalt, ca o variantă mai complexă a exerciţiului de la 3b, cu diferenţa că repetarea se realizează dublu. Dacă la 3a şi b am făcut de câte 5-7 ori, acum se va repeta de 14 ori la o serie, iar după o pauză de 3 minute se reiau mişcările.

Aceste exerciţii duc, în timp, la o normalizare a articulaţiilor, la păstrarea motricităţii şi sunt foarte bune în loc de încălzirea clasică înainte de lucrul mai intens pe diferite aparate.

Sursa: revistafelicia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *