În casa mică, era curățenie lună. Au două dormitoare, care sunt și camere de zi, și o bucătărie. La casa bătrânească, au mai adăugat două odăi, dar încă nu le-au terminat. Copiii, când se adună toți, dorm într-o cameră. „Faptul că suntem mulți ne-a unit. Copiii țin unul la altul, se ajută. Bogăția noastră sunt ei”, ne-a spus mândră Maricica. Așa o dezmiardă soțul, Victor, care, chiar și după 25 de ani de căsnicie, o înconjoară cu atenție și grijă.

O plăcintă

În una din cele două camere, am observat un pian și un acordeon. Eram curioasă să aflu cum au reușit să le cumpere, pentru că nu-s ieftine. „Într-un an, am vândut grăunțe și, cu banii câștigați, am cumpărat pianul”, ne-a spus capul familiei. Trei dintre cei șapte copii au frecventat școala de muzică din sat. „Chiar dacă tot timpul am avut venituri modeste, ne-am străduit să le cultivăm copiilor frumosul, gustul estetic”, a adăugat Maricica.

Primărița Tatiana Badan mi-a spus în șoaptă că s-a întâlnit într-o zi cu Maricica și aceasta plângea. Întrebând-o ce a pățit, femeia i s-a plâns că nu are bani pentru a plăti taxa la școala de muzică. Altădată, a venit la Primărie un vecin de-al soților Cobzac, care a rugat-o pe doamna Badan să le acorde acestora un ajutor pentru sărbătorile de iarnă. De unde știa vecinul că au neajunsuri? Victor Cobzac a fost la el să împrumute bani, că se apropia Crăciunul și trebuia să vină copiii acasă.

Primărița mi-a mai povestit o întâmplare. Acum câțiva ani, ea a fost în ospeție la familia Cobzac, împreună cu o tânără norvegiancă, care se ocupa de acțiuni de caritate. Maria le-a deschis și pe masă era o plăcintă aburindă, tocmai scoasă din rolă. „A pregătit-o pentru copii, dar daca i-au pășit pragul oaspeți, ne-a pus-o nouă pe masă. Mi s-a oprit un nod în gât, gândindu-mă ce-o să mănânce copiii și am refuzat categoric să mâncăm”, ne mărturisește Tatiana Badan. Cu toate acestea, la despărțire, Maricica a tăiat jumătate de plăcintă și a insistat să o ia norvegianca și să-l servească pe tatăl acesteia, care de asemenea se afla la Cimișlia. Tatiana Badan a rămas fără grai…

„Suntem tare bogați”

De fapt, familia Cobzac niciodată nu s-a plâns de neajunsuri și nu a cerut ajutor de la autorități. Într-o zi, Victor vorbea cu unul dintre feciori și se îndreptățea că i-a crescut greu și sunt săraci, dar acela s-a supărat foc, spunându-i dojenitor: „Tată, de ce spui că noi suntem săraci? Noi nu ducem lipsă de nimic”.

Așa zice și Maricica: „Noi suntem tare bogați”, chiar dacă recunoaște că, de când sunt copiii, nu și-a permis vreodată să-și cumpere o rochie nouă. Iar soțul ei afirmă că acum, când copiii au crescut, umblă și el cu hainele lor și nu-i este rușine. Din ce trăiesc? Victor este foarte harnic. Și-a înjghebat gospodăria așa cum a putut, ajutându-se unul pe altul. „Mai mulți ani am stat cu chirie la diferiți gospodari. Proprietarul ultimei locuințe mi-a propus să cumpăr casa. Era timpul să prind rădăcini într-un loc”, povestește bărbatul.

Mierea nevândută

Mai întâi, el s-a învățat să dubească pielicele. Când a văzut că nu mai merge, într-o lună a deprins altă meserie – cosea cojoace, căciuli, bundițe din blană. S-a făcut și prisăcar. Iar vara, umblă cu toții pe dealuri, adună frunze de soc sau alte buruieni și le vând la piață ca să câștige de pâine. Mai merg la piață cu ce cultivă în grădină.

„Într-o săptămână, am fost la piață la Chișinău în fiecare zi și n-am reușit să vând niciun borcan de miere, își amintește Victor. Era sâmbătă și copiii trebuiau să vină acasă de la școală. Ei obișnuiau să treacă pe la piață și împreună veneam acasă. Le achitam la toți biletul până la Selemet. În acea zi, eram năcăjit că nu aveam nici un ban.” Când au venit copiii, nu a avut curajul să le spună că n-au cu ce ajunge acasă. Le-a zis că mai are un pic de vândut și i-a rugat să-l ajute. „Le-am dat la toți câte două borcane și le-am spus să meargă prin piață și să vândă, că n-o să ne ducem acasă cu marfa. Peste puțin timp, au revenit cu toții la taraba mea cu banii câștigați. Nu aveam doar pentru bilete, ci și pentru mâncare și pentru a le da luni fiecăruia câte 200 de lei”, relatează Victor.

Concertele din weekend

Familia s-a străduit din răsputeri ca fiecare copil să aibă o profesie. Daniel are 23 de ani și a absolvit Colegiul de medicină din Orhei. Sandu, în vârstă de 22 de ani, a absolvit Colegiul Tehnic din Chișinău, iar acum studiază la Universitatea Tehnică. Victor are 21 de ani și a învățat de medic veterinar la Brătușeni. Lia are 19 ani și este cofetar. Ligia, de 17 ani, învață la Școala Pedagogică din Orhei. Rebeca are 11 ani și e în clasa a opta. Iar Ștefănel, mezinul, umblă la grădiniță. La sfârșit de săptămână, când se adună toți acasă, nu-și dau rândul să-și povestească unul altuia ce s-a întâmplat pe parcursul săptămânii. Și casa se umple de muzică. Rebeca și Daniel cântă la pian, Victor la fluier, iar Sandu la acordeon.
Chiar dacă familia nu s-a plâns de neajunsuri și nu a solicitat ajutoare sociale, primărița comunei a știut cât de greu aceștia se descurcă, chiar dacă lucrează din zori până în noapte. De aceea, atunci când în localitate au venit norvegienii cu acțiuni de caritate, i-a dus pe aceștia la familia Cobzac. În consecință, familiei i-a fost oferită o mașină de cusut.

Norvegienii au grijă de selemețeni

Norvegienii sunt oaspeți frecvenți la Selemet. În ziua în care TIMPUL a vizitat comuna, chiar în fața Primăriei, l-am întâlnit pe Hakon Vefald, președintele Organizației Umanitare Norge Moldova, și pe Torstein Sjaavaag. Pe cei doi îi cunosc aproape toți oamenii din sat, care se bucură când îi întâlnesc și îi îmbrățișează, ca pe niște apropiați.

Hakon Vefald ne-a povestit că vine periodic la Selemet, de nouă luni, cu diferite acțiuni de caritate. „La început, am fost în România, unde am avut ocazia să aflu despre R. Moldova, de care m-am îndrăgostit și am hotărât să ajut oamenii de aici”, s-a destăinuit Vefald. Deoarece organizația în care activează nu avea în aria sa țara noastră, el a hotărât să fondeze propriul ONG, să adune fonduri de la conaționalii săi și să-i ajute pe moldoveni.

Prin urmare, din 2009 și până în prezent, cu suportul Organizației Umanitare Norge Moldova, la Selemet au fost realizate mai multe proiecte sociale. Au fost renovate două blocuri de la grădiniță. A fost creat un centru social pentru copii cu dizabilități și din familii sărace, frecventat de 46 de copii. În prezent, în comună există și o cantină socială, unde zilnic mănâncă 40 de persoane. Se lucrează și la amenajarea unei spălătorii sociale. A fost reparată și sala cazanelor de la școala de muzică. În afară de aceasta, anual, norvegienii aduc câte un camion cu haine, cărucioare, echipamente pentru persoanele cu dizabilități. Iar de Crăciun, cu sprijinul acestora, în sat sunt distribuite familiilor nevoiașe circa 250 de colete cu produse alimentare.