Femeile pe ai căror umeri se ține economia țării
La sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, R. Moldova avea o populaţie de aproximativ 4,5 mln de oameni, iar în 2016, potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ţara noastră trăiesc puţin peste 3,5 mln de persoane. Și acest proces este în continuă scădere. Un studiu realizat la începutul anului trecut de către BBC arată că 106 moldoveni părăsesc zilnic R. Moldova. O mare parte a emigranților sunt femei, pe ai căror umeri se ține și economia țării. TIMPUL a încercat să afle de la câteva moldovence, plecate prin diferite colțuri ale lumii, câți bani trimit acasă și cum se descurcă aici cei pe care-i susțin financiar.
„Mi-am cumpărat un apartament în Chișinău”
Tatiana Ghenciu, proprietara unui magazin, Grecia:
„Sunt plecată din țară de mai bine de 17 ani. Împreună cu soțul, am deschis un mic magazin în Atena. Spre deosebire de alți conaționali, eu sunt norocoasă, pentru că părinții mei se descurcă acasă și nu au nevoie de ajutor. Timp de nouă ani, am trimis periodic bani pentru întreținerea copilului, pe care apoi l-am adus în Grecia și transferurile bănești au devenit mai rare. Ultima investiție în R. Moldova am făcut-o acum trei luni, când mi-am cumpărat un apartament în Chișinău. Dorim să ne reîntoarcem în țară, pentru că avem părinți bătrâni și vrem să fim alături de ei. De altfel, am fi plecat cât mai departe.”
„Trimit peste 5 mii de euro pe an pentru tratamentul tatălui”
Doina Cecan, hayr stilist, Germania:
„Cinci ani am locuit în Dubai, iar de un an sunt stabilită în Germania. În tot acest timp am trimis acasă cel puțin câte 100 de euro pe lună. Tatăl meu are o pensie de invaliditate de 600 de lei și un salariu de 1100 lei. Vă imaginați că nu se poate descurca cu acești bani. El suferă de hepatita C și diabet, are nevoie de medicamente și alimentație specială și, fără ajutorul meu, pur și simplu, n-ar putea supraviețui. De la începutul acestui an, am trimis acasă peste 5 mii de euro. Numai lemnele pentru foc au costat 500 de euro. Tata a suferit și două intervenții chirurgicale, pe care le-am plătit, deși are poliță medicală. E trist în Moldova. Fără noi părinții s-ar pierde. Ani la rând am trimis bani acasă și pentru mama, care era bolnavă de cancer. Numai medicamentele costau 350 de euro, pentru ca în cele din urmă să aflu la Dubai că diagnoza era greșită și mama nu avea cancer, ci o banală hernie de disc. Din păcate, însă, am aflat prea târziu, când mama decedase deja de la chimioterapie. Au băgat-o în pământ medicii din Moldova.”
„…300 de euro pe lună, pentru ca frații mei să nu moară de foame”
Angela Kos, șefă de tură la o fabrică, Austria:
„În cei 12 ani de când mă aflu în Austria, am trimis mulți bani în țară. La început, transferam pentru cei cinci copii, pe care i-am lăsat acasă, și trebuiau întreținuți, apoi – pentru tratamentul mamei, care a fost bolnavă de cancer și pe care oricum nu am putut-o salva. Iar acum, deși copiii au crescut și sunt cu mine, trimit fraților mei câte 300 de euro pe lună. Nici noi nu suntem foarte bogați aici, dar avem cu toți de lucru și ducem o viață mai bună. De aceea îi ajut cum pot pe cei trei frați rămași în Moldova. Acești bani oricum nu le ajung, dar așa, cel puțin, nu mor de foame.”
„…500 de euro pentru familia fiului meu”
Vasilisa Rotari, menajeră, Italia:
„De mai bine de un deceniu sunt printre străini. Am venit aici ca să-i ofer fiului meu un viitor mai bun. De aceea, după cum e și firesc, bani îi trimiteam tot lui, ca să se poată întreține. Când era student și achita contractul, îi dădeam câte 200 de euro pe lună, din care trebuia să plătească chiria, serviciile comunale și să-și cumpere de mâncare. Când nu-i ajungeau banii, eram nevoită să-i mai trimit. Pe atunci reușeam să pun și niște bani la ciorap, ca să-i cumpăr fiului un apartament și eu să-mi construiesc o casă. Dar acum vremurile s-au schimbat și în Moldova totul s-a scumpit. El s-a căsătorit, am și o nepoțică de doi ani și trebuie să-i trimit mai mulți bani. De aceea, în ultimul timp, îi transfer cel puțin câte 500 de euro pe lună, ca să-i ajungă de mâncare, scutece, servicii etc.”
„… 500 de euro pe an pentru lemne și cărbuni”
Natalia Gronschi, femeie de serviciu, Spania:
„De mai bine de șase ani sunt în Spania, am și familia aproape. Aproape de Moldova mă țin doar părinții, altfel nu m-aș mai întoarce niciodată, chiar dacă am apartament în Chișinău. Da, aici sunt printre străini, dar mă bucur de respectul pe care țara mea nu mi-l poate oferi. Am și un serviciu bine plătit și îmi pot permite tot ce doresc. Părinții mei sunt pensionari și, pentru că au muncit o viață întreagă, statul le dă pensie de 600 și, respectiv, 800 de lei. Vă imaginați cum trăiesc din acești bani? Îi ajut și eu cum pot, le trimit în jur de 500 de euro pe an, din care ei își cumpără lemne și cărbuni sau achită curentul și gazul. Nu știu dacă le ajunge, că nu discutăm despre asta, dar bănuiesc că nu prea… Pentru a mânca ceva mai bunișor, în Moldova ai nevoie de mai mulți bani.”
„…15 mii de dolari pentru fiica mea”
Rodica Josanu, menajeră, SUA:
„Am lucrat împreună cu soțul în Rusia timp de nouă ani. Pe atunci îi trimiteam soacrei câte 400 de euro lunar, pentru că avea grijă de copiii mei. Dar anul trecut ne-a surâs norocul și am câștigat la loteria Green Card. Pentru că nu aveam bani, am fost nevoiți să-i împrumutăm, dar totuși am ajuns în SUA. Și, iată, de cinci luni, câștigăm împreună cu soțul câte 6 mii de dolari, dintre care 800 achităm pentru chirie. În acest scurt timp am reușit să întoarcem o datorie de 5 mii de dolari și să trimitem în Moldova peste 15 mii. Banii îi trimitem fiicei noastre, care ne crește singură nepoțica. Știind cât de grea este viața în țară, ne străduim să trimitem câte 400 de dolari la fiecare două săptămâni, pentru ca lor să nu le lipsească nimic. Acum fiică-mea nu-și mai face griji că nu are cu ce achita grădinița, ba chiar își permite să mănânce mai bine şi să-şi cumpere haine mai scumpe. Dacă moldovenii nu ar pleca peste hotare, ar muri de foame acasă. Eu am stat doi ani în Moldova și știu cum este. Am avut noroc că pe atunci soțul muncea în străinătate și-mi trimitea bani, de altfel nu știu cum m-aş fi descurcat.”
„…150 de euro pentru căldură”
Elena Slepuhin, studentă, Irlanda:
„Sunt în Irlanda de zece ani, dar, din fericire, economia R. Moldova nu se ține pe umerii mei. Soțul și copilul sunt alături de mine, iar apropiații pe care-i avem se descurcă fără ajutorul nostru. Totuși, respect tradiția de a-i trimite tatălui și surorii mele colete în locul banilor, deoarece acasă aceleași produse sunt mult mai scumpe, iar calitatea lor este foarte proastă. De exemplu, prețul unui pulovăr aici variază între trei şi zece euro, o cămașă costă cinci euro, o pereche de pantaloni – între cinci şi 15 euro. Când venim în vacanță, aduc de toate, de la scutece până la detergent de vase. Ne ajutăm părinţii cu bani în sezonul rece, când le trimitem 150 de euro pentru a achita facturile pentru căldură. Deși ei nu cer niciodată, noi știm că acești bani le sunt de folos.”
Un studiu realizat recent de PNUD arată că cele mai preferate destinații pentru femeile din R. Moldova sunt Rusia și Italia, care găzduiesc cumulativ 79% din totalul emigrantelor. Moldovencele aflate în străinătate se implică în dezvoltarea societății prin transferurile bănești considerabile pe care le fac. Peste 40 la sută dintre acestea transmit familiei până la 500 dol. SUA, lunar, 10,8% – între 501 și 800 dol. SUA, iar 5,6% – peste 800 dol. SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!