Fermele de canabis, responsabile pentru o treime din furturile de curent electric din Marea Britanie
Potrivit oficialilor britanici, citați de Reuters, din cele aproximativ 25 de mii de cazuri de furt de curent electric depistate în fiecare an, o treime dintre autori sunt deținătorii de ferme de creștere a canabisului.
În cazul în care nu se vor conforma noilor reglementări, care includ, printre altele, și înființarea unui serviciu național de evaluare a riscului de furt pentru a le ajuta să vizeze spațiile în care se suspectează un posibil furt de energie, companiile ar urma să fie amendate.
Alte planuri includ un nou cod de practică al industriei care reglementează investigațiile privind furturile de energie și cooperarea mai strânsă cu Ministerul de Interne și forțele de poliție locale. Reguli similare pentru furtul de gaze au fost introduse la începutul acestui an
British Gas estimează costurile impuse consumatorilor de furturile de energie electrică la 200 de milioane de lire sterline pe an, echivalentul a 7 lire pe gospodărie.
Producătorii de canabis consumă de 40 de ori mai multă energie decât o gospodărie normală
Fermele de canabis de interior folosesc lumina artificială pentru a imita efectul solar și utilizează în acest sens de 40 de ori mai multă energie electrică decât gospodăriile normale, susțin reglementatorii britanici.
Cei șase mari furnizori de energie, care controlează cea mai mare parte din piața de retail din Marea Britanie sunt EDF Energy, Centrica, SSE, RWE npower, E.ON și Iberdrola Scottish Power.
Canabisul este clasat în Marea Britanie, drept un drog "clasa B", ceea ce înseamnă că cei care îl ditribuie și îș produc pot primi o pedeapsă de până la la 14 ani închisoare și/sau se confruntă cu o amenda nelimitată.
Tot Moldova-i fruncea
În România, furtul de curent, dar și de echipamente conexe (cabluri, stâlpi etc) e un sport național, un adevărat fenomen social și se întâlnește des în zonele mai sărace. Numai compania E.ON a suferit în primele patru luni ale anului curent pierderi de un milion de KWh, echivalentul a peste jumătate de milion de euro. Principala cauză o constituie fraudarea contoarelor de energie electrică și de gaze naturale în județele din Moldova, potrivit unui comunicat al companiei. Specialiștii E.ON au identificat, în perioada ianuarie-mai 2013, aproximativ 240 de intervenții frauduloase la contoarele de energie electrică și gaze naturale în județele din Moldova. Aproximativ 20 de persoane din Moldova au fost condamnate în ultimul an la închisoare pentru furt de energie electrică.
Nici în București situația nu este diferită. În cursul anului 2012, la nivelul companiilor de distribuție din cadrul Grupului Enel, în Bucureşti, au fost constatate mai mult de 1.000 de cazuri de consum de energie electrică fără contract de furnizare, prin folosirea unor mijloace neautorizate/clandestine de racordare la rețea.
Sursa: energyreport.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!