Politică

Filat e OPTIMIST

Chiar dacă acuzaţiile din partea foştilor parteneri de coaliţie curg gîrlă, Prim-ministrul în exerciţiu Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), încă mai crede că negocierile dintre formaţiunea pe care o conduce şi Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberal (PL) privind constituirea unei noi coaliţii de guvernare se pot solda cu succes.

După cum relatează TRIBUNA, el a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va respecta şi în continuare înţelegerea pe care a avut-o cu liderii PD şi PL de a nu veni cu acuzaţii reciproce în perioada cît au loc negocierile.

„Va veni şi timpul cînd voi face declaraţii, şi voi răspunde şi la acuzaţii. Deocamdată, voi respecta înţelegerea avută”, a spus Premierul în exerciţiu.

Totodată, el a precizat că îi înţelege pe comunişti, care-şi doresc alegeri anticipate, dar nu-i poate înţelege pe unii anti-comunişti declaraţi dar care, prin acţiunile lor, demonstrează contrariul.

tribuna.md
 

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.