Filat: Producătorii de vin au încetat să mai plângă

"Producătorii de vinuri au încetat să mai plângă. Prin invocarea permanentă a problemelor nu te mişti înainte", a declarat Vlad Filat. În acest context, premierul a evidenţiat prezenţa comapaniilor vinicole mici la expoziţie. Potrivit lui, viitorul ramurei depinde de producătorii regionali de vin.
Filat a precizat că exporturile de vin în Uniunea Europeană şi China s-au dinamizat. Cât priveşte Federaţia Rusă, premierul a negat faptul că ar exista probeleme în exportul produselor alcoolice în această ţară.
Întrebat să comenteze studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit căruia moldovenii sunt mari consumatori de băuturi alcoolice, Vlad Filat a spus că nu crede în această statistică.
"Mă deranjează faptul că se consumă foarte multă vodcă în R. Moldova. Şi aici avem o problemă. E mult mai sănătos şi indicat să se consume cu măsură vin de calitate", a spus premierul.
Timpul.md