Forţa versus Puterea noului preşedinte

În cartea "Power vs. Force", doctorul american David R. Hawkins scrie despre ierarhia nivelurilor conştiinţei umane şi determinanţii ascunşi ai comportamentului uman. În ordine crescătoare, nivelurile conştiinţei sunt: ruşinea, vina, apatia, durerea, frica, dorinţa, mânia, mândria, curajul, neutralitatea, bunăvoinţa, acceptarea, raţiunea, iubirea, bucuria, pacea, iluminarea. Pe o scară de la 1 la 1000, fiecare nivel are la bază fie forţa, fie puterea, frontiera dintre cele două fiind nivelul 200, unde intervine curajul şi are loc trecerea de la forţă la putere. Pe această scară, se poate măsura nivelul de conştiinţă al oricărui om, în care nivelul 1000 îi corespunde unei forţe divine, iar nivelul 1 – simplei existenţe fizice. Valorile sub 200 sunt considerate a fi negative, iar cele peste 200 – pozitive.

Nu cred că vreunul dintre guvernanţii moldoveni trece de pragul 200. Poate doar unii dintre politicienii care au fost cândva la conducere şi acum, cu trecerea anilor, au devenit mai elevaţi… Dar nu asupra acestor niveluri de existenţă voiam să vă atrag atenţia, ci asupra sursei de provenienţă a forţelor ce influenţează acest sistem. Vă propun, aşadar, o interpretare simplistă a unui concept extrem de complex, asupra căruia s-a lucrat zeci de ani de zile. Dar, citind cartea, nu am rezistat să nu aplic acest mecanism la problema noastră cotidiană – alegerea preşedintelui.

În mod obişnuit, suntem tentaţi să credem că la baza unei cauzalităţi are loc o succesiune de factori A→B→C. Ca la un joc de biliard, unde bilele se lovesc succesiv una de alta. Se presupune, deci, că A îl determină pe B, care îl determină, la rândul său, pe C. Iată însă că dr. David Hawkins demonstrează că lucrurile stau cu totul altfel. Din imagine vedem că, de fapt, din ABC-ul care nu este observabil rezultă succesiunea A→B→C. Aşadar, problemele obişnuite pe care lumea încearcă să le depăşească există la nivelul perceptibil A→B→C, iar după David Hawkins cauza esenţială a acestor probleme este ABC. În consecinţă, forţa B rezultă din forţa A şi este transmisă forţei C cu consecinţa D. La rândul său, D devine începutul altei serii de reacţii în lanţ şi tot aşa la infinit…

ABC : Oleg Voronin, Vlad Plahotniuc, Rusia, Europa şi alţii…
A, B, C : V. Filat, M. Lupu, V. Voronin, etc.

Cred că cei care îşi doresc cel mai mult ca preşedintele să fie ales sunt reporterii. Personal, abia aştept să scriu o ştire cu titlul „A fost ales PREŞEDINTELE ţării”. De fiecare dată când liderii de partid fac declaraţii de presă, reporterii încearcă să lege cumva mărturiile anterioare ale acestora, precum şi ale altor politicieni şi analişti, pentru a ajunge la o concluzie. Şi anume (astăzi), cine vor fi candidaţii pentru funcţia de preşedinte. Dar, cum vedem şi în imagine, cei care iau aceste decizii sunt invizibili pentru presă. Decizia e luată de ABC şi e implementată la nivelul A→B→C, ale căror comportamente sunt interdependente.

Deşi pare dusă la extrem interpretarea, după modelul descris de David Hawkins, Igor Dodon reprezintă o forţă, departe de a fi o putere. Prin plecarea din PCRM, el creează o contraforţă, care mai curând polarizează, decât unifică. Pentru el, AIE „e un vis urât care trebuie să dispară pentru totdeauna”. În acest caz, negocierile vor fi foarte scurte: „Ori Greceanîi preşedinte, ori… nimic!”. Trecând peste acest aspect, declaraţiile liderilor AIE au dat de înţeles că Alianţa avansase discuţiile cu PCRM referitor la un candidat pentru funcţia de preşedinte, agreat şi de comunişti. Dacă liberalul Mihai Ghimpu a dat de înţeles că „ar fi mai mulţi candidaţi la funcţia de preşedinte”, Marian Lupu a ţinut să dea chiar nişte garanţii : „Vom discuta şi cu cei trei deputaţi care au părăsit PCRM, dar nu vom renunţa la dialogul cu acest partid”.

Una peste alta, se zvoneşte prin culise că un posibil candidat pentru funcţia de şef al statului, ca un consens al ABC-ului – deci, acceptat şi de PCRM – ar putea fi un reprezentant al RM la una dintre instituţiile europene. Am avea în cazul acesta un preşedinte-marionetă, dar ar fi răul cel mai mic care ni s-a întâmplat în ultimii ani. Ar însemna că politicienii noştri au trecut de nivelul 200. Lumea politicului moldovenesc ar deveni cel puţin interesantă, dacă s-ar întâmpla acest lucru.