„Nu vroiam ca, între malurile Prutului, să se facă business cu oameni”
Încă nu mi-a fost dat să discut în Europa cu vreun moldovean care, vorbindu-mi, să se înece în lacrimi. Am vorbit cu el afară, în ploaie, şi durerea lui m-a cotropit. Nu ştiam cum să-l liniştesc, poate pentru că nu-mi închipuiam că există oameni care au slujit cândva KGB-ului, iar azi sunt în stare să plângă. Acum zece ani, el şi-a lăsat soţia însărcinată cu al doilea copil, fără să ştie, şi a aflat noutatea când nu mai putea să se întoarcă în Moldova. Încălcase legislaţia portugheză, intrând aici ilegal, dar şi cea moldovenească, pentru că evadase fără dreptul de a părăsi ţara timp de cinci ani, ca fost colaborator al serviciilor speciale.
Anterior, mă asigură Grigore, dorise să slujească Patriei sale. Terminase institutul KGB-ului din fosta URSS, ca secretar pentru ideologie, şi, după proclamarea Independenţei RM, fusese trimis la pichetul de grăniceri din Leova. Apoi a fost transferat la Pogăneşti şi la Cotul Morii, r-nul Hânceşti, în ultimul sat conducând pichetul până în 1997, când a fost demis în circumstanţe misterioase. El spune că, până atunci, pe aici treceau ilegal Prutul, cu acordul părţii moldoveneşti şi a celei române, contra a 1000 USD de persoană, numeroşi cetăţeni din ţările asiatice. A fost trimis aici ca să pună punct nelegiuirilor. „Când ţara m-a chemat să o apăr, n-am ezitat. Am găsit militarii de la Pogăneşti cu cizmele rupte şi flămânzi. I-am îmbrăcat, i-am hrănit şi le-am explicat că sunt obligaţi să-şi apere ţara. Nu vroiam ca, între malurile Prutului, să se facă „business cu oameni”, căci trecerea ilegală a străinilor devenise deja o tradiţie…”.
60 de străini au trecut ilegal Prutul…
Aici, Grigore începe să plângă. Am tăcut ambii preţ de câteva minute şi el a continuat: „Acolo, la vama Leuşeni, era mizerie! Cei care aveau buzunarul plin – treceau fără documente. Le spuneam să mă anunţe dacă află că cineva a trecut hotarul nelegitim, dar prietenii ministrului Calmoi îşi făceau lucrul în continuare – aduceau străinii până la Hânceşti, iar noaptea îi treceau în România, ca să ajungă în Europa. După o muncă asiduă, am reuşit să opresc nebunia!”, susţine Grigore. Menţionăm că genaralul Calmoi a fost comandant al Trupelor de grăniceri şi viceministru al Securităţii RM în anii 1991-1992, după care a condus Securitatea pe timpul guvernelor Sangheli până în 1997, revenind apoi ca şef la grăniceri.
Drama lui Grigore a început în primăvara lui 1997. Îşi aminteşte că, într-o seară, colonelul Urazov i-a trimis un grup de noi angajaţi totalmente neinstruiţi. În acea zi, spune el, toţi cei din Direcţia servicii de frontieră au plecat la vânătoare, iar noaptea a trecut ilegal hotarul un autocar cu 60 de străini. „Evident, despre aceasta se ştia la nivelul cel mai înalt. Unde era Securitatea ţării, care a permis trecerea lor de la Chişinău până la Leuşeni? Eu n-am fost nici măcar informat, aşa cum prevedea procedura, că aceştia au intrat din Rusia în RM. Într-o zi, mă pomenesc invitat, împreună cu toţi şefii de pichete de grăniceri la dl Calmoi. Mi-a cerut explicaţii şi i-am confirmat că responsabili în acea seară erau persoanele pe care mi le-a trimis în ajun. Dar am vorbit degeaba – m-a demis imediat…”, mai spune Grigore.
„Tăticu, stinge lumina!”
A urmat coşmarul. Când fusese numit ca şef de pichet, i s-a oferit un apartament, pe care l-a reconstruit din temelii, iar acum era forţat să-l părăsească timp de 24 de ore. Avea un copil mic şi nu ştia încotro s-o apuce. Soţie-sa îşi aminteşte astfel despre acea zi: „Am rămas fără casă, fără nimic, după ce l-au scos ca pe un câine de acolo. Ce puteam face? Copiii trebuiau îmbrăcaţi, hrăniţi. Şi nevoile ne-au despărţit…”. S-au mutat la Cimişlia, la socrii lui Grigore, şi nevoile într-adevăr i-au despărţit. „Fiică-mea mai mare, de şase ani, îmi spunea: „Tăticu, stinge lumina, stinge televizorul, că n-o să avem cu ce plăti, că mămica lucrează, dar matale stai acasă…”. A plecat să lucreze la construcţii în Ucraina, apoi – în Cehia. Însă banii nu erau suficienţi şi Grigore a decis să vină în Portugalia. A lăsat nevasta gravidă cu un prunc pe care nu l-a văzut niciodată. „El nu ştie ce înseamnă s-o ţină pe palme pe Adelina”, ne spune ea. Aflându-se la Lisabona, lui Grigore i-a murit şi mama, şi tata. I-a plâns solitar la depărtare de şase mii de kilometri…
Propunându-şi să ajungă în Europa, Grigore întreba toată lumea: „Cum, dle, să ajung şi eu în străinătate, ca să ies din mizerie?”. A întâlnit „o doamnă simpatică şi educată”, care i-a cerut paşaportul şi 2000 de dolari. L-a dus la Minsk. Recunoaşte că şi-a lăsat familia cu numai o mie de lei… După două nopţi în Belarus, s-au pornit spre Polonia. La graniţă, însă, Grigore a rămas şocat – în locul paşaportului moldovenesc i s-a dat unul rusesc. „Intram în pământ. Ca fost şef de grăniceri, nciodată nu mi-aş fi imaginat că aşa ceva se poate întâmpla la frontieră…”. Din Polonia, au fost duşi în Germania, apoi – în Franţa, unde li s-au luat paşapoartele false şi le-au primit pe cele moldoveneşti.
„Nu mă întorc în mlaştina corupţiei şi a banditismului”
De zece ani, Grigore Cociorva face reparaţii în hotelurile Lisabonei. De un an de zile, mistuit de dorul familiei, şi-a rugat patronul să-i facă un contract de muncă. Cu toate acestea, autorităţile portugheze refuză să-i dea legalizare din simplul motiv că nu are viză – fie şi expirată – în paşaport. A apelat şi la Centrul cultural moldav de aici, cu rugămintea de a fi susţinut, iar zilele astea a aflat suprema bucurie – Serviciul pentru Străini şi Frontieră al Portugaliei l-a anunţat că va primi degrabă permis de şedere legală. Adică, îşi va vedea mezina pentru prima dată…
Grigore e convins că moldovenii îşi lasă casele din pricina demnitarilor corupţi şi că marele exod a avut loc după 2001, când au venit comuniştii. Pe de o parte, el vrea acasă, pe de altă parte – se gândeşte să-şi aducă familia în Portugalia. „Fiica mai mare, Cristina, vrea să facă Farmaceutică. Da, casa părintească nu se vinde, dar, după ce fetele îşi vor face studiile, vreau să revenim cu toţii în Portugalia. Nu mă întorc în mlaştina corupţiei şi a banditismului, unde oamenii care m-au despărţit de familie ocupă şi astăzi funcţii importante”, precizează Grigore.
„Tată, vino acasă!”
Oricum, el speră că situaţia din RM se va schimba şi consideră că viitorul ţării se va decide la 28 noiembrie. Grigore crede că, dacă PCRM va prelua puterea, vom ajunge într-o zi când ne vom uita istoria şi limba, iar buzunarele noastre vor fi goale, copiii noştri vor degrada. El nu neagă că a fost comunist pe vremea sovietelor, dar menţionează că-şi păstrează şi astăzi „carnetul”, pentru ca, uitându-se la el, să-şi amintească cine a distrus RM. Grigore regretă că, deşi guvernarea de la Chişinău s-a schimbat, în toate instituţiile au rămas ortaci de-ai lui Voronin, care îi propagă ideologia, ducând în rătăcire electoratul.
Poate că n-o să mă credeţi, dar familia Cociorva există în continuare. „Am o soţie de fier şi două fiice de aur”, îmi spune Grigore. „Îl aşteptăm. El n-a făcut nimic rău, dar soarta ni-l ţine departe şi copiii suferă fără el”, confirmă soţie-sa. „Tata a plecat ca să ne întreţină şi noi îl aşteptăm cu braţele deschise”, mărturiseşte Cristina. Adelina ne-a spus doar atât, adresându-i-se de fapt lui: „Tată, vino acasă! Nu ştiu de ce ai plecat, dar te rog să vii!”. Grigore le răspunde, plângând ca un copil: „Până la Paşti, aş vrea să vin acasă… Aşteptaţi-mă, tăticul o să vină!”.
Ion Surdu, din Chişinău
Din Lisabona
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
