Social

FOTO/ Deși este interzisă prin lege, panglica „Sf. Gheorghe” se vinde într-un magazin din Bălți

Panglica Sfântului Gheorghe, interzisă prin lege în Republica Moldova, se vinde la vitrina unui magazin de jucării din Bălți. Lenta asociată cu războiul Rusiei în Ucraina stă chiar deasupra panglicii tricolore. Imaginile au fost expediate de către un client al magazinului, care spune că a insistat ca panglica interzisă să fie scoasă de la vitrină, dar vânzătoarele unității comerciale au refuzat să o facă. Un metru de panglică este vândut cu 5,95 lei, scrie Nordnews.

Vă amintim că pe 14 aprilie, Parlamentul a votat legea care interzice însemnele războiului, inclusiv panglica ”Sf. Gheorghe”, literele ”Z„ și ”V„ pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, se interzice confecționarea, vânzarea, deținerea, în vederea răspândirii, și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Pe 19 aprilie, șefa statului Maia Sandu a promulgat legea, iar a doua zi, documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit legii, încălcarea interdicției se va pedepsi cu amenzi de până la 9.000 de lei, pentru persoane fizice, și cu până la 18.000 mii lei, pentru persoane juridice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Ce frumos ar fi să se și aplice legea aia. Cred că după un minus 18 (probabil mii și nu milioane ca în articol „18.000 mii lei”) firma respectivă și-ar reanaliza opțiunea.
    Haidi uăi fătuco, ușor, ușor înveți și tu să scrii românește.

Dă-i un răspuns lui BUREBISTA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *