Politică

Refuz sfidător de la Tiraspol: Ignatiev respinge angajamentul privind integritatea Republicii Moldova

Negocierile dintre Chișinău și Tiraspol în formatul „1+1” au scos din nou la iveală blocajul și refuzul deschis al administrației separatiste de a accepta principiile de bază ale soluționării conflictului transnistrean, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În cadrul reuniunii din 16 aprilie, desfășurată la Tiraspol, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a propus semnarea unei declarații prin care părțile să confirme reluarea negocierilor în baza frontierelor internațional recunoscute ale Republicii Moldova.

Inițiativa a fost respinsă de reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, care a contestat însăși ideea integrității teritoriale ca obiectiv comun al negocierilor.

„Semnarea acestui document ar simplifica multe aspecte ale dialogului nostru și ar demonstra atitudinea dumneavoastră reală față de soluționarea conflictului”, a punctat Valeriu Chiveri, subliniind că între Chișinău și Tiraspol nu există nicio activitate diplomatică, deoarece activitatea diplomatică presupune relații între două state, iar noi avem altfel de relații.

Replica lui Ignatiev a venit într-un ton obraznic și sfidător.

„Acolo se spune că părțile pregătesc propuneri care sunt înaintate conducerii superioare a părților. De aceea, vă propun să vă ajustați inițiativa, deoarece în procesul de negocieri nu există pentru toți participanții un scop numit așa-zisa integritate teritorială a Moldovei”, a declarat acesta.

După schimbul tensionat de replici, presa a fost invitată să părăsească sala.

La finalul discuțiilor, Chișinăul a reiterat că refuzul Tiraspolului confirmă lipsa de deschidere reală pentru o soluție politică.

„Părțile au rămas pe poziții cunoscute. Noi promovăm procesul de reintegrare a țării în baza suveranității și integrității teritoriale, dar Tiraspolul continuă să promoveze statu-quo-ul. Anume din aceste motive, pentru a depăși această problemă, am propus semnarea unei declarații scurte din numele reprezentanților politici prin care am confirma reluarea procesului de negocieri pentru soluționarea politică a conflictului transnistrean în baza suveranității și integrității teritoriale, în limitele frontierelor internațional recunoscute. Acest lucru a fost refuzat și noi considerăm că aceasta arată, în principiu, atitudinea reală a reprezentanților Tiraspolului referitor la seriozitatea procesului de reglementare”, a punctat vicepremierul pentru Reintegrare.

În cadrul reuniunii au fost abordate și subiecte ce țin de drepturile omului, educație și mediu, însă Chișinăul a semnalat lipsa unei reacții constructive din partea Tiraspolului.

„Am atras atenția participanților internaționali despre absența unei reacții constructive din partea Tiraspolului”, a relatat Valeriu Chiveri.

Vicepremierul a mai subliniat că inițiativele Chișinăului, inclusiv Fondul de convergență, sunt orientate spre îmbunătățirea vieții cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Reuniunea de la Tiraspol este a doua în format „1+1” de la preluarea mandatului de către Valeriu Chiveri și confirmă, încă o dată, dificultățile majore în avansarea procesului de reglementare, în contextul poziției rigide a administrației separatiste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *