FOTO: Gherman la Washington alături de John McCain

La eveniment a participat și o delegație numeroasă din partea Parlamentului Lituaniei, condusă de Președintele Parlamentului, Vydas Gedvilas, și vicepreşedinții Gediminas Kirkilas şi Petras Austrevicius, care au adus aprecieri înalte succeselor înregistrate de către Guvernul R. Moldova în avansarea dialogului privind semnarea Acordului de Asociere cu UE și au încurajat o susținere mai activă din partea SUA față de țările din Parteneriatul Estic.
De asemenea, șeful diplomației moldoveneşti a deschis, în calitate de invitat special, conferința dedicată Zilei Internaționale a Democrației.
Tot pe parcursul zilei de ieri, ministrul Natalia Gherman a avut întrevederi bilaterale cu influenți legislatori ai Congresului SUA, precum Speakerul Camerei Reprezentanților, John Boehner, co-președintele Grupului de sprijin politic al R. Moldova din cadrul legislativului american, David Price, congresmanul Eliot Engel, membru titular al Comitetului de Politică Externă, senatorul John McCain, și senatorul Christopher Murphy, președintele Subcomitetului pentru Afaceri Europene din cadrul Comitetului de Afaceri Internaționale a Senatului SUA.
În cadrul întrevederilor, ministrul Natalia Gherman a adus mulțumiri pentru sprijinul constant acordat de către SUA țării noastre în procesul democratizării și modernizării sale. Șeful diplomației moldoveneşti a solicitat părții americane o susținere concretă în avansarea și aprofundarea dialogului politic și economic dintre ambele țări, extinderea asistenței SUA în vederea atragerii investițiilor directe în economia țării, dezvoltarea unor alternative energetice viabile, sprijinul şi susţinerea din partea SUA a eforturilor R. Moldova de integrare europeană și activizarea factorului SUA în reglementarea conflictului transnistrean. De asemenea, a fost evocat interesul politic al R. Moldova pentru o prezență mai activă a Statelor Unite în regiunea Europei de Est, luând în considerare recentele evoluții la nivel regional și decizia univocă a R. Moldova de a semna Acordul de Asociere cu UE.
La rândul lor, reprezentanții legislativului SUA au asigurat de tot sprijinul țării lor față de tranziția democratică pe care o parcurge la momentul actual R. Moldova, caracterizând-o drept una dificilă şi încurajând țara noastră să mențină vectorul integrării europene. Potrivit celor menționate în cadrul întrevederilor, R. Moldova poate miza, în continuare, pe susținerea fermă a Congresului SUA, inclusiv prin intermediul legislatorilor americani care s-au asociat la Grupul Politic de prieteni ai RM din cadrul Camerei Reprezentanților. Prietenii Moldovei din Congresul SUA vor acorda o atenție sporită evoluțiilor din Europa de Est, arătându-se interesați, în special, de dinamica Parteneriatului Estic și Summit-ul de la Vilnius.
Sursa: MAEIE