(FOTO) Mai mulți cetățeni ai R. Moldova AU PROTESTAT împotriva vizitei lui Rogozin la Chișinău
În jur de 50 de persoane, membri ai Consiliului Unirii și Partidului Național-Liberal, precum și simpatizanți ai mișcării de renaștere națională s-au adunat în fața guvernului în semn de protest împotriva vizitei lui Dmitri Rogozin, reprezentantul special al Kremlinului pentru regiunea transnistreană și vice-premierul Federației Rusiei, responsabil de industria militară. Protestatarii au cerut declararea lui Rogozin persona non-grata în R. Moldova.
„Rogozin e un mare provocator. În anul 1992 el a participat la războiul de pe Nistru în grad de maior al fsb-ului rusesc de partea transnistreană”, susține Dorin Gherman, un participant la protest.
„Deși se ascunde sub masca diplomației, Rogozin poartă valeități imperialiste. El nu ne respectă deloc. Inițial, vine aici în musafirie, după aia pleacă la Tiraspol să sărbătorească independență așa-zisei republici trnasnistrene” este opinia lui Constantin, un tânăr care a venit să-și exprime dezacordul față de vizita lui Rogozin.
Precizăm că Dmitri Rogozin sosește astăzi la Chișinău la invitația ministrului Economiei, Valeriu Lazăr.
„Doar un oaspete, un idiot sau un ocupant nu poate să cunoască limba statului în care trăiește” (Karl Marx)
Tinerii din Platforma „Acțiunea 2012” au împărțit panglice tricolore și i-au dăruit, în mod simbolic, lui Rogozin cartea „Să nu ne răzbunați. Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia” de Monahul Moise
Timpul.md (I.M.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!