Fraudă la proiectele „Satul European”: din 170 de tone de asfalt au pus doar 84, iar stratul a fost subțiat la 6–8 cm. CNA a descins la o companie cu lucrări în opt raioane

Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura municipiului Bălți desfășoară acțiuni ample de urmărire penală într-un dosar ce vizează presupuse fapte de corupție și delapidarea fondurilor alocate proiectelor de infrastructură prin Programul național „Satul European”. În urma perchezițiilor efectuate în mai multe primării și la sediul unui agent economic, cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Ancheta vizează proiecte finanțate prin „Satul European”
Potrivit CNA, cauza penală îl vizează pe administratorul și mai mulți ingineri ai unui operator economic ale cărui oferte au câștigat licitații publice pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Lucrările au fost finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European” (ediția II, 2024–2028).
Conform materialelor acumulate de anchetatori, compania ar fi executat lucrări în localități din raioanele Soroca, Edineț, Glodeni, Sîngerei, Strășeni, Șoldănești, Căușeni și Taraclia.
Suspiciuni de mituire a comisiilor de recepție
Oamenii legii susțin că, la etapa recepției lucrărilor, administratorul și inginerii ar fi promis și oferit bani membrilor comisiilor de recepție — inclusiv angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, diriginți de șantier, proiectanți, primari și alți specialiști — pentru a nu consemna neconformitățile și pentru a semna actele finale, deși ar fi existat multiple abateri tehnice.
Lucrări fictive și economii suspecte la asfalt
Ancheta a documentat și cazuri în care în actele de executare ar fi fost incluse lucrări neefectuate în realitate, documentele fiind ulterior prezentate spre achitare către ONDRL.
Într-un episod investigat privind reabilitarea unui drum afectat de lucrările la apeduct, s-a constatat că ar fi fost folosite 84 de tone de asfalt din necesarul de 170 de tone. De asemenea, stratul de asfalt ar fi avut o grosime de aproximativ 6–8 cm, sub nivelul de 10 cm prevăzut în proiect și în normele tehnice.
Episod separat: 3.500 de euro pentru trafic de influență
Procurorii mai investighează un caz în care administratorul operatorului economic ar fi transmis 3.500 de euro unei persoane din subordine. Aceasta ar fi pretins că are influență asupra unor angajați ai Inspecției teritoriale de muncă, ai poliției și ai procuraturii teritoriale pentru a împiedica inițierea unei cauze penale într-un incident de protecția muncii soldat cu o afecțiune oculară a unui angajat.
Cinci persoane — în izolator
În total, cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a prejudiciului cauzat.