La Roma, mai multă lume m-a asigurat că nordul ţării este mai civilizat şi, respectiv, dacă vreau să mă simt om pe peninsulă, ar trebui să merg şi la Milano. Dar, oricât de frumos ar fi acest oraş, şi aici ţi se face foame. Aşa că am aflat adresa unui „Caritas” în numele Sfântului Francesco şi am descoperit aici o mulţime mare de oameni. Dar ca să fii hrănit, trebuie să ai neapărat un card ce-ţi deschide masiva uşă metalică spre cantină. Cardul ţi se eliberează numai dacă prezinţi paşaportul la un ghişeu, unde eu am stat la coadă vreo 20 de minute, alături de doi români, un ucrainean şi mai mulţi bărbaţi de culoare. Când vii să mănânci, ţi se interzice să fumezi în curte, să ai telefonul conectat şi să porţi haine scurte. Ulterior, am aflat de la fratele Domenico, responsabil de acest local, că discuţiile telefonice sunt interzise, ca vizitatorii să nu zăbovească prea mult aici, permiţându-le şi altora să mănânce, iar îmbrăcămintea indecentă, în special în cazul femeilor, le poate pune în pericolul de a fi acostate de bărbaţi. Nu ştiu cum reacţionează „flămânzii” la femei, dar ei într-adevăr demonstrează semne de nervozitate. Când am fotografiat curtea, bunăoară, mi-a apărut ca din senin un bărbat furios în faţă, avertizându-mă că, de nu şterg poza, îmi strică aparatul. N-am riscat, i-am făcut pe plac…
Între timp, am tras cu urechea la toate discuţiile, sperând să găsesc vreun moldovean. Însă nimic. L-am rugat pe vecinul meu de masă, un tânăr de culoare, să mă fotografieze de la telefonul mobil, ca să-mi rămână o amintire. O femeie umplea în faţa mea la robinet nişte vase cu apă. Am rugat-o să-mi dea şi mie să beau un pahar, dar mi-a răspuns scurt: „Du-te şi-ţi ia!”. N-ar fi fost mare pagubă, dacă gura sticlei cu apă pe care am pus mâna n-ar fi arătat slinoasă…
Sătul, mă porneam spre ieşire, când tocmai intrau doi bărbaţi în floarea vârstei. Unul a zis: „Uăi, hai la masa şeia!”. Am înţeles că-s de-ai noştri şi i-am aşteptat afară. „Sunteţi din Moldova?”, l-am întrebat pe primul. „Ei şî?”, mi-a tăiat-o. M-am interesat ce face în Italia, unde lucrează şi de ce mănâncă aici. „Da ce te f…?”, a zis şi s-a depărtat. Al doilea a fost mai laconic: „Du-te, uăi, de aici!”. Le-am strigat din urmă că n-am de lucru, că n-am unde înnopta, că aş vrea să mă ajute… S-au oprit. Al doilea m-a privit lung: „Pe tine nimeni n-o să te ia la lucru, uăi! Du-te acasă şi nu umbla aiurea! Du-te şi învaţ-o pe mă-ta şi pe bunic-ta să nu ne aducă iarăşi dracii de comunişti la putere, că, de nu ne prădau ei opt ani de zile, nici tu nu aveai să umbli de-a oaia prin Italia!”. S-au întors şi au plecat, iar eu i-am urmărit până s-au făcut nevăzuţi şi mi s-a făcut tare milă de ei… Deşi vroiau să pară grozavi, această dorinţă înşelătoare le sporea şi mai mult sărăcia şi deznădejdea. Ei au fugit din ţară, fiindcă ţara nu avea grijă de ei, fiindcă cei care ne-au furat pe toţi nu le-au întins nici măcar o sticlă cu apă de la robinet…
Potrivit călugărului Domenico, din anul 2001 până în prezent, numai la „Sfântul Francesco” au fost înregistraţi 4.700 de moldoveni, dintre care circa 3.000 vin şi astăzi. Acest centru, de serviciile căruia beneficiază persoane din 120 de ţări, acordă şi servicii medicale pe gratis pentru străinii aflaţi ilegal în Italia, dar oferă şi haine celor nevoiaşi. Totodată, clienţii centrului pot face aici duş o dată la două săptămâni. La „Sf. Francesco” lucrează 500 de persoane, toţi fiind voluntari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
