Eram convinsă că eu trebuie să am grijă de toate, în prezent şi în toţi anii ce vor veni. Acum nu mai sunt atât de sigură. Parcă aş alege un oraş mai mare cu mai multe oportunităţi. Parcă aş lua-o de la început, dacă aş şti că ne va fi mai bine, cu toate sacrificiile de rigoare. Frământări de mamă. Frământări de mamă stresată, care pur şi simplu nu poate să lase lucrurile să curgă de la sine. Care trebuie să intervină mereu, să repare ceva, să îmbunătăţească, să ordoneze.
Toate mamele se frământă atât de mult? Oare ar trebui să mai ascult şi de ceilalţi membri ai familiei care sunt mai relaxaţi şi poate mai realişti? Soţul meu e un optimist incurabil. Când eu le văd pe toate tulburi, el e încrezător şi liniştit, iar asta mă enervează. De ce nu se agită şi el? M-ar ajuta cu ceva dacă s-ar panica şi el, dacă ne-am frânge împreună mâinile, aş fi mulţumită dacă am încărunţi simultan? Sigur că nu. În privinţa asta el are dreptate: sunt obsedată de control. Ştiu că nu e bine, mă antrenez zilnic pentru că îmi doresc să scap de meteahna asta, dar nu-mi iese întotdeauna.
Femeile sunt complicate. Mamele sunt şi mai şi. Mamele preiau mai multe responsabilităţi decât e cazul. Îşi închipuie că, dacă nu iau ele iniţiativa, nimeni nu va rezolva problema. Dar de cele mai multe ori problema nici măcar nu există, e doar o angoasă contrafăcută din prea multă atenţie şi grijă exagerată cu care ne înzestrează natura încă din perioada sarcinii. Frici de tot felul ne dau târcoale. În primele luni, când bebeluşul dormea liniştit, mă trezeam din senin să verific dacă totul este în regulă, cuprinsă de o îngrijorare fără temei şi inexplicabilă. La fel s-a întâmplat şi a doua oară. Temerile au apărut la început pentru că ştiam prea puţine, apoi s-au înmulţit pentru că ştiam tot mai multe. În plus, ne mai servesc şi babele o vorbă grea, ca o profeţie: „Copii mici – necazuri mici, copii mari – necazuri mari”. Cimilitura asta te urmăreşte şi îţi ridică antenele. La ce să mă aştept, ce s-ar putea întâmpla? Frământări de mamă. De aceea s-au inventat taţii, soţii, bărbaţii, în general, ca să asigure echilibrul în familie, ca să facă glume nesărate despre subiecte pe care ele le consideră tragice, ca să le asigure pe ele că totul va fi bine.
S-or fi legalizat în ţări de la Apus căsătoriile între persoane de acelaşi sex, dar sincer vă zic, n-aş vrea să fiu în pielea unui copil cu două mame, una mai disperată ca cealaltă.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
