Opinii și Editoriale

George Damian: Ce s-a întâmplat în 6 luni de război și încotro ne îndreptăm?

Invazia rusă a Ucrainei a început cu un atac masiv pe mai multe direcții în încercarea de a captura capitala Kiev, orașele Cernihiv, Sumî, Harkov din est și litoralul sudic al Mării Negre. După o lună de lupte, la sfârșitul lunii martie rușii nu reușiseră să cucerească nici unul din orașele mari din nordul și estul Ucrainei, singurele succese ale forțelor ruse fiind în sud, unde au capturat orașul Herson și au ajuns până în apropiere de Nikolaiev; au încercuit orașul Mariupol.

În această primă fază ucrainenii s-au apărat cu echipe mobile înarmate cu lansatoare de rachetă portabile care au împiedicat în mod eficient înaintarea coloanelor blindate ale rușilor, evitând să angajeze lupte de anvergură în câmp deschis. Ucrainenii s-au arătat hotărâți să ducă lupte în mediul urban în marile orașe, rușii au ezitat să se lase atrași în astfel de operațiuni, cu excepția orașului Mariupol din sud care a fost capturat după aproape 3 luni de lupte pe 20 mai.

Între 24 martie – 7 aprilie trupele ruse au ridicat asediul asupra orașelor Kiev, Cernihov, Sumî, Harkov și Nikolaiev concentrându-și operațiunile militare în regiunile Lugansk, Donețk și Zaporojie, în același timp consolidându-și controlul asupra teritoriilor ocupate de-a lungul litoralului Mării Negre în sud (în special regiunea Herson).

În Marea Neagră forțele ruse au ocupat Insula Șerpilor din prima zi a războiului, însă nu au reușit să mențină controlul asupra zonei maritime, în ciuda aparentei superiorități navale și aeriene. Cea mai puternică navă din Marea Neagră, crucișătorul rus Moskva s-a scufundat pe 14 aprilie, după ce a fost lovit de rachete ucrainene. Scufundarea crucișătorului Moskva a anulat orice perspective ale unei debarcări ruse la Odessa. Fără acoperirea crucișătorului trupele ruse de pe Insula Șerpilor au fost silite să se retragă pe 30 iunie după mai multe săptămâni de atacuri repetate ale ucrainenilor.

Armata rusă s-a arătat a fi slab dotată/ pregătită în ceea ce privește forțele aeriene și capacitățile de război electronic, în orice caz mult sub ceea ce era de așteptat de la una dintre cele mai puternice armate din lume. Rușii nu au reușit să stabilească o supremație aeriană clară asupra Ucrainei, iar forțele aeriene ruse nu au putut sprijini eficient forțele terestre. De multe ori rușii au lăsat impresia că habar nu au unde sunt forțele ucrainene. Scufundarea crucișătorului Moskva (care era de presupus că asigură apărarea antiaeriană și capacități superioare de război electronic) constituie o indicație clară a inferiorității ruse în aceste domenii, același lucru se poate spune despre incapacitatea forțelor ruse de a menține controlul asupra Insulei Șerpilor.

Retragerea forțelor ruse din zonele ocupate în nordul și estul Ucrainei în prima fază a războiului a dezvăluit comiterea mai multor crime de război împotriva civililor ucraineni.

A doua fază a luptelor începută după 8 aprilie a avut ca principal teatru de operațiuni sud-estul Ucrainei unde trupele ruse încearcă ocuparea regiunilor Lugansk și Donețk. Ocuparea orașelor Severodonețk (24 iunie) și Lisiceansk (3 iulie) a stabilit controlul forțelor ruse asupra întregii regiuni administrative Lugansk după aproape 3 luni de lupte, forțele ucrainene s-au retras deoarece riscau să fie înconjurate.

După o pauză de circa două săptămâni forțele ruse au reluat pe 17 iulie ofensiva în regiunea Donețk de- a lungul liniei alcătuite de orașele Sloviansk – Seversk – Bahmut – Soledar – suburbiile orașului Donețk, fără să reușească să cucerească până în prezent nici unul dintre aceste orașe. Forțele ucrainene dețin poziții defensive bine stabilite în regiune și reușesc să reziste cu succes. În această perioadă ucrainenii au lansat mai multe atacuri cu rachete în spatele frontului rus, lovind obiective militare importante, depozite de muniții și baze aeriene. Stabilizarea frontului în regiunea Donețk a fost posibilă datorită armamentului greu modern furnizat ucrainenilor de țările occidentale (obuziere și lansatoare de rachete).

Între 10-30 martie au avut loc mai multe runde de negocieri ruso-ucrainene pentru un acord de încetare a focului și încheierea unui tratat de pace. Condițiile Kievului au fost următoarele (conform declarațiilor de presă):

a) Din punctul de vedere al securității Ucraina dorește încheierea unui tratat multilateral la care să fie parte membrii Consiliului de Securitate ONU (SUA, Marea Britanie, Franța, China și Rusia) la care să se adauge Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia și Israel (se pot alătura și alte țări). Acest tratat de colectiv de securitate ar trebui să acționeze după modelul articolului 5 din tratatul NATO, în cazul în care Ucraina este atacată, după consultări care nu trebuie să dureze mai mult de trei zile, partenerii vor trimite trupe în Ucraina, vor pune în funcțiune un spațiu de interdicție aeriană și vor aproviziona Ucraina cu armament și muniție.

b) Statutul de neutralitate: pe teritoriul Ucrainei nu vor fi desfășurate contingente militare străine și nu vor fi instalate baze militare străine, Ucraina nu se va alătura nici unei alianțe politico-militare.

c) Țările garante ale securității Ucrainei vor susține aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

d) Chestiunile teritoriale: problema Crimeei va fi rezolvată în termen de 15 ani prin negocieri Kiev-Moscova, sub angajamentul renunțării la o soluție militară, doar pe căi politice și diplomatice. Problema Donețkului și Luganskului ar urma să fie tratată în același mod.

e) Punctele de mai sus vor fi supuse unui referendum și vor fi adoptate de Parlamentul de la Kiev după ce se va produce retragerea trupelor ruse pe aliniamentele dinainte de declanșarea luptelor din 24 februarie.

Negociatorul șef al Moscovei Vladimir Medinsky a a interpretat condițiile de mai sus drept propuneri ale Ucrainei pentru un statut neutru, ne-aliniat și ne-nuclear, inclusiv renunțarea la producția de arme de distrugere în masă, chimice și bacteriologice, și refuzul de a găzdui trupe și baze militare străine. Medinsky a subliniat că propunerile Ucrainei nu se referă la Crimeea și Donbas, a menționat că Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE. Pe 7 aprilie ministrul rus de Externe Lavrov a anunțat că propunerile scrise ale Ucrainei nu reflectă acordurile la care s-a ajuns în perioada negocierilor, ceea ce a dus la suspendarea discuțiilor pentru încetarea focului.

Pe plan intern Ucraina funcționează ca o dictatură, până la urmă o condiție a rezistenței în fața atacului Rusiei. Înalții funcționari de la Kiev sunt schimbați la cererea președintelui Zelensky, mass-media este aproape în totalitate sub control guvernamental (jurnalul de știri difuzat de televiziuni, inclusiv cele private, este produs de guvern), legea anti-oligarhi i-a scos din spațiul mediatic și politic pe cei mai bogați ucraineni, legislația împotriva partidelor pro-ruse face posibilă desființarea partidelor politice care se îndepărtează de linia guvernamentală. Regimul politic de la Kiev seamănă din ce în ce mai mult cu regimul politic de la Moscova, dar nu cred că altfel ar fi rezistat în fața invaziei. Însă consolidarea unui regim dictatorial al lui Zelensky pe perioada războiului va crea mari probleme după încheierea acestuia. La romani dictatura nu a fost o problemă câtă vreme era reglementată și pe o perioadă limitată, problemele au început când au fost numiți dictatori pe viață. Actuala arhitectură politică a Ucrainei este incompatibilă cu Uniunea Europeană și e greu de imaginat cum va arăta o perioadă de tranziție. Eliminarea simbolurilor politice ruse/ sovietice din spațiul public ucrainean este absolut de înțeles în condițiile invaziei și crimelor de război, însă există tendințe de purificare lingvistică și culturală care ridică mari semne de întrebare în condițiile regimului politic cvasi-dictatorial care funcționează la Kiev.

Din punct de vedere economic Ucraina face față cu greu războiului, fiind ținută pe linia de plutire grație împrumuturilor din țările occidentale. Exporturile ucrainene s-au prăbușit după dispariția celei mai mari piețe tradiționale (Rusia), dislocarea populației a blocat piața muncii, capacitățile industriei grele din regiunile estice au fost fie distruse fie au intrat sub ocupație rusă, au fost distruse aproape în totalitate capacitățile de rafinare a petrolului ceea ce face ca Ucraina să fie dependentă de importurile de combustibili. Grivna ucraineană este ținută cu greu sub control de banca centrală de la Kiev, deficitul lunar al bugetului ucrainean fiind de 5-7 miliarde dolari. Populația ucraineană s-a arătat până acum a fi hotărâtă să reziste în fața privațiunilor, rămâne de văzut cum va reuși să traverseze iarna ce urmează în cazul în care luptele vor continua.

Sistemul politic de la Moscova nu dă semne de prăbușire, în ciuda multor articole care își doresc fie îmbolnăvire lui Putin, fie provocarea unei revoluții în Rusia. La fel, din punct de vedere economic Rusia pare să treacă cu bine peste sancțiunile țărilor occidentale, ba chiar dă semne că va pune în mișcare un embargou energetic asupra țărilor UE. Controlul mediatic de la Moscova este mult mai strict decât în Ucraina sau UE, astfel că e destul de greu de spus ce se întâmplă cu adevărat acolo, dar impresia generală este de stabilitate, marea majoritate a rușilor nu este afectată de războiul din Ucraina.

În esență avem doi adversari care își mențin pozițiile, sunt hotărâți și capabili să continue lupta. Linia frontului s-a stabilizat în aceste zile, ambele părți au nevoie de o creștere a capacităților militare pentru a prelua inițiativa, fie reluarea ofensivei ruse, fie declanșarea contra-atacului ucrainean.

Cel puțin la nivel declarativ obiectivele Kievului și Moscovei rămân neschimbate. Kievul dorește eliberarea zonelor ocupate de ruși (inclusiv Crimeea și Donbas), Moscova intenționează anexarea regiunilor estice și a litoralului Mării Negre, schimbarea regimului politic de la Kiev și impunerea unui statut de neutralitate pentru ceea ce rămâne din Ucraina (toate acestea cu un ochi către Transnistria – Republica Moldova).

Sunt câteva scenarii pe care le putem lua în considerare pentru viitor având în vedere cele de mai sus:

1. Război de uzură în așteptarea colapsului uneia dintre părți. Ne putem aștepta la o continuare a luptelor cu intensitate variabilă, fiecare dintre adversari urmărind să-și conserve propriile capacități și să le micșoreze pe cele ale inamicului. Am intra astfel într-o logică asemănătoare cu cea a Primului Război Mondial, când colapsul nu s-a produs pe linia frontului, ci în spate, cu revoltele care au dus la căderea Rusiei țariste sau a Germaniei imperiale. Îmi este neclar cât va dura să se ajungă la un astfel de colaps socio-politico-economic la Moscova sau la Kiev.

2. Un tratat de pace. Nu este clar ce a nemulțumit Rusia la negocierile din martie sau ce a cerut Ucraina în plus față de cea apărut în spațiul public. În orice caz, în acest moment pare imposibilă negocierea unui tratat de pace, Kievul și Moscova au poziții total opuse, atât pentru Putin cât și pentru Zelensky este imposibil să cedeze. Un tratat de pace va fi posibil doar în condițiile unei victorii clare a uneia dintre părți (ceea ce include un colaps intern sau cel puțin o schimbare de regim politic în țara înfrântă).

3. Scenariul coreean. A fost discutat destul de mult în ultima perioadă, în urma stabilizării frontului să se ajungă la încheierea unui acord de încetare a focului care să nu fie urmat de negocieri pentru încheierea unui tratat de pace. Ucraina nu ar recunoaște de jure ocupația asupra teritoriilor capturate de ruși și ar încerca să își dezvolte capacitățile economice și militare în răgazul oferit. Mie unuia mi se pare extrem de improbabil scenariul coreean câtă vreme există la Moscova intenia/ ideea de anexare a teritoriilor ocupate ale Ucrainei, scenariul coreean mi se pare posibil în condițiile în care regiunile ocupate din Ucraina devin state independente, nu și dacă urmează traseul Crimeei.

4. Contra-ofensiva ucraineană. Statele occidentale să înarmeze Ucraina astfel încât forțele Kievului să fie capabile să își recupereze teritoriile ocupate. Întrebarea esențială este cum va reacționa Putin în cazul unei înfrângeri majore pe frontul ucrainean câtă vreme are sub deget butonul nuclear. Cred că la asta se gândesc și liderii occidentali atunci când livrează ucrainenilor armament doar cât aceștia să poată rezista în fața ofensivei ruse.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.