CSI / Rusia

George Damian: Superioritatea artileriei ruse face legea în Donbas

Ziua 106 a războiului din Ucraina.

  1. Cotidianul britanic The Independent citează un raport al serviciilor de informații în care se arată că rușii au de 20 de ori mai multe piese de artilerie și lansatoare de rachete decât ucrainenii pe linia frontului și de 40 de ori mai multă muniție pentru armele grele. De asemenea rușii dețin parțial superioritatea aeriană. La începutul războiului armele anti-tanc au jucat un rol important, însă în această fază artileria grea face diferența pe front. Superioritatea aceasta este vizibilă și în raportul dintre numărul prizonierilor: 550 de ruși capturațo față de 5.600 de ucraineni capturați. The Guardian a discutat cu soldați ucraineni care au confirmat superioritatea artileriei ruse în Donbas.
  2. În Severodonețk trupele ucrainene continuă să reziste în zona industrială a orașului. Din sud rușii au încercat să înainteze spre Lisiceansk dinspre Popasna. Se pare că a eșuat încercarea rușilor de a prelua controlul asupra șoselei Bahmut-Lisiceansk. În direcția Slaviansk se duc lupte în localitățile Tatianovka și Sviatogorsk, pe malul drept al râului Doneț.
  3. Kievul a anunțat că rușii intenționează să preia controlul asupra întregii regiuni administrative Zaporojie, de asemenea rușii nu au renunțat la ideea de a ataca Odessa.
  4. Pagina Meduza.io a dezvăluit că Moscova intenționează să formeze din teritoriile cucerite în Ucraina o nouă regiune federală rusă. În republicile separatiste din Donbas localnicii au început să fie înlocuiți cu oameni trimiși de la Moscova în funcțiile principale. Ieri Putin a declarat că țarul Petru I a recucerit teritorii rusești și că sarcina asta revine și actualei generații politice ruse.
  5. Administrația orașului Ivano-Frankivsk a interzis cântecele ruse în spațiul public, după un muzicant stradal a fost bătut deoarece cânta în limba rusă. În Ivano-Frankivsk au început să fie eliminate linii de autobuz după ce prețul motorinei a crescut de la 30 de grivne la 58 de grivne pe litru.
  6. Comisia Europeană va recomanda Consiliului European acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE cu recomandări pentru funcționarea justiției și combaterea corupiei, decizia finală aparține Consiliului European.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

comentarii

  1. E bine să știi, că respectivul cotidian britanic este proprietatea unui rus, de unde și știrile „pe bune”, pe care le plasează. Minciuna rusească e pretutindeni.

  2. Trebuie de concretizat, că e vorba de superioritate numerică, nu calitativă. Artileria rusească ”împrăștie” foc nu unde trebuie, ci unde nimerește. Prin urmare, se fac distrugeri comlete așa ca în Mariopol.

Dă-i un răspuns lui Tony Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.