Cultură

Gheorghe Bâlici – un epigramist al inteligenței

Manifestarea a fost deschisă de către marele maestru al naiului, Vasile Iovu, care a interpretat piesa „Ave Maria”, precum și o suită de cântece din patrimoniul muzicii populare românești.

„Cred că Gheorghe Bâlici nu poate fi confundat cu nimeni. A găsit formula lui originală. Este și un autor liric. A scris și forme fixe, inclusiv sonete. Este și un bun coautor. S-a manifestat și prin darul său de organizator al Festivalului Internațional de epigramă și fabulă „Donici – cuib de-nțelepciune”, a remarcat acad. Mihai Cimpoi.

Prezent la eveniment, George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România a apreciat faptul că poetul care frânge secolul în două este apreciat mult nu numai în R. Moldova, dar și în România. „Este un reprezentant de seamă al umorului românesc”, a constatat el.
Mihai Sălcuțan de la Buzău a venit cu un hrisov pentru omagiat, afirmând că Gheorghe Bâlici a reușit să ia toate premiile la festivalurile de epigramă de peste Prut.

La rândul său, Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, membru de onoare al Academiei Române l-a calificat pe Gheorghe Bâlici drept un autor inteligent, care are harul scrisului, atât în poezia umoristică, precum și în cea lirică. Poetul și deputatul Ion Hadârcă i-a dorit protagonistului serii să devină deputat, pentru că în parlament va găsi material consistent pentru satirele lui.

În fața celor prezenți au evoluat interpreții Octavian Mândruță din București, Silvia Grigore, Ilie Văluță, Diana Văluță, Valeriu Râșniță, Ansamblul „Ștefan Vodă. Au mai luat cuvântul acad. Nicolae Dabija, Andrei Strâmbeanu, Renata Verejanu, soția poetului Veronica Bâlici ș.a.
Lilian Carp, șeful cabinetului primarului Dorin Chirtoacă i-a înmânat o diplomă din partea edilului capitalei.

Tot aici a fost inaugurată expoziția de caricaturi a scriitorului și artistului plastic Ștefan Agachi, prezentată de criticul de artă Eleonora Sâtnic, iar Gheorghe Bâlici și-a lansat trei cărți de epigrame: „Florilegiu” (Editura „Profesional Service SRL”), „303 epigrame” (Editura „Biodova”) și „1001 de epigrame” (Editura „Gunivas”).  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *