Gheorghe Zamfir a ajuns la borna 72
Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în Statele Unite ale Americii și singurul artist român care a fost premiat cu un disc de aur în Ungaria. Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică. Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București (astăzi, Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”), cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument.
Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică, precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John. Maestrul a fost implicat şi în politică. Imediat după ce s-a reîntors în țară după Revoluție, Gheorghe Zamfir devine, pentru scurt timp, membru al Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor. Mai târziu, Gheorghe Zamfir descrie astfel această tristă experiență politică: „Am fost atras în curse politice de oameni care s-au folosit de mitul și de numele meu. M-au terfelit, după care m-au părăsit și m-au uitat. Sunt foarte trist și dezamăgit de tot ceea ce mi s-a întâmplat”. Ulterior, retras din politică, precizează: „Am uitat de politică. Mi-au rămas muzica, naiul, studenții. Am multe de spus în compoziție și în dirijorat”.
În 2013, Gheorghe Zamfir împlineşte 55 de ani de carieră artistică. În semn de omagiu, Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret „Ecou” şi Centrul de Cultură „Arcuş”, organizează prima ediţie a Festivalului Naiului „Gheorghe Zamfir”. Evenimentul se va desfăşura între 21-25 aprilie la Sfântul Gheorghe, Arcuş şi Braşov. Printre manifestările care vor avea loc în cadrul Festivalului se numără trei concerte de nai cu orgă, cvartet de coarde şi taraf, o expoziţie marca Zamfir, o lansare de carte şi o campanie de promovare a lecturii. Printre invitaţii care vor evolua în concerte se află Christian Micşunescu (München), Adrian Petrescu (prim-oboist al Filarmonicii „George Enescu”), precum şi cvartetul „Tiberius” din Târgu-Mureş.
Ioan Popescu, Ploiești
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!