Politică

Ghici cine vine în locul lui Voronin: Comuniștii au nevoie ca de aer de un succesor pentru actualul lider

Cu toate acestea, este evident pentru oricine, cu atât mai mult pentru colegii săi de partid, că venerabilul bolșevic are momente în care își pierde luciditatea, uneori chiar în public, așa cum s-a întâmplat la unul dintre ultimele mitinguri din cadrul eșuatei revoluții de „catifea” anunțată de PCRM.

Bujeniță, ex-brutar și fost milițian

Născut în anul 1941, cu numele de Bujeniță, fostul brutar, convertit apoi în milițian și ajuns ministru de Interne al RSSM exact în perioada luptei pentru identitate națională a basarabenilor, Voronin, și-a atins până acum toate scopurile politice, culminând cu cele două mandate de președinte al țării. Dacă la toate acestea mai adăugăm și faptul că în timpul celor două mandate, odrasla sa, din șomer a ajuns unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai R. Moldova în intervalul președinției sale, vom avea tabloul general al unui politician care și-a cam trăit traiul și și-a cam mâncat mălaiul. Cu toate acestea, până la „inventarea” unui alt lider, capabil să mențină flacăra bolșevismului pâlpâind în mințile nostalgicilor URSS, Voronin este păstrat ca o perfuzie în venele roșii ale PCRM, riscul decuplării partidului de la principalul suport de imagine fiind încă mai mare decât dorința lupilor tineri de a se urca pe scaunul bătrânului boșevic.

Muntean, forța pumnului

Totuși, cine ar putea fi urmașul lui Voronin? Potrivit dezvăluirilor din presă, în fruntea celor care se visează lideri ai PCRM s-ar afla Iurie Muntean. Fostul boxer care nu ratează nicio ocazie în Parlament pentru a-și arăta principal „calitate”, croșeul de dreapta sau, mai nou, amenințările, și-a început cariera politică oarecum surprinzător, dansând Hora Unirii cu comunitatea română din SUA, în timpul unei vizite peste ocean. Că apoi a devenit românofob, e o poveste mai lungă, la finalul căreia Muntean se vede președinte al formațiunii care are ca simbol secera și ciocanul. Subliniem, „se vede președinte”, pentru că este cam singurul care își închipuie că ar putea face față unei asemenea chemări. În afară de forța pumnului și vocea puternică – aceea cu care anunța recent „revoluția moldovenească” în fața unei adunări de câteva mii de pensionari și proletari ademeniți cu alcool din raioane – nimeni nu prea vede calitățile necesare unui lider de partid.

Comuniștii nu cred în lacrimi

Artur Reșetnicov este un alt potențial substitutor al lui Voronin. În plus, acesta are și avantajul de a fi nepotul actualului lider și, deci, ar putea avea avantajul unei recomandări din partea moșului, dacă acesta ar dori ca funcția să rămână în cadrul partidului. Poreclit și „Buratino”, imberbul Reșetnicov este însă departe de imaginea unui președinte comunist. Scenele cu fostul director al SIS plângând ca o fetiță pe un pat de spital, după ce a susținut că a fost răpit de pe stradă, amenințat, maltratat și… mai mult nu a vrut să dezvăluie, încă mai bântuie spațiul virtual și ar putea fi readuse în actualitate de către cei care nu îl văd ca omul capabil să strunească un partid de factură comunistă, gata să iasă oricând cu pieptul gol la lupta de clasă. Mai mult, el este bănuit că ar fi dobândit, în secret, cetățenia română și chiar dacă a negat formal acest lucru, încă nimeni nu a aflat cine este celălalt Artur Reșetnicov din Chișinău, care are, stranie coincidență, o soție pe nume Alina, și figurează pe listele date publicității de Agenția pentru Cetățenie din România ca posesor de acte românești.

Dilema: „Turist, ocupant, idiot?”

În fine, ultimul, dar nu cel din urmă, posibil aspirant la șefia PCRM este nimeni altul decât cel considerat eminența cenușie a partidului, Mark Tkaciuk. Deși toți cei care îl cunosc spun că acesta e comunist cam tot atât cât era Hitler semit, Tkaciuk este un abil oportunist care a știut să extragă maximum de profit dintr-o doctrină bolșevică pe care a folosit-o ca platformă carieristică. Chiar dacă are cele mai multe însușiri care să îl recomande ca viitor lider al comuniștilor, Tkaciuk are un handicap insurmontabil, necunoașterea limbii române. În ciuda faptului că acest detaliu nu este important în ceea ce privește comunicarea internă, desemnarea unui președinte de partid care să nu fie capabil să rostească două fraze în limba de stat ar fi o sinucidere pentru PCRM. Pentru că, nu-i așa, unul dintre părinții comunismului, Karl Marx, spunea că „a nu cunoaște limba oficială a unui stat arată că ești ori turist, ori ocupant, ori idiot!”. Până să se decidă care variantă l-ar avantaja în cursa pentru șefia partidului, Mark Tkaciuk ar putea pierde ocazia. Pentru că timpul zboară, iar Voronin nu numai că nu e veșnic, dar e și foarte… perisabil, după cum ne arată ieșirile sale din ultima vreme.

Valentin Buda
Sursa: evz.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *