Greceanîi: Ce se va întâmpla, veţi vedea – o să fie interesant!

– Dnă Grecianîi, ce au însemnat pentru dvs. zilele de 27 şi 31 august 1991, când şi-a proclamat independenţa RM şi, respectiv, când limba noastră română a revenit în hainele sale fireşti?
– Activam pe atunci în direcţia raională financiar-economică a raionului Briceni. Am perceput proclamarea Independenţei ca pe un apogeu şi o finalitate logică şi dorită a evenimentelor geopolitice de atunci. Pe de o parte, lumea îşi punea speranţe în viitor, iar, pe de altă parte, se îngrijora. În acea atmosferă de tensiune şi speranţă, înţelegeam că trăim momente cu adevărat istorice. Statele luptă de veacuri pentru independenţă, dar noi este important s-o păstrăm. În comparaţie cu Ziua Independenţei, 31 august era una de ordin secundar. Mi se pare, în general, că româna şi moldoveneasca este o limbă identică. Românii o numesc română, moldovenii – moldovenească. Iar eu sunt moldoveancă, cu toate că nici nu sunt născută în Moldova.

– Unde sunteţi născută?
– În Siberia!

„Părinţii mei au pătimit foarte mult în Siberia”

– Eraţi prim-ministru, când v-am solicitat un interviu despre Siberia şi aţi refuzat. Acum putem vorbi?
– Haideţi să vorbim!

– Când eraţi micuţă, credeaţi că patria dvs. este Siberia?
– Ştiam că va veni vremea, când vom reveni de unde am plecat… În cei 18 ani, cât au stat părinţii mei acolo, am venit de două ori în ospeţie la rude, în Moldova. Prima dată mi-am văzut patria la vârsta de doi apoi, apoi – la şase ani.

– Şi tatăl meu a îngheţat, împreună cu dvs., în Siberia. Poate că l-aţi văzut pe acolo… Numai că pe mine până astăzi mă înspăimântă chiar şi semnul secerii şi a ciocanului. Dvs. n-aţi avut remuşcări de conştiinţa, muncind pentru comunişti?
– Eu absolut nu am de ce să regret. Părinţii mei au pătimit foarte mult în Siberia, însă, în primul rând, deportările au fost condamnate de PCUS. În al doilea rând, PCRM nu este succesorul partidului comunist sovietic şi, la fel, a condamnat trecutul stalinist. Vă reamintesc că eu nici nu sunt membru al PCRM. Presa şi unii politicieni mai radicali au dezinformat şi m-au ponegrit destul în acest sens. Acesta a şi fost unul dintre motivele din care am decis să mă întâlnesc cu dvs., ca să vă informez, din prima sursă, cum stau lucrurile în realitate. Cât priveşte activitatea mea alături de membrii PCRM, dacă toate guvernările ar fi fost ca echipa noastră, ţara ar fi mers cu mult mai multă încredere înainte.

„Nu sunt o amatoare a interviurilor”

– Cum puteau jurnaliştii să fie obiectivi, dacă nici nu aveau acces la dvs.?
– Sunt un tehnocrat tipic, dar nu un maestru al demagogiei. Iată de ce nu sunt o amatoare a interviurilor şi a declaraţiilor de presă. Lăsam comunicarea cu mass-media în competenţa serviciului de presă, care avea această responsabilitate. În acelaşi timp, am înţeles că funcţia de premier oricum este politizată, inclusiv de presa antrenată în luptele politice, Era clar că subiectivismul unor organe media este greu de depăşit şi argumentele mele prea nu aveau trecere acolo unde existau alte convingeri politice. De aici şi gustul amar care mi-a rămas de pe urma experienţei mele cu unele mijloace media, care cred că au exagerat în critici nefondate, promovând zvonuri şi informaţii contrafăcute.

„Golanii satului mi-au trădat părinţii”

– De ce au fost deportaţi părinţii dvs.?
– Îi deportau pe moldovenii care aveau gospodării. Părinţii mi-au fost ridicaţi împreună cu bunicii, la un miez de noapte. Golanii satului, tot moldoveni, i-au trădat pe cei mai înstăriţi, chiar dacă părinţii mei dăduseră la colhoz tot ce se cuvenea. Am revenit acasă la vârsta de 12 ani. E o mândrie pentru mine şi copiii mei că pământul din Briceni, care le-a rămas părinţilor ca şi cotă valorică, se află pe moşia bunelului.

„Eu m-am născut în Metalist, despre care nu-mi amintesc nimic”

– Păi, anume pentru comunişti lucrau toţi golanii şi paraziţii, mă scuzaţi…
– Presupun că în aceste vorbe mult prea ofensatoare transpare o frustrare personală pe care nu vreau să o comentez.

– Ba nu. Vă asigur că golanii erau cei mai umili slujitori ai comuniştilor, pentru că nu aveau demnitate. Li s-a permis părinţilor dvs. să-şi ia măcar o bucată de pâine cu ei?

– I-au luat fără nimic, fără nicio lingură. Mama a vrut să ia la drum o oală cu jumări, dar nu i-au permis. I-au încărcat în tren şi i-au dus… În primul an, au trăit în nişte barăci. Apoi i-au transferat în sătucul Metalist din regiunea Tomsk, unde m-am născut eu. Sătucul acela nu mai este pe faţa pământului. Eu m-am născut în Metalist, despre care nu-mi amintesc nimic. Acolo, spunea mama, trăiau vreo sută şi ceva de oameni. Peste vreo doi ani, părinţii mei şi alţi moldoveni au fost transferaţi în alt sătuc, unde majoritatea erau de-ai noştri. Unii dintre acei oameni, din păcate, nici nu mai sunt. Trăiam în case de bârne. Cred că cel mai bun prieten al copilăriei mele a fost Valera, ai cărui părinţii erau deportaţi din Larga, Briceni. Valera era tare năzbâtios şi îmi strica jucăriile, dar ţinea la mine şi mă apăra. Peste 28 de ani, el m-a telefonat şi – vă daţi seama? – i-am recunoscut vocea…

– Ce vă amintiţi despre casa părintească?
– A construit-o tata. Era foarte simpatică, unsă pe dinăuntru, dată cu var. Să ştiţi că moldovenii, venind cu o experienţă nouă de viaţă şi cu alte tradiţii, i-au învăţat pe ruşi în ale gospodăritului. Dar şi ruşii erau primitori. Mama îmi povestea că, la început, ruşii le făceau de mâncare, din puţinul pe care îl aveau.

„Am fost şi octombrel, şi pionier, şi comsomolistă, şi membru de partid”

– În familie vorbeaţi româna?
– În jur erau ruşi şi se vorbea rusa. Eram în clasa a cincia, când am venit în Moldova şi ştiam doar câteva cuvinte în moldoveneşte. La şcoală, am avut un profesor de moldovenească extraordinar, Dumnezeu să-l ierte! Preda special pentru mine, îmi traducea şi, la finele anului, m-a scos cu eminenţă. Diriginta îi spunea şi colegului meu de bancă: „Victor, tu trebuie s-o înveţi!”.

– Părinţii dvs. erau comunişti?
– Nu. Tata a fost constructor şi a muncit foarte mult în Siberia. Iar mama a păscut viţeii.

– Mie tata îmi spunea la ureche că Lenin a fost omul fărădelegii, dar la şcoală mă învăţau că Vladimir Ilici a fost un om blând. V-au explicat şi dvs. părinţii, în taină, cine este, de fapt, Lenin?
– Nu prea discutam în familie despre politică. Pe atunci, lumea era mult mai simplă. Nici la şcoală nu era politizat lucru acesta.

– Eu am primit prima notă de doi pentru că n-am învăţat o poezie despre Lenin. Mama m-a sfătuit că, din respect faţă de tata, ucis de comunişti, n-ar fi corect…
– Eu, ca o elevă bună, am învăţat toate poeziile. Am fost şi octombrel, şi pionier, şi comsomolistă, şi membru de partid timp de vreo doi ani. Aşa era atunci. N-am avut restricţii din partea părinţilor. Singurul regret al părinţilor mei ţine de faptul că au fost deportaţi. Ei spuneau că, de n-ar fi fost ridicaţi gospodarii, Moldova avea să meargă pe o altă cale. Sunt convinsă că aşa este.

„A fost singura discuţie politică dintre mine şi dl Voronin”

– Dl Voronin îmi spunea că Lenin a ucis preoţii răi, ca să consolideze biserica. Sunteţi de acord?
– N-aş vrea să mă lansez în comentarii din astea. A fost o istorie. Şi revoluţia n-au făcut-o săracii, dar cei din familii burgheze. Democraţia noastră, însă, se află la o etapă incipientă şi mă gândesc că libertăţile democratice trebuie să fie sub un control. Nu în zadar a spus cineva, că ţara care nu e pregătită pentru democraţie este gata de dictatură.

– Aţi fost la monumentul lui Lenin?
– M-aţi văzut vreodată? Uneori, jurnaliştii mai inventează.

– N-aţi devenit comunistă din cauza Siberiei?
– În 2001, eram viceministru la Finanţe, când dl Voronin mi-a propus să candidez pe lista electorală a PCRM. I-am spus: „Dle preşedinte, am să-mi păstrez capacitatea profesională, de economist. Oricine ar veni la putere după alegeri, dacă îmi va propune să muncesc, sunt pregătită”. Îi dau toată aprecierea dlui Voronin, care mi-a răspuns: „Refuzul tău n-o să-ţi influenţeze cariera profesională”. Asta a fost singura discuţie politică dintre mine şi el. Dintre membrii guvernului pe care am avut onoarea să-l conduc, doar trei erau membri de partid: dl Stepaniuc, dna Ivanov şi încă cineva. Consideram că, pentru a lucra eficient în guvern, nu eram obligată să intru în partid.

„Achităm şi astăzi împrumuturi din anii 1991-1992”

– Ce părere aveţi despre clasa politică care ne-a condus ţara în primii ani de independenţă, inclusiv despre PDAM – partidul comuniştilor ascunşi?
– Atmosfera excesiv de emoţionantă din acea perioadă a marcat şi deciziile politice, substituind deseori raţionalul cu emoţionalul. De aici vine un lung şir de rateuri şi greşeli strategice. Din păcate, în anii ‘90 s-au dezlănţuit mai multe crize sistemice, am pierdut în plan economic, s-a creat o depresie generală la nivel de societate. Perioada de tranziţie a fost mai lungă decât ne-am închipuit, ceea ce a secat entuziasmul iniţial. După poezii frumoase, cântece şi declaraţii patriotice în Piaţă, vine realitatea. Lumea vrea să muncească şi să fie asigurată. Să recunoaştem că una din principalele cauze ale acelor probleme a fost lipsa bunei pregătiri şi chiar lipsa de viziune şi responsabilitate a clasei politice, indiferent de partid. Iar cele mai mari greşeli au fost două: distrugerea iresponsabilă şi criminală a patrimoniului economic excepţional moştenit de RM de la RSSM şi proasta gestionare a chestiunii identitare, care a dus la tensionarea explozivă a spiritelor etnice, iar, în cele din urmă, la urâte şi grave conflicte cu găgăuzii, vorbitorii de rusă şi, mai ales, la conflictul armat de pe Nistru. Ştiţi că noi, pentru unele împrumuturi în agricultură din anii 1991-1992, ne achităm şi acum? Deşi, dacă partenerii noştri vroiau să ne ajute, puteau să ne acorde un grant tehnic. Am şi încercat să-l transformăm în grant, dar… cred că au existat alte nuanţe la mijloc. Am reuşit doar să extindem perioada de rambursate pentru vreo 15 ani.

„Cu FMI şi BM negociam până în pânzele albe”

– Fiind prim-ministru, în ce măsură aţi depins de Voronin?
– În 2002, când el mă ruga să ocup funcţia de ministru al Finanţelor, i-am spus că mai bine rămân viceministru şi sunt pregătită să ajut orice ministru. Apoi i-am solicitat să-mi dea posibilitatea să formez echipa pe principii profesionsite. El a fost de acord, căci situaţia financiară era foarte dificilă, ţara era în pragul defaulului financiar, aveam datorii externe, restanţe la pensii şi salarii, trebuia să spui la toţi că totul e bine, deşi înţelegeai că negocierile cu creditorii externi puteau să eşueze oricând. Şi guvernanţi actuali spuneau că sunt un kamikadze, dacă accept să fiu ministru. Atunci toţi înţelegeau că ministrul Finanţelor are putere decisivă. Altminteri, n-am fi depăşit situaţia din 2002-2005, când nu aveam nici susţinerea organismelor financiare internaţionale. Şi, devenind prim-ministru, am format un guvern mai puţin expus influenţelor politice sau partinice. Nu înseamnă că un executiv, numit de un partid aflat la guvernare, nu execută programul partidului, dar era o claritate, care ne dădea o marjă de libertate decizională foarte mare. Cu FMI şi BM negociam până în pânzele albe, până la trei de noapte. Nimic nu se accepta pur şi simplu. Îl puneam pe preşedinte la curent, dar el niciodată nu s-a împotrivit. Oricât s-ar vorbi în neştire de cauză despre tot felul de presupuse documente secrete, consultările au existat şi este un lucru normal. Să nu-şi facă cineva închipuirea că ceea ce zicea Voronin se făcea neapărat.

„Actuala guvernare poate renegocia contractul cu „Gazprom”

– De ce, în 2002-2005, aţi refuzat susţinerea organismelor financiare internaţionale?
– N-am putut să cedăm cererilor lor de a reduce deficitul bugetar prin sacrifici de ordin social. Şi ei au plecat singuri. Dar cum puteam să reducem salariile mizarabile sau numărul angajaţilor bugetari, să închidem în continuare şcoli şi grădiniţe? În cele din urmă, le-am demonstrat că putem să colectăm impozite şi să ne descurcăm şi singuri. Să nu uităm că, până în 2000, 90% din impozite erau achitări reciproce, iar 70% din cheltuielile bugetare era împrumuturi externe. Trebuia să punem punct acestei situaţii.

– De ce aţi semnat contractul cu „Gapromul”, prin care ni se tot majorează treptat preţul la gazele naturale? Actuala guvernare vă acuză că aţi făcut-o intenţionat, ca să avem preţuri mai mici înainte de alegerile din 2009…
– Vă explic, dar vă rog să redaţi acest lucru foarte clar. În 2006, noi nu aveam un contract permanent cu „Gazpromul”. În acel an, în calitate de prim-vicepremier, am fost la negocieri, la Moscova, de 38 de ori. Ruşii ne puneau condiţia să semnăm, din 1 ianuarie 2007, un contract la preţul mediu european, care era de 415 USD pentru o mie de metri cubi. Cu greu, la 31 decembrie 2006, am convenit să semnăm un contract pe termen de cinci ani, care prevedea trecerea treptată la preţul mediu european. Aceasta ne-a permis ca, până în 2009, să procurăm gazul rusesc la preţul de 180-200 USD pentru 1000 metri cubi, în timp ce ţările vecine plăteau pentru aceeaşi cantitate câte 350-400 USD. Conform calculelor noastre, de-am fi acceptat preţul iniţial, trebuia să achităm, în aceşti cinci ani, circa 400 mln USD în plus. Dacă cei de la guvernare o învinuiesc pe Grecianîi că a fost rea şi a încheiat un contract atât de rău, de ce ei n-au capacitatea să renegocieze contractul, după cum a făcut-o Ucraina? Aici mai există un detaliu despre care nu se vorbeşte. La începutul lui 2009, când achitam pentru gaze 350 USD pentru o mie de metri cubi, tariful intern era de 3,20-3,50 lei pe metru cub. Iar în 2010, când procuram gazele la un preţ mai mic, de 264 USD, tariful intern a crescut până la 4-4,50 lei. Dacă gazul s-a ieftinit, de ce noi, consumatorii, plătim mai mult? De fapt, situaţia a fost influenţată de deprecierea artificială a valutei naţionale cu 20%, efectuată în decembrie 2009, şi de majorarea, de la 1 ianuarie 2010, cu 20% a TVA la gazul importat. Scopul a fost de a crea impresia că în buget se încasează mai multe venituri. Însă aceşti bani vin din buzunarele cetăţenilor…

„Am putea să exportăm de la Pacific până la Atlantic”

– Ce privilegii ne aduce CSI, o structură care, la prima vedere, există doar formal?
– RM a adoptat cursul politic de eurointegrare. Guvernul Greceanîi a obţinut progrese considerabile în acest sens, care acum sunt fructificate de guvernarea AIE. Dar apropierea de Vest nu trebuie să fie făcută în detrimentul bunelor relaţii cu Estul. Pentru imensa piaţa din Est, care poate să înghită tot ce se produce în lume, luptă inclusiv europenii. Prin CSI, noi avem acordul de liber schimb cu această piaţă. Avem şi acorduri preferenţiale pentru liber schimb cu Europa. În cazul acesta, am putea să atragem investiţii pentru producere şi să ne exportăm mărfurile de la Pacific până la Atlantic. Ieşind din CSI, însă, ne dezicem automat de piaţa din Est. Nu ştiu de ce toţi văd doar interesul politic, pe când, în acest caz, interesul economic prevalează.

– Cum erau împărţite, în timpul guvernului Grecianîi, sferele de influenţă în economie?
– Nicicum. Vă asigur că, indiferent ce a scris ziarul dvs., eu n-am avut nicio sferă de influenţă. Pentru mine toţi businessmenii au fost egali. Liberalizarea economiei, introducerea cotei zero la impozitul pe venit i-a pus pe toţi în condiţii egale.

„Haideţi să evităm această întrebare…”

– De ce aţi înstrăinat hotelul „Codru” la un preţ de şase ori mai mic decât cel real?
– Păi, nu ştiu cum s-a ales preţul, dar hotelul, împreună cu alte obiective, a fost expus la privatizare, printr-o decizie a guvernului. Nu s-a făcut nimic în secret.

– Curtea de Conturi a stabilit că tranzacţia a prejudiciat statul cu 161 mln lei. Şi Circul a fost înstrăinat în circumstanţe la fel de suspecte, acum fiind reîntors statului…
– Statul nu putea să facă investiţii în Circ, iar de înstrăinare s-a ocupat Departamentul Privatizării. Cum s-a făcut privatizarea şi cine au fost investitorii e altă problemă. Obiectul poate fi privatizat şi cu un leu, dacă nu se distruge şi poate să aducă profituri şi să plătească impozite la buget. Statul are alte interese şi nu trebuie să aibă patrimoniu de genul acesta.

– Dar ce profit aduce hotelul „Naţional”, privatizat la fel, pe bani mărunţi, în favoarea actualului consilier municipal comunist, Nicolae Curtoglo?
– Nu ştiu care este situaţia acolo. Cineva mi-a spus că hotelul se află în reparaţie capitală.

– Sanatoriul „Moldova” din Odesa – un obiectiv de importanţă majoră pentru RM, a fost înstrăinat unei firme care, la licitaţie, a propus cea mai proastă ofertă. Pe acest caz este deschis şi un dosar penal. De ce a fost acceptată acea ofertă?
– Nu aş putea să dau aprecieri. Dacă într-adevăr e ceva dubios, organele de drept ar trebui să facă investigaţiile. La concurs, se înaintează condiţii, care sunt primordiale pentru rezultatul licitaţiei. Haideţi să evităm această întrebare – chiar n-aş vrea să ne avântăm în asemenea abordări. Atâta timp cât am activat, n-am avut legături cu protejarea intereselor cuiva. O spun cu toată sinceritatea. Noi ne-am întâlnit să discutăm despre independenţă, dar am deraiat de la subiect. Aşa s-a scris şi despre Grecianâi că a privatizat fabrica de vinuri „Cojuşna”. Nu zic că-s om sărac, dar să le doresc celor care-mi căutau averile să aibă atâtea proprietăţi câte am eu şi tot atâtea datorii…

„La 8 aprilie 2009, am adoptat o poziție fermă și categorică…”

– De ce şi la indicaţiile cui, la 8 aprilie 2009, aţi ameninţat copii că, de vor mai ieşi în Piaţă, vor fi împuşcaţi?
– La noi se practică ruperea frazelor din context şi punerea accentului pe anumite aspecte. Aşa e şi cu declaraţia respectivă. Evenimentul dramatic din 7 aprilie ne-a făcut să adoptăm o poziţie fermă şi categorică faţă de o altă eventuală degenerare a spiritelor. Era în pericol ordinea publică, securitatea cetăţenilor şi cea naţională. La 8 aprilie, persista pericolul de a fi organizate noi provocări şi pogromuri. Discursul meu a avut scopul de a-i responsabiliza pe cei maturi în privinţa copiilor care puteau fi iarăşi manipulaţi şi a de a-i asigura că guvernul va menţine ordinea. Îmi era milă de mamele care umblau şi-şi căutau copiii pe străzi, fiind convinsă că organizatorii şi-au ţinut copiii în siguranţă. Altă parte din mesaj a urmărit să inhibeze psihologic iniţiativele provocatorilor, dându-le de înţeles că nu vom mai tolera agresiunea. Cred că foarte multă lume mi-a perceput corect mesajul. Şi n-a fost iniţiativă cuiva, ci a mea. E mai justificat să fii drastic în mesaje, pentru a preîntâmpina violenţele în masă, decât să le permiţi şi apoi să fii nevoit să apelezi la acţiuni de calmare a spiritelor.

– Dacă, în 2009, aţi fi devenit preşedinte al RM, în ce măsură credeţi că aţi fi avut putere de decizie în faţa dlui Voronin?
– Atunci, scopul actualilor guvernanţi era să nu-i admită pe comunişti la putere. Şi presiunea asupra unor partide a fost destul de majoră. Din partea cui, nu vreau să spun. Aşa că nu conta dacă eram eu sau altcineva. De m-ar fi ales, aveam să contez pe o echipă de profesionişti, şi nu pe interese partinice. De aceea nici nu sunt membru de partid. Şi opinia dvs. despre dl Voronin este cam greşită. Am auzit şi de la actuali guvernanţi că un politician mai statalist decât Voronin nu există în RM. De aceea mulţi dintre actualii încearcă să-l copieze.

„Sunt convinsă că se va găsi candidatul acceptat de toţi”

– În această toamnă, se aşteaptă să avem preşedinte. PLDM şi PCRM ar putea să coalizeze în acest sens, precum se zvoneşte?
– Important este ca partidele să înţealegă doleanţele cetăţenilor: criză trebuie soluţionată în interesul statului, nu al unor ambiţii. Şi liderul PCRM îşi doreşte un consens în această privinţă. De aceea, trebuie să se aşeze cu toţii la masă şi să găsească o soluţie. Nu avem nevoie de anticipate.

– Dacă ar depinde de dvs., l-aţi vota pe Filat preşedinte? Dar pe Lupu?
– Ceea ce îmi propuneţi se numeşte dilemă falsă. Vorbiţi despre doi candidaţi, dar eu ştiu că ei pot fi mult mai mulţi. Poate că ajungem la compromis şi alegem o persoană din afara cadrului politic parlamentar, care să scoată tensiunea şi rivalitatea cronică dintre partide. Să vedem cum se va aranja contextul politic…

– De aproape doi ani, se tot caută acel candidat, dar nicicum nu se găseşte. Cine ar putea fi el?
– Eu sunt convinsă că se va găsi. Nu cred că e cazul să dau nume. Nefiind membru de partid, n-ar fi corect din partea mea să influenţez politicul şi să-mi spun opţiunea.

„Dl Voronin a pus cărţile pe masă”

– Poate e cazul să vă felicit pe dvs., după ce Voronin a declarat că numai Grecianîi poate fi candidatul PCRM?
– Nu ştiu, nu cred că lucrul acesta e bătut în cuie. Ar fi mai multe de spus şi se vor spune la momentul oportun. Dar declaraţia dlui Voronin respectă logica evoluţiilor politice din ultimii ani. În primul rând, candidatura mea, înaintată în 2009, nu a fost retrasă. În al doilea rând, PCRM nu-şi declină responsabilitatea pentru procesele politice din ţară şi a dat de înţeles că rămâne a fi un actor politic important, care va participa la alegerea şefului statului. În al treilea rând, prin declaraţia dlui Voronin, PCRM a preluat iniţiativa de a relua negocierile. El a arătat că există şansele identificării unui compromis, a pus cărţile pe masă şi invită la dialog. Urmează să vedem cum ne vor răspunde colegii din parlament.

– Dacă veţi ajunge preşedinte, veţi demite guvernul Filat?
– Poate că cineva aşteaptă o asemenea soluţie, dar eu privesc lucrurile altfel. Dacă te-ai apucat de ceva, trebuie să-ţi faci datoria până la capăt. Soluţia e alta: numai cei care au capacitate să muncească pentru ţară, s-o facă.

„Nu vă spun ce-o să se întâmple, din principiu…”

– Cu un alt cabinet de miniştri, Filat ar lucra mai bine?
– Poate că ar fi ceva, de n-ar fi legat de angajamente de partid. Eu mai înţeleg când miniştrii nu se consultă cu premierul, ci cu şeful de partid. Dar nu accept când ei nu-i dau ascultare premierului. Totul trebuie să aibă o limită, iar guvernarea actuală a depăşit limitele.

– În ultimul timp, se tot spune că PCRM se divizează în tabăra lui Dodon şi cea a lui Tkaciuk. Este posibilă o ruptură în partid în timpul apropiat?
– Eu v-am spus că nu sunt membru de partid. Iar Igor Dodon a declarat că nu are de gând să iasă din PCRM. Discuţii, opinii diferite tot timpul au fost în fracţiunea noastră, dar conflicte n-am prea văzut.

– Şi, totuşi, care e pronosticul dvs. pentru toamna politică 2011?
– Nu vă spun. Din principiu nu vă spun, fiindcă asta nu ar mai schimba nimic. Ce se va întâmpla, veţi vedea. O să fie interesant.

„La noi, fiecare dărâmă construcţia predecesorilor săi”

– Ce credeţi că am însuşit în cei 20 de ani de independenţă?
– Sunt economist de formaţie şi, dacă mă refer la aspectele ce ţin de politica economica a RM, în primii ani, ţara a pierdut tempouri importante de dezvoltare din cauza corupţiei, a economiei tenebre şi a lipsei de competenţă în plan de gestionare a finanţelor. La noi încă nu a dispărut o practica foarte vicioasă. Guvernările care se succed se ambiţionează să-şi rescrie întreg programul de guvernare şi, pe motive politice, se dezic de cursul economic al predecesorilor, ceea ce duce la compromiterea dezvoltării continue a statului. La noi nu se pune cărămidă peste cărămidă, pentru a se obţine un edificiu comun, ci fiecare preferă să dărâme construcţia precedentă pentru a înălţa ceva nou.

„PCRM nu-i partidul comunist..”

– Am să mă întorc la un lucru pe care nu-l pot înţelege şi basta. Cum puteţi fi împăcată sufleteşte, totuşi, lucrând pentru comunişti, de la care au pătimit părinţii dvs.? Crimele comunismului ne arată că bolşevicii lui Lenin erau aceiaşi golani fără inimă, care v-au trădat părinţii!
– De ce legăm PCRM de PCUS? Nu-i „partidul comunist”, dar „partidul comuniştilor”. Nu poţi judeca pe cineva pentru păcatele altora. Nu e corect şi nu e creştinetşte. Oricum nu mai schimbăm nimic din trecut. La ce ne ajută condamnarea şi ura asta?

– Scăpăm de ruşine, dnă Grecianâi, ne reabilităm părinţii şi demnitatea. Eu nu văd deosebire între o grupare criminală şi una a criminalilor, dacă ambele slujesc aceluiaşi monstru. Şi nu e creştineşte oare să condamni un regim sângeros, care a omorât creştinii ca pe muşte?
– Trecutul condamnabil a fost condamnat. Să privim limpede prezentul. PCRM e un partid de stânga, de orientare socială, care a demonstrat că poate asigura o stabilitate pentru RM şi o dezvoltare economică…

Răspunsul Zinaidei Grecianîi la întrebarea predecesorului său, Vasile Tarlev: „Cunoaşteţi despre faptul că guvernul condus de dvs. s-a implicat în treburile interne a unei organizaţii neguvernamentale, Asociaţia Naţională a Producătorilor din Moldova, pe care a distrus-o? Dacă da, de ce s-a procedat astfel?”

– Guvernul pe care l-am condus s-a ocupat de lucruri majore de dezvoltare a economiei şi nu-mi închipui că avea timp şi dorinţă să se implice în treburile unui ONG. Preocupările guvernului nostru au fost cu totul altele. Din câte cunosc, în organizaţia respectivă, la iniţiativa membrilor săi, a fost schimbată conducerea, ceea ce nu înseamnă distrugere. 

Întrebarea Zinaidei Grecianîi pentru succesorul său, Vlad Filat:

„Ce trage, pentru dvs., mai greu la cântarul autoaprecierii: politica declaraţiilor şi a împrumuturilor de milioane, sau continuarea unui curs economic mai puţin bombastic, mai puţin aplaudat de finanţatorii internaţionali, mai cu puţine efecte de imagine, dar mai cruţător pentru oameni şi pentru securitatea economică a RM?”