Dincolo de ce a insemnat efortul rusilor de a lua fata lumii cu un spectacol grandios de sunet si lumina, „Eurovision”-ul de anul acesta ne-a mai aratat o data ca nu poate fi un concurs bazat exclusiv pe criterii de valoare, ci mai curand o noua dovada a legaturilor si afinitatilor care exista intre diversele popoare ce traiesc inlauntrul batranului nostru continent.
Cu exceptia „basmului” norvegianului Alexander Rybak, catre care s-au indreptat majoritatea optiunilor, melodiile au primit mai curand cate un vot interesat, acordat prin reciprocitate fie intre tarile nordice, fie intre cele care alcatuiau altadata Iugoslavia, fie intre fostele republici din defuncta URSS. Ori primit de la cetatenii risipiti in numar foarte mare prin tarile bogate, cum este, in special, cazul Turciei.
Nu mai constituie o surpriza ca ritmata melodie a romancei Elena Gheorghe nu s-a aflat printre favoritele europenilor, cum nu ne mai surprinde nici faptul ca Italia, tara cu muzica fara egal, nu mai participa la o competitie al carui rezultat se stabileste in spiritul celebrei papusi ruse matrioska.
Daca este sa gasim, totusi, un motiv de multumire, atunci acela nu poate fi decat legat de faptul ca am primit, prin acest referendum sui-generis, 12 puncte de la fratii nostri din Moldova. La fel de satisfacuti suntem si de acordarea de catre romani a celor 12 puncte melodiei lui Nelly Ciobanu, in aceeasi masura de fireasca, aratand ca sangele apa nu se face, ca hora moldoveneasca este de fapt tot una cu hora romaneasca, fiind insasi Hora Unirii. In ciuda decidentilor vremelnici de la Chisinau, moldovenii au aratat dreapta lor apropiere de romani. Acestia, la randu-le, le-au intors frateasca afectiune in vazul intregii lumi.
Quod erat demonstrandum, adica ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat!
Gelu Viziteu,
Vaslui
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
