Actualitate

I-ai spus unui gras că e gras? Riști închisoare de la 6 luni la 3 ani. Senatul a votat un proiect de lege anti-discriminare. Doar AUR s-a opus

Luni, 22 martie, Senatul a adoptat proiectul de lege 33/2021, care urmărește modificarea art.369 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.

Actul normativ prevede modificarea articolului 369 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal, în sensul în care se pedepsește cu închisoarea nu doar incitarea la „violență, ură sau discriminare” împotriva unei persoane sau a unei categorii de persoane, nu doar împotriva unui grup, așa cum era până acum.

Ministerul Justiției a introdus, însă, un amendament care menționează motivele ce pot constitui discriminare. Între acestea se numără etnia, rasa, dar și „orientarea sexuală” sau „genul”. Mai mult, cineva poate fi trimis la închisoare dacă se consideră că a discriminat o persoană sau o categorie „pentru alte criterii de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte”. Această discriminare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Amendamentul poate fi consultat aici.

Proiectul de lege a trecut cu votul tuturor partidelor, cu excepția AUR (112 – 13). Senatorul Sorin Lavric a explicat, în intervenția sa, de ce grupul AUR nu va vota așa ceva.

„Grupul senatorilor AUR va vota împotriva acestui proiect de lege pentru că amendamentul care a fost propus de Ministerul Justiției și este sprijinit de colegii noștri de la USR, este expresia crasă a corectitudinii politice, despre asta este vorba.

Acceptând acest amendament, doamna Scântei, acceptați dogmele egalitariste. Ori dogma egalitaristă înseamnă prăbușirea ierarhiei valorice din Europa.

Tocmai de aceea, AUR nu va vota acest proiect de lege.

Nu avem nimic împotriva discriminării, dar- atunci când enumerați în amendament- care sunt acele categorii care sunt susceptibile de a fi discrimitate, vorbiți de gen, orientare sexuală și mai jos, grav, trăsături umane care pot fi considerate cauze de inferioritate.

Spuneți-mi, doamna Scântei, dacă eu îi atrag atenția unui domn că este gras, asta înseamnă incitare la ură? Dacă unui cocoșat îi spun că e cocoșat, asta înseamnă instigare și discursul urii? Acolo se va ajunge.

Vocabularul nostru va fi epurat în așa fel încât nu vom mai putea să indicăm nicio trăsătură negativă a unui om, pentru că va fi considerate instigare la ură și discriminare.

De aceea AUR nu va vota”, a spus Sorin Lavric.

La rândul său, senatorul Claudiu Târziu a spus că prin acest proiect de lege s-a introdus „conceptul progresist al genului” în Codul Penal.

„Conceptul progresist al „genului” a fost votat astăzi în Senat de toate partidele, cu excepția Alianței pentru Unirea Românilor, pentru a fi introdus în Codul Penal. În cadrul articolului 369, care prevede sancțiunile aplicabile în cazul „incitării la ură, violență sau discriminare”.
Genul sau identitatea de gen reprezintă o noțiune extrem de controversată, un instrument și pretext al stîngii radicale, conform căruia o persoană se poate identifica, oricînd și chiar simultan, cu unul sau mai multe „genuri” (închipuite), diferite de sexul biologic și natural.
Senatorii Alianței pentru Unirea Românilor au votat împotriva acestei modificări legislative, întrucît considerăm că astfel de concepte inventate pentru a servi agendei neomarxiste nu au ce căuta în legislația noastră”, a explicat co-președintele AUR.

Legea transpune art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/913/JAl a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme si expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 328 din 6 decembrie 2008, a explicat Guvernul.

Proiectul va merge spre dezbaterea Camerei Deputaților.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *