Timpul Local

Iarăşi sărăcie programată?

Cunoaştem că regimul totalitar sovietic a terorizat şi a sărăcit popoarele cotropite cu scopul de a le exploata şi a le supune. Dar şi mai mult au simţit aceasta părinţii şi buneii noştri, mulţi dintre care au fost împuşcaţi ori deportaţi în stepele Kazahstanului şi în Siberii de gheaţă, iar cei care au rămas au fost înrobiţi pe viaţă în colhozurile comuniste.

Dar a venit Ziua Independenţei şi se părea că Basarabia noastră a scăpat pentru totdeauna de teroare şi sărăcie, că, devenind liberă, va porni o nouă viaţă. Unii dintre noi vedeau viitorul Basarabiei în reunirea cu Patria-mamă – România, alţii – în construirea unui stat independent faţă de Rusia. Aşa gândeau majoritatea care au pornit Mişcarea de eliberare naţională. Ne unea un scop comun – să fim liberi şi să ne îmbunătăţim nivelul de trai. Conştientizam riscul, căci pericolul putea să vină în orice moment de la Moscova, dar nu doream să ne oprim. Una dintre lozincile scandate mereu cu entuziasm la mitingurile noastre de atunci era: „Libertate ne dorim! Ori învingem, ori murim!”.

Eram plini de entuziasm şi speranţe. Voiam să ne identificăm ca parte componentă a naţiunii române, voiam să scăpăm de sărăcie… Un alt pericol pentru Mişcarea noastră a fost agresiunea Rusiei în primăvara anului 1992 la Nistru. Independenţa Basarabiei, obţinută cu atâta greu, era în pericol. În apărarea ei s-au ridicat voluntarii şi poliţiştii. A fost nespus de greu – dormeam în tranşee ude, în frig şi de multe ori flămânzi. La început, aproape fără arme.

Acolo, la Nistru, am trecut prin grele încercări: în timpul luptelor, din faţă împuşcau ruşii, din spate – foştii kaghebişti ai regimului comunist infiltraţi printre noi. Erau lichidaţi cei mai activi participanţi ai Mişcării de eliberare naţională…

În urma acelui război, am pierdut Transnistria, unde era concentrată aproape toată industria noastră. Adică am devenit şi mai săraci… Dar care a fost recunoştinţa guvernului de atunci pentru apărătorii Independenţei? Li s-au acordat nişte înlesniri, pe care guvernul comunist le-a redus la minimum. Vă amintiţi de batjocura lui Tarlev: „Eu nu v-am trimis la Nistru!”?

Spre marea ei ruşine, Alianţa actualei guvernări n-a anulat acele reduceri la înlesniri făcute de regimul Voronin! Doi ani la rând, prim-ministrul Vlad Filat ne onorează cu prezenţa la mitingul de comemorare, în luna martie, şi de fiecare dată promite că înlesnirile vor fi restabilite, dar promisiunile rămân deşarte… Promisiuni goale au fost şi cele despre indemnizaţiile unice acordate celor care au scrisori de garanţie pentru finalizarea construcţiei caselor de locuit…

Vrei, nu vrei, tragi o singură concluzie: doar din ură poate veni o asemenea atitudine neglijentă faţă de (voluntarii) apărătorii Republicii Moldova. Repet: în urma acelui război, am devenit şi mai săraci. Dar a rămas vie Mişcarea de eliberare naţională. Ne-am implicat activ în alegerile parlamentare care au urmat. Apăruseră multe partide pseudodemocratice, altele aflate chiar sub tutela Moscovei. Partidul Democrat Agrar din Moldova, de exemplu, era alcătuit din nomenclatura comunisto-colhoznică antinaţională, plin de hoţi.

Frontul Popular (ulterior – PPCD) era condus de nişte trădători ca Iu. Roşca, care aveau drept scop înăbuşirea Mişcării de eliberare naţională. Mulţi dintre compatrioţii noştri s-au dezamăgit şi au plecat la lucru peste hotare, iar populaţia rămasă a devenit şi mai săracă, ca apoi, disperată, să aducă comuniştii la putere. Au existat şi alte motive care au scos în frunte PCRM-ul, dar principalul a fost nivelul extrem de scăzut al vieţii. Au urmat opt ani de deznaţionalizare în care comuniştii furau, iar mulţimea ducea o viaţă mizerabilă… Doar o mică parte din liderii Mişcării naţionale au menţinut spiritul de luptă. Lor li s-a alipit noua generaţie de tineri cu dorinţa de integrare în Europa. Acest val s-a încununat cu Revoluţia tinerilor din 7 aprilie 2009, care a adus la putere Alianţa pentru Integrare Europeană.

La început, am răsuflat uşuraţi, cu gândul că vom merge spre ţările civilizate, că vom scăpa de sărăcie, dar nu… Două partide din Alianţă, PLDM şi PD, încearcă să menţină sărăcia programată de comunişti. Este vizibilă lipsa lor de dorinţă de a lupta cu economia tenebră, cu corupţia din justiţie, poliţie, cu monopolul importurilor etc., etc. Odată cu stârpirea acestora, ar veni în bugetul de stat miliarde de lei, de unde s-ar putea mări salariile, pensiile, subvenţiile şi înlesnirile. Dar rezultatele experimentului din alegerile trecute cu populaţia săracă a arătat clar că nu se mai doreşte creşterea bunăstării oamenilor, pentru că, ridicând nivelul de trai, ar fi imposibilă manipularea alegătorilor la scrutin. Poate acesta-i motivul adevărat al menţinerii sărăciei programate de comunişti? Menţinerea sărăciei ar face posibilă revenirea comuniştilor la putere. Ce-i de făcut, dacă noi nu vrem să rămânem în sărăcie, dar nici pe comunişti nu-i dorim?

Până vom găsi răspunsul adecvat, hai să-i îndemnăm pe domnii din PLDM şi PD să coboare din palatele lor luxoase pe pământ şi să-şi îndeplinească promisiunile făcute alegătorilor. Priviţi ce se întâmplă în unele ţări din Africa, revoltele din Grecia sau din Anglia şi faceţi concluziile cuvenite. S-ar putea întâmpla ca, într-o bună zi, să rămâneţi fără de putere, dar şi fără de bogăţiile despre care nimeni nu ştie dacă le-aţi obţinut în mod legitim. Cred că tineretul ar putea să organizeze un alt 7 aprilie…

Ion Teleman,
satul Iurceni, raionul Nisporeni

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *