Idioții utili germani ai lui Putin – POLITICO

Germania nu este străină de faptul de a se afla pe partea greșită a istoriei.

De aceea, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Berlinul și-a petrecut ultimii 16 ani cu picioarele bine înfipte pe partea greșită a discuțiilor cu privire la modul de a gestiona Rusia.

Mai puțin previzibilă a fost viteza cu care Germania și-a abandonat atitudinea față de Moscova, în ultimele săptămâni, oprind proiectul controversat al conductei Nord Stream 2, trimițând arme în Ucraina, îmbrățișând sancțiunile împotriva Rusiei și chiar anunțând că va începe să pompeze sume substanțiale în propria sa armată.

Cu alte cuvinte, a fost de acord, aproape peste noapte, să facă tot ceea ce SUA și alți aliați o îndemnaseră să facă de ani buni. Berlinul a creat chiar și un motto bun de hashtag, pentru această schimbare: Zeitenwende, adică zorii unei noi ere.

Câteva săptămâni mai târziu, a devenit clar că ceea ce liderii germani încearcă cu adevărat să spună este: „Hai să mergem mai departe”.

Din acest punct de vedere, germanii au avut cam la fel de mult noroc ca armata rusă în Ucraina. Asta pentru că Germania nu doar că l-a „judecat greșit pe Putin”, așa cum a declarat săptămâna trecută consilierul de lung parcurs al Angelei Merkel pentru politică externă, Christoph Heusgen, noul președinte al Conferinței de Securitate de la München.

Insistența încăpățânată a Germaniei de a se angaja în acel tip de relație cu liderul rus în ciuda agresiunii sale susținute (un catalog întreg de fapte, de la invazia Georgiei la asasinarea inamicilor din străinătate și crime de război în Siria) a fost doar o gafă catastrofală, una care îi va asigura lui Merkel un loc în panteonul naivității politice, alături de Neville Chamberlain.

Încet, dar sigur, germanii au început să înțeleagă faptul că abordarea cu mănuși, folosită de Merkel față de Rusia – care a atins apogeul odată cu decizia din 2015 de a da undă verde conductei Nord Stream 2, în ciuda anexării Crimeei de către Rusia și a rolului său în războiul separatist din estul Ucrainei — nu doar i-a deschis ușa lui Putin să meargă mai departe, ci l-a încurajat efectiv să facă acest lucru.

Invadarea Ucrainei de către Rusia nu este, totuși, doar o repudiere a cancelariei lui Merkel, ci a unei întregi generații de politicieni germani, din tot spectrul, orbiți de nostalgia pentru Ostpolitik și Wandel durch Handel, politicile de destindere din anii 1970 susținute de cancelarul Willy Brandt, care, potrivit legendei germane, au dus la sfârșitul Războiului Rece.

Responsabilitatea colectivă a Germaniei este motivul pentru care întoarcerea paginii este mai ușor de spus decât de făcut. Nu există nicio figură asemănătoare lui Churchill în politica germană, care să fi avertizat ani în șir cu privire la pericolele de a avea încrederere în Putin. În timp ce lui Merkel îi revine cea mai mare parte a vinei pentru că a căzut în capcana liderului rus, adevărul este că întreaga clasă politică a Germaniei este vinovată.

În calitate de ministru de finanțe și vicecancelar al lui Merkel, actualul cancelar, Olaf Scholz, ai cărui social-democrați au fost forța motrice din spatele conductelor Nord Stream, a susținut ideea că cea mai bună modalitate de a trata cu Putin este „dialogul” neîncetat.

Jens Plötner, în prezent consilierul pentru securitate națională al lui Scholz, a fost unul dintre principalii arhitecți ai acestei politici, în anii săi de înalt diplomat în Ministerul de Externe al Germaniei, unde a fost șef de cabinet al ministrului de externe de atunci, Frank-Walter Steinmeier (social-democrat) care este acum președinte german) și cel mai recent ca director politic al ministerului. Chiar și după ce Putin a strâns zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina, în decembrie, Plötner l-a sfătuit pe Scholz să se țină de Nord Stream 2 și să repete public ficțiunea că este puțin mai mult decât un „proiect comercial”.

Bătrânul șef al lui Plötner, Steinmeier, care a acuzat NATO, în 2016, de „zdrăngănit de sabie și război” pentru că organizase un exercițiu militar pe flancul estic al alianței, a susținut aproape până când au fost trase primele focuri asupra ucrainenilor că Germania ar trebui să folosească energia ca o modalitate de a construi punți cu Rusia.

În aceste zile, Steinmeier, care în calitate de președinte trebuie să servească drept autoritate morală a Germaniei, se ocupă de organizarea concertelor de „libertate și pace” cu muzicieni ruși și ucraineni. (Unul dintre evenimente a avut loc la începutul lunii martie la Dresda, când ploua cu bombe asupra Harkivului, al doilea oraș al Ucrainei.)

În weekend, Andrij Melnik, ambasadorul Ucrainei în Germania, a declarat că va boicota cel mai recent eveniment al lui Steinmeier, spunând că ucrainenii nu au timp pentru „marea cultură rusă”, în timp ce Moscova ucide civili nevinovați.

Deși mai puțin răspunzătoare decât creștin-democrații lui Merkel sau decât social-democrații, pentru politicile care au condus la invadarea Ucrainei de către Putin, partidele mai mici din coaliția de guvernare a Germaniei – liberalii Liber Democrați și Verzii – nu s-au acoperit tocmai de glorie.

În timp ce Verzii s-au opus Nord Stream 2, au făcut-o atât din motive ecologiste, cât și din solidaritate cu Ucraina. Mai semnificativă a fost opoziția lor fermă față de livrările de arme către Kiev, care s-au schimbat abia după ce au început luptele.

Democrații Liberi au fost împărțiți cu privire la ce să facă în legătură cu Nord Stream 2, mulți din partid, inclusiv liderul adjunct al partidului, Wolfgang Kubicki, susținând mai mult angajament cu Rusia. Potrivit lui Melnik, liderul partidului, Christian Lindner, care este și ministrul de finanțe al Germaniei, i-a spus în ziua în care a început războiul că nu va avea rost ca Berlinul să trimită arme în Ucraina sau să excludă Rusia din SWIFT, sistemul internațional de plăți, deoarece țara lui „are doar câteva ore” de suveranitate.

Scepticismul față de perspectivele Ucrainei, ca să nu mai vorbim de îngrijorarea cu privire la consecințele de a fi prea dur cu Rusia, a fost împărtășit de mulți din principalul partid de opoziție, Uninea Creștin-Democrată (CDU). Cu doar câteva săptămâni înainte de invadarea Rusiei, liderul CDU, Friedrich Merz, a avertizat că suspendarea Rusiei din SWIFT ar putea declanșa o „bombă atomică pe piețele de capital”.

„Ne-am înșelat cu toții”
După ce au greșit la fiecare pas cu privire la Rusia și Putin, politicienii germani au recurs la refrenul: „Cine a știut?”

„M-am înșelat, ne-am înșelat cu toții”, a declarat Wolfgang Schäuble, eminenta cenușie a politicii germane și vechi ministru de finanțe al CDU, pentru Welt am Sonntag, în weekend.

Ceea ce Schäuble și colegii săi omit, totuși, este că aliații Germaniei o avertizaseră de ani buni că îl subestimează pe Putin. Când se confruntă cu această realitate, germanii nu prea știu cum să reacționeze.

După ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a reamintit parlamentarilor germani, într-un discurs în Bundestag, în această lună, că afacerile pe care Germania le-a făcut cu Rusia au ajutat la finanțarea războiului împotriva țării sale și i-a atacat pentru că au adus omagii „lipsite de valoare” Holocaustului, ei l-au ovaționat în picioare. Apoi s-au întors prompt la treburile lor obișnuite, care au inclus și urări de La mulți ani pentru doi parlamentari.

În timpul Războiului Rece, termenul de „idiot util” a devenit o etichetă pentru moderații din Occident, care au căzut victime argumentelor credule ale comuniștilor.

De la dreptul de veto al Germaniei asupra aderării la NATO a Ucrainei și Georgiei, în 2008, la încheierea acordurilor pentru gaz cu Moscova, și până la opoziția lor de a trimite arme Kievului, liderii țării au servit drept idioții utili ai lui Putin.

În tot acest timp, așa-zișii Russlandversteher, fercheșii simpatizanți ruși, care populează sistemul politic al țării, au respins criticile la adresa lor, insistând că știau ei mai bine, în timp ce râdeau (literal) în fața Washingtonului.

Nimeni nu mai râde.

Chiar dacă aliații salută Zeitenwende din Berlin, ei nu se lasă păcăliți de conversia ei vulpească.

Ucraina, care a fost jefuită de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, până la sfârșitul căruia pierduse mai mult de 15% din populație, cu siguranță nu va ierta și nu va uita.

Nici Germania nu va avea nicio credibilitate reală în cadrul alianței transatlantice (indiferent câte miliarde s-ar angaja să cheltuiască pentru apărare) până când nu își va face o socoteală sinceră cu istoria anilor Merkel-Putin.

După cum Germania știe prea bine, chiar dacă, un timp, te poți ascunde de istorie, totuși nu există nicio scăpare.