IDIS: Premieră istorică pe piaţa monetară
La această concluzie au ajuns experţii IDIS „Viitorul”, care au lansat astăzi cea de-a 20-a ediţie a „Monitorului Economic”.
În opinia economistei Corina Gaibu, cota acceptabilă a masei monetare nu e însă condiţie suficientă pentru creşterea economică: „Sectorul real slăbit impune sectorul bancar să sterilizeze benevol lichidităţile excesive. Până la urmă, stirilizarea efectuată de Banca Naţională a Moldovei nu este nimic altceva decât plata pentru lichidităţile nevalorificate de către economia reală”.
În acelaşi timp, Corina Gaidu califică evoluţia cursului valutar ca fiind contrar intereselor economice naţionale: „Dacă în perioada de iarnă am asistat la deprecierea masivă a leului, atunci în vară asistăm la aprecierea lui. Or, cursul redus în perioada de vară defavorizează exportatorii de fructe şi legume sau producţie agricolă”. De asemenea, expertul subliniază că în perioada de iarnă cursul mare este în favoarea importatorilor de produse energetice, în special gaz natural, ceea ce defavorizează consumatorii de combustibil. Gaidu sugerează, în acest sens, ca autoritatea monetară să se preocupe mai temeinic de inversarea acestui fenomen.
În ceea ce priveşte volumul creditării, experţii IDIS subliniază că acesta a crescut în 2010 faţă de anul trecut cu circa un miliard de lei. În acelaşi timp, s-a constatat că mai are de parcurs o treime din drum pentru a atinge nivelul anului 2008.
La capitolul finanţe publice, economistul Viorel Dandara a explicat că TVA-ul rămâne în continuare principala sursă de venit la bugetul de stat. Potrivit lui, creşterea ponderii sumei accizelor cu 0,8% în totalul veniturilor la buget în anul 2010, comparativ cu anul precedent este nesemnificativă, faţă de efectele sociale care au provocat majorarea preţurilor la unele mărfuri şi servicii. Dandara recomandă eficientizarea Serviciului Vamal şi cel Fiscal pentru depistarea cazurilor de evaziune fiscală a agenţilor economici.
Timpul.md