În memoria academicianului Silviu Berejan
La eveniment au participat preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Mihai Cimpoi; preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca; viceprimarul Chişinăului Nistor Grozavu; directorul Institutului de Filologie Vasile Bahnaru; discipolul savantului, doctorul în filologie, ziaristul Constantin Tănase; ministrul Educaţiei, Leonid Bujor ş.a. Ei au evocat personalitatea savantului care a contribuit enorm la restabilirea adevărului ştiinţific şi istoric despre limba noastră cea română.
În discursul său, Constantin Tănase a menţionat că Silviu Berejan a fost un luptător adevărat. „A fost un om de mare curaj ştiinţific, convingând comunitatea academică de faptul că noi vorbim limba română. Sub aripa lui ocrotitoare noi, discipolii săi, ne simţeam protejaţi. Savantul, dascălul şi omul Silviu Berejan rămâne a fi un model şi pentru cei care vor veni după noi”, a spus publicistul.
Academicianul Mihai Cimpoi l-a caracterizat pe Silviu Berejan ca pe o personalitate de excepţie. „Acolo unde apărea el, atmosfera se încălzea, se lumina. A dat dovadă de eroism în cultură, ceea ce ne aduce aminte de eroismul cultural al polonezilor”, a remarcat Mihai Cimpoi. El a mulţumit Academiei Române pentru contribuţie la instalarea acestei plăci comemorative.
„Prin tot ceea ce a făcut, Silviu Berejan a fost o personalitate demnă de urmat, un luptător neînfricat pentru valorile naţionale, care, în condiţii vitrege, a optat pentru revenirea la limba română şi la grafia latină. Pentru aceasta trebuie să-i aducem omagiul care i se cuvine”, a spus viceprimarul Nistor Grozavu.
Născut în 1927, eminentul savant filolog Silviu Berejan s-a stins din viaţă la 10 noiembrie 2007.
Placa comemorativă a fost sfinţită de un sobor de preoţi de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”.