Actualitate

În R. Moldova sunt puțini PROFESIONIȘTI care ar putea să consilieze eficient COPIII-VICTIME

Chiar şi în cazul existenţi, pregătirea lor în psihologie generală este superficială pentru a lucra cu acest grup de copii, scrie IPN.

Audierile minorilor sunt efectuate, de regulă, de specialişti, absolvenţi ai facultăţilor de Psihologie, spune Daniela Sâmboteanu, directorul centrului naţional de prevenire a abuzului faţă de copii. Pregătirea acestor specialişti este universală, însă lucrul cu acest grup de copii presupune o abordare specifică. „Este absolut necesar ca aceşti specialişti să posede o instruire şi tactică specială, ei ar trebui instruiţi sub alt aspect”, spune Daniela Sâmboteanu.

De cele mai multe ori, copiii abuzaţi sexual, verbal sau supuşi altui tip de violenţă, sunt timizi şi se sinchisesc să-şi spună povestea. Mai grav este că de multe ori aceşti copii nu sunt crezuţi în declaraţiile lor. Drept rezultat, multe cazuri se clasează din lipsă de probe.

Crearea spaţiilor speciale de audiere a copiilor pe lângă cele şase procuraturi raionale este un fapt plauzibil, spune Daniela Sâmboteanu. „Aceste spaţii sunt imperativ necesare pentru derularea unui proces în care au fost afectate drepturile unui copil”.

Potrivit datelor statistice ale procuraturii generale, de la începutul acestui an au fost comise peste 400 de infracţiuni în privinţa copiilor, dintre care circa 80 cu caracter sexual, iar in altele 50 copiii sunt victime ale violenţei în familie. 

TIMPUL.MD via IPN.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *