Ceea ce ne lipsește, în primul rând, este respectul față de propriul nostru trecut. Noi ne mândrim numai cu vinurile, fiindcă altceva nu știm că avem sau am avut. O amnezie totală ne-a lovit pe toți: nu știm cine și când ne-a rupt neamul în două, cine ne-a deportat, cine ne-a organizat foamea din 1946-47, cine ne-a băgat în colhozuri, cine ne-a rusificat și ne-a schilodit ființa națională. Nu știm, de asemenea, care au fost personalitățile ce au făurit istoria noastră. Suntem un popor de ivani fără țară.
Despre aceasta scriu în pag.7, al numărului de azi. Săptămâna trecută, colega noastră Ana Gherciu a scris un material interesant intitulat „În căutarea… istoriei Basarabiei de Alexandru Boldur”. Puțini știu cine este Alexandru Boldur. Probabil, și mai puțini știu cine este Pamfil Șeicaru, care este citat de autoare cu următoarea opinie pentru ilustrul nostru istoric Boldur: „Basarabean ca și Hasdeu, ca și Stere, istoricul a știut să domine orice pasiune subiectivă, să păstreze seninătatea obiectivă, izbutind să dea o istorie a Basarabiei, fiecare pagină fiind gravată pe plăci de aramă ca niciun cuvânt să nu poată fi clintit”.
După declararea Independenței, fericiți că am obținut „limba și alfabetul”, noi, moldovenii, am crezut că nu mai avem nimic de recuperat și, în loc să ne punem pe treabă, ne-am pus pe tânjală. Noi n-am înțeles că „limba și alfabetul” ne trebuie nu pentru a le cânta la sărbători, ci pentru a citi, a citi foarte mult, a citi ceea ce nu a reușit nici tata… N-am înțeles că am ieșit din URSS mutilați spiritual, cu o limbă stricată, cu uriașe goluri în cunoștințele despre istoria și cultura noastră. N-am înțeles că lupta pentru un viitor onorabil și o viață prosperă se dă nu la mesele pline, nu în beciuri și în baruri, ci în școli, licee, universități, biblioteci. N-am înțeles că ușa Viitorului nu se deschide în fața celor care nu-și cunosc și nu-și respectă Trecutul.
Să revenim la personalitatea istoricului Alexandru Boldur. Noi vă putem propune bibliografia ca să vă convingeți ce operă istorică vastă și de aleasă ținută științifică a creat acest pământean al nostru, născut la Chișinău, la Muncești. Unele lucrări ale lui Boldur merită să fie incluse pentru lectură obligatorie în licee și universități. Ce știm noi însă despre el, despre viața lui zbuciumată în care se reflectă practic istoria Basarabiei a secolului XX. (S-a născut pe 23 februarie 1886 la Chişinău, a decedat pe 18 octombrie 1982 la Bucureşti, a scris peste 100 de lucrări).
Am aflat cu bucurie (dar și cu rușine, căci nu știam) că unica fiică a marelui istoric, doamna Nina Boldur, e în viață și trăiește la București. Cine știe despre aceasta? Istoricii Petrencu, Colesnic și alți câțiva… Mânat de niște remușcări, dar și de curiozitatea profesională, am mers la București. Distinsa doamnă Nina Boldur m-a primit în modestul ei apartament din Drumul Taberei, chiar în biroul marelui istoric. „Aceasta e camera de lucru a tatei”, mi-a spus ea. Biroul păstra atmosfera zilelor când bătrânul istoric lucra aici zi și noapte (a decedat la 96 de ani): rafturi cu cărți îngălbenite, pe masa de lucru două mașini de dactilografiat vechi, ochelarii istoricului.
Nina Boldur are 88 de ani și e de o tinerețe mintală și spirituală greu de imaginat. Și-a păstrat nealterată memoria. E o interlocutoare
admirabilă. Am invitat-o la niște prieteni basarabeni unde am luat masa împreună, ocazie cu care am realizat un interviu pe care-l vom
publica în TIMPUL.
P.S. Știind că nu are pe nimeni și trăiește singură, am întrebat-o, printre altele, cu cine se mai întreține. Răspunsul a fost memorabil:
„Am o prietenă, tot basarabeancă, ea e mai mare ca mine, dar e mai dinamică ca mine, nu stă locului toată ziua…”.
Închei aceste notițe fără să formulez vreo concluzie specială. Mai este cazul?
