Președinta PAS, Maia Sandu, declară, pentru Radio France International: „Atunci când vom putea aduce o anumită bunăstare în societate și o funcționare corectă a statului, vom putea pune în discuție și teme mai mari care țin de orientarea geopolitică”.
Cu câteva luni în urmă, și liderul Partidului „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, anunțase că, în ideea înlăturării de la putere a guvernării Partidului Democrat controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc, el și colegii lui de „mișcare protestatară”, Igor Dodon și Renato Usatîi, s-au înțeles să „pună batista pe țambal” timp de doi ani în privința „orientării geopolitice”.
Prin aceste declarații atât Năstase, cât și Sandu, demonstrează că nu merită să-și asume titlul de „lideri naționali” și că nu sunt în stare să apere interesele populației Republicii Moldova și, mai ales, a majorității etnice românești din acest teritoriu. De ce este așa și nu altfel?
Parcă am mai auzit vorbe de genul acesta… în alți ani. „Nu contează limba, ci ceea ce punem pe limbă”, spunea Vasile Tarlev, prim-ministru comunist, cu vreo 15 ani în urmă. Președinta comunistă a Parlamentului, Eugenia Ostapciuc, ne spunea tuturor să nu uităm „di undi iesî gazîli”, adică cine ne dă gaz și cât de recunoscători trebuie să fim acelui cineva pentru faptul că ne dă gaz. În anii 1990, președinții de colhozuri care controlau puterea politică îi acuzau pe scriitori că „au vrut limbă și alfabet, și de-asta n-are lumea ce să mănânce”.
În fața acestor acuzații, cei vizați au fost întotdeauna incapabili să se apere și au preferat fie să tacă, fie să intre în jocul otrăvit al forțelor antinaționale (antimoldovenești, antiromânești, antieuropene și antiamericane în egală măsură) și să încerce să-și recapete simpatiile cetățenilor. Evitarea temelor „sensibile” după ce acestea fuseseră folosite de tabăra antieuropeană și prorusă pentru a întărâta populația.
„Ați vrut limbă și alfabet?” – de cândva s-a transformat în „Ați vrut integrare europeană?” de astăzi. Manipularea venită din zona partidelor proruse încearcă să-l convingă pe cetățeanul moldovean că următoarele afirmații sunt adevărate: „Liberalii (democrații) vor integrarea în Europa și din această cauză poporul o duce rău. Prin urmare, Europa ne face rău și nu trebuie aleasă”. Cetățeanul asociază starea de rău cu imaginea Europei (drapelul albastru cu stele, oficialii europeni, instituțiile europene), intervine incertitudinea, iar aceasta din urmă este speculată de partidele proruse, care implantează o imagine pozitivă despre „Uniunea Eurasiatică”: stabilitate, prețuri mici, gaz etc.
Iar „liderii” noștri care s-au speriat că dacă susțin în continuare integrarea europeană nu vor fi susținuți de cetățeni, cad în aceeași capcană în care au căzut și alte „speranțe” ale poporului, cu niște ani în urmă.
Dacă niște politicieni corupți și chiar criminali au folosit și încă mai folosesc integrarea europeană drept paravan pentru a fura în liniște, nu înseamnă că ideea europeană are o problemă, înseamnă că acești politicieni sunt problema. Puținele progrese, care s-au făcut în 2009-2014, au avut loc datorită orientării proeuropene a guvernării, iar faptul că, în 2014-2016, avem un dezastru, nu e din vina integrării europene, ci din cauza guvernanților.
Prin urmare, orice politician care vrea binele cetățenilor Republicii Moldova trebuie să susțină în continuare orientarea geopolitică prooccidentală fără să fure. E simplu. Susținerea în continuare a dezideratului proeuropean nu încurcă luptei împotriva corupției, nu obstrucționează asanarea instituțiilor publice. Din contra. Cine le-a spus politicienilor „noului val”, precum Năstase sau Sandu, marea minciună că dezicerea, fie și temporară, de integrarea europeană, este o condiție pentru a putea lupta cu corupția și cu regimul autoritar al lui Plahotniuc, în constituire? Nu cumva Dodon și Usatîi? Nu cumva au răspuns la manipularea acestora exact așa cum doreau prorușii?
Dacă însă politicienii care vor miza pe votul părții prooccidentale a societății declară că toată orientarea prooccidentală (nu doar integrarea europeană), într-un fel, nu ne mai preocupă, n-ar trebui să ne gândim la ea, nu doar că nu vor obține voturi din partea tuturor alegătorilor, indiferent de preferințele lor de spațiu civilizațional, așa cum speră. Vor pierde chiar și susținerea celor care, în alte condiții i-ar fi susținut – adică o mare parte din electoratul cumulat al partidelor care constituiau Alianța pentru Integrare Europeană cândva.
Adică se va întâmpla așa cum vor Dodon și Usatîi – de ce-ar trebui să renunțe Năstase și Sandu la a afirma orientarea geopolitică prooccidentală dacă Dodon și Usatîi nu renunță la afirmarea orientării geopolitice proruse? Rezultă că manipulând populația în privința orientării proeuropene, mințind-o că anume aceasta le-a adus sărăcie și deznădejde, prorușii îi sperie și pe liderii care ar fi trebuit să se poziționeze de partea adevăratei integrări europene, care constă din acțiuni, nu din declarații. Partidul Maiei Sandu nu se numește „Acțiune și Solidaritate”, cumva? Atunci de ce Maia Sandu se desolidarizează de cei cărora le datorează statutul de lider politic, alege inacțiunea, preferă să dea înapoi, să renunțe? Nu-și dă dumneaei seama că astfel va pierde?
Susținerea integrării europene înseamnă consecvență. Schimbarea în bine a Republicii Moldova poate veni doar din direcție occidentală. Refacerea unei guvernări prooccidentale fără partidele compromise (PDM, PL, PLDM), miza politică a acestor ani, nu poate avea loc dacă liderii politici care ar trebui să stea la baza realizării acestui obiectiv dau dovadă de inconsecvență. Unicele forțe politice care au de câștigat de pe urma unor declarații de felul celor oferite de Andrei Năstase cu câteva luni în urmă pentru Pro TV, sau de Maia Sandu cu câteva zile în urmă pentru RFI, sunt partidele proruse.
Dacă Maia Sandu va merge pe aceeași cale, ne vom întreba și peste zece ani de ce în momentul de cotitură 2016 n-am făcut decât să batem pasul pe loc. Vor încerca politologi să descifreze motivele eșecului nostru întins pe decenii întregi. Se vor analiza date statistice. Fără îndoială, se vor formula concluzii savante. Când, de fapt, totul ține de gândire, mai curând de insuficiența acesteia. Și de insuficiența demnității, chiar dacă unii o folosesc în denumiri de partide. Păcat că n-o folosesc și când decid cum să gândească și cum să vorbească. Și cum să se comporte.
