Actualitate

Incendii de vegetație în California: 200.000 de persoane evacuate

După ce au mistuit vegetaţia de pe coline, incendiile înaintează în zonele dens populate de la marginea oraşului Los Angeles. Deja au fost distruse sute de case iar numeroase şcoli au fost închise. 5 mii de pompieri luptă, fără prea mari sorţi de izbândă cu acest pericol uriaș.

Autorităţile se tem că cele patru incendii majore – care se întind de la marginea oraşului Los Angeles până la coasta Pacificului, în comitatul Santa Barbara – ar putea fi înteţite şi mai mult de vânturile care bat dinspre vest, cunoscute sub numele Santa Ana, şi care ajung uneori la forţa unui uragan. În plus, a mai izbucnit un incendiu, al cincilea, lângă San Diego

Între timp, focul se apropie tot mai ameninţător de Bel Air, enclava luxului cu reşedinţe de multe milioane de dolari. O clădire care îi aparţine magnatului Rupert Murdoch a fost afectată, iar cântăreţul Lionel Richie şi-a anulat un concert pentru a-şi ajuta familia să fugă.

Pompieri nu primesc deloc ajutor din partea naturii, ba din contră. Aerul uscat, aproape fără urmă de umiditate şi vântul puternic înteţesc incendiile.

Un cuplu de californieni au revenit la casa peste care trecuse tăvălugul de foc. A fost complet distrusă, dar bărbatul a găsit în cenuşă verigheta soţiei. I-a mai pus-o o dată pe deget, îngenunchind într-un gest romantic, care simbolizează triumful iubirii, mai presus de pierderile materiale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *